Numarul investitorilor straini din Romania care se asteapta ca veniturile lor sa creasca ramane in jur de 60% in comparatie cu procentul de 62% din luna martie 2015, insa cei care se asteapta la o crestere semnificativa s-a injumatatit (de la 14,28% la 7,4%), se arata intr-un raport transmis joi de Consiliul Investitorilor Straini.

Eric StabFoto: Agerpres

Un aspect pozitiv este ca niciunul dintre respondenti nu se asteapta la o contractie semnificativa, dar cei care asteapta oarecum o contractie a veniturilor a crescut de la 2,86% la 7,4%, indicand astfel provocari specifice sectorului in care isi desfasoara activitatea, se mai arata in raport.

Cele 6 mesaje ale investitorilor straini din Romania

  • Asteptarile de crestere per ansamblu a pietei interne au scazut de la 58% la 53%, in timp ce din perspectiva de crestere a pietei de export, acestea au scazut de la 45,8% la 40%. In mod similar, perspectiva de crestere globala a scazut in perioada martie 2015 - septembrie 2015 de la 68,5% pana la 53,2%, un numar crescut de respondenti avand sentimentul ca afacerea lor va ramane substantial aceeasi. Proportia membrilor FIC care au raspuns ca aceasta va ramane la fel, a crescut de la 20,69% pana la 38,3%.
  • Cu toate acestea, exista o crestere semnificativa a respondentilor care considera ca Romania are un grad de atractivitate mai ridicat in comparatie cu celelalte locatii din grup. In ceea ce priveste potentialul pe care Romania il are de oferit, 44,4% dintre membrii FIC care au raspuns au observat o imbunatatire a atractivitatii, in comparatie cu rezultatul de 28% din martie 2015.
  • Din perspectiva disponibilitatii fortei de munca, 58,5% dintre respondenti semnaleaza disponibilitatea de forta de munca competitiva, in timp ce 22,6% disponibilitatea de forta de munca inalt calificata, rezultand un total de 80% raspunsuri care indica o disponibiltate buna a fortei de munca per ansamblu.
  • Exista inca un numar mare de companii membre FIC care isi exprima ingrijorarea cu privire la povara legislativa si administrativa, considerand-o un obstacol cheie in realizarea obiectivelor. Un numar semificativ de mare de respondenti considera ca lipsa unei birocratii eficiente si transparente limiteaza realizarile din afacerile lor.
  • 85% dintre respondenti considera birocratia ca fiind necompetitiva si 80% dintre respondenti semnaleaza lipsa de transparenta din initiativele legislative. 65% dintre respondenti au declarat ca si capacitatea administrativa de reglementare este necompetitiva.
  •  Un sentiment similar este exprimat si in ceea ce priveste infrastructura , astfel 67,9% si-au exprimat ingrijorarea cu privire la lipsa unei infrastructurii care sa sprijine competitivitatea, 26,4% avand sentimentul ca este inadecvata si 41,5% mentionand ca fiind moderat necompetitiva. Lipsa de incredere in cadrul legislativ si infrastructura subliniaza nevoia unor politici publice mai coerente si alocarea mai eficienta a resurselor, precum si imbunatatirea cadrului legislativ si dezvoltarea infrastructurii, pentru a ajuta Romania sa atinga potentialul economic pe care il are.

Consiliul Investitorilor Straini - FIC numara in prezent 118 de companii membre, ale caror investitii cumulate reprezinta in jur de 35 miliarde euro, adica aproape doua treimi din totalul investitiilor straine directe realizate in Romania din 1990 pana in prezent.