Salariile angajatilor din Ministerul Finantelor, Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Agentia Nationala pentru Achizitii Publice si Directia de Administrare a Marilor Contribuabili au fost majorate substantial de Guvern, prin derogare de la lege, incepand cu luna noiembrie, fara ca masura sa fie anuntata public, scrie Profit.ro. Liderul sindical Bogdan Hossu a declarat, pentru Profit.ro, ca salariile acestora sunt majorate cu peste 50%. In acelasi timp, surse din Ministerul Muncii au declarat, pentru Profit.ro, ca majorarea salariala exacta este de 62,5%.

Cresterea salariilor a fost introdusa in ordonanta de urgenta privind a doua rectificare bugetara din acest an, prin derogare de la legea care impune ca, in acest an, cuantumul brut al salariilor de baza ale personalului platit din fonduri publice sa fie inghetat la nivelul de anul trecut.

Astfel, prin derogare de la lege, Guvernul a decis ca, incepand cu drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2015, functionarii publici si personalul contractual din aparatul propriu al Ministerului Finantelor si al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, precum si din Agentia Nationala pentru Achizitii Publice si Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili vor beneficia de 25 de clase de salarizare succesive fata de clasa detinuta.

Presedintele confederatiei sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat ca, in bani, aceasta majorare reprezinta ceva mai mult de 50% din cuantumul actual.

El a aratat totodata ca, cu doar trei zile inainte de aprobarea acestei ordonante, reprezentantul Ministerului Finantelor le-a spus ca nu exista bani disponibili pentru asistenta sociala, mediu si veterinari, care solicitau mult mai putin. "Este o lege de salarizare 'unitara si echitabila'", a comentat, ironic, liderul sindical.

Conform ordonantei Guvernului, majorarea nu este aplicata personalului asimilat din punct de vedere al salarizarii cu cel din aceste institutii si nici angajatilor al caror salariu este majorat pentru ca gestioneaza fonduri europene, pe perioada in care primesc aceasta majorare.

UPDATE Ministerul Finantelor Publice precizeaza, intr-un comunicat, ca este vorba de o majorare "medie a salariilor de baza" de 22% de care vor beneficia 5.700 de persoane.

Ministerul Finantelor nu spune ce inseamna in cifre nete majorarea de 22% a salariului de baza si nici de ce nu a fost anuntata public aceasta masura.

In schimb, Finantele justifica majorarea salariala prin "activitatile complexe ale MFP, ANAF, Directiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, ANAP" si prin "imperativul asigurarii unei stabilitati a personalului specializat".

"Acordarea acestei majorari salariale este de natura sa creeze o salarizare similara cu personalul din cadrul Ministerului Fondurilor Europene.

In plus, o egalizare a salarizarii intre aceste institutii publice este necesara, deoarece nu trebuie sa existe o diferenta intre cele doua categorii de bugete, national si cel al Uniunii Europene, si nici intre activitatile aferente functiilor acestor institutii publice", argumenteaza Minsiterul.

Aceasta masura ar evita riscul migrarii personalului catre institutii cu un nivel de salarizare superior, la evitarea coruptiei si la "stabilirea unui echilibru intre complexitatea muncii si riscurile care deriva din realizarea prerogativelor acestora".

In schimb, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a precizat, pentru HotNews.ro, ca salariatii din subordinea sa beneficiaza de salarii mai mari decat angajatii din alte ministere datorita unui spor de 75% platit de Comisia Europeana, prin Programul de asistenta tehnica.

"Majorarea de la Ministerul Finantelor, despre care scrie presa, nu are nicio legatura cu Ministerul Fondurilor Europene. Salariatii din Ministerul Fondurilor Europene primesc un spor de 75% platit din bani europeni, nu din bugetul de stat. La fiecare 6 luni, salariatii din Ministerul Fondurilor Europene sunt supusi unei evaluari, iar cei care nu respecta indicatorii de performanta vor pierde sporul de 75%", a declarat, pentru HotNews, Marius Nica.