Inainte de criza, cand bancile se extindeau cu agresivitate iar recrutarea se facea in mare graba, salarizarea personalului bancar era disproportionata fata de restul segmentelor din economie. In unele banci exista nu numai cel de-al 13-lea salariu, ci chiar si al 14-lea salariu (echivalentul unui salariu net lunar, care se platea angajatului in 2 transe -jumatate in luna Aprilie si cealalta jumatate in luna Decembrie a fiecarui an pentru angajatii activi in momentul platii). Daca lucrai intr-o banca si iti inceta contractul de munca nu din vina ta, puteai lua la plecare pana la 16 salarii nete. Azi insa, criza a readus managerii din banking cu picioarele pe pamant. Pachetele salariale s-au mai subtiat, bonusurile la fel, iar pentru 2016 "bancherii vad o crestere salariala de numai 2%", a transmis vineri la solicitarea HotNews.ro Nicoleta Dumitru, Manager, Consultanta in Resurse Umane, PwC Romania

Nicoleta Dumitru, Manager Consultana in Resurse Umane- PwCFoto: Hotnews

"In 2015, cresterile salariilor din banci au fost mai mici decat media cresterilor salariale din economie. Astfel, daca salariile in Romania au urcat cu 4.1% in medie, in banci creseterea a fost de 2%, a transmis vineri la solicitarea HotNews.ro Nicoleta Dumitru, Manager, Consultanta in Resurse Umane, PwC Romania. In plus, mai spune Dumitru, desi la nivel de piata generala procentul de crestere salariala se mentine relativ constant in ultimii trei ani, pe piata bancara acesta este in descrestere. Aceasta tendinta poate fi explicata prin schimbarile interne din banci, acestea confruntandu-se in continuare cu restructurari de portofolii si achizitii, cat si cu influente macro-economice extreme, mai crede Nicoleta Dumitru.

In opinia managerului din PwC, oentru 2016, circa o treime din bancile participante la studiul PayWell au stabilit o politica de cresteri salariale bazata pe o atitudine prudenta, procentul mediu de crestere fiind similar cu cel acordat anul acesta, adica 2%.

Bancherii din Bucuresti castiga in medie cu 50% mai mult decat cele oferite in localitatile din afara Capitalei. "Aceste diferente pot fi explicate in primul rand de tipul de forta de munca ce activeaza in Bucuresti unde aproape toate bancile au sediul central si structurile de management, pe cand in celelalte regiuni se regaseste, cu precadere, reteaua de unitati teritoriale. De asemenea aceste diferente pot fi cauzate si de costurile vietii", mai arata Nicoleta Dumitru.

Analizand cresterile salariale pe fiecare regiune de dezvoltare din Romania, s-au observat cresteri salariale mai mari fata de tendinta generala a sectorului in regiunile Moldova si Banat Transilvania (cresteri de aproximativ 4-5%).

  • Principalele beneficii pe care angajatorii din banking le ofera: bonuri de masa, abonamente medicale si team buildinguri

Similar cu companiile din alte industrii, beneficiile cele mai frecvent oferite si in sistemul bancar local sunt tichetele de masa, abonamentele la clinicile medicale private si activitatile de socializare (ca de exemplu activitatile de tip team building, petreceri), oferite de aproximativ 50% din bancile participante la studiul nostru.

Suplimentar acestor beneficii, majoritatea organizatiilor din sectorul bancar ofera anumite tipuri de facilitati pentru angajatii proprii, precum dobanzi preferentiale, carduri de credit, overdraft si comisioane speciale la operatiuni bancare.

  • Bonusurile de performanta in totalul pachetului de remunerare reprezinte 5% din pachetul salarial

Conform datelor furnizate de studiul PayWell 2015, ponderea veniturilor garantate (reprezentate de salariul lunar de baza si primele fixe oferite) reprezinta anul acesta 93% din totalul pachetului de remunerare primit de un angajat din sectorul bancar. Nu exista diferente semnificative fata de anii anteriori in ceea ce priveste ponderea celorlalte elemente de remunerare (bonusurile de performanta si beneficiile extra-salariale) in totalul pachetului de remunerare, acestea reprezentand 5%, respectiv 3% din pachetul salarial.

Potrivit studiului derulat de PwC, 77% dintre organizatiile din sectorul bancar au implementat un sistem de management al performantei, acordand bonusuri variabile (fie bonusuri de performanta sau comisioane din vanzari) angajatilor, in functie de rezultatele individuale, ale departamentului si / sau ale companiei. In majoritatea cazurilor, toti angajatii din cadrul acestor companii sunt eligibili sa primeasca bonusuri variabile. Bonusurile de performanta acordate angajatilor variaza intre 8% si 32% din salariul anual.

Citeste si "Salariile din banci se reaseaza usor. Care sunt noile criterii?"

Cum au evoluat salariile medii din sistemul bancar, aveti mai jos:

E drept, si personalul din banci s-a ajustat, ca si numarul de unitati bancare.

: