Profit.ro: Legea rezolutiei bancare, adoptata de Parlament. Un amendament elimina raspunderea civila a conducerii BNR

de R.M.     HotNews.ro
Miercuri, 11 noiembrie 2015, 17:48 Economie | Finanţe & Bănci

Parlamentul a adoptat legea privind rezolutia bancara, implementare a unei Directive, dupa ce Comisia Europeana a declansat procedura de infringement in urma cu trei saptamani, scrie Profit.ro. Textul spune ca bancile falimentare vor fi recapitalizate din banii creditorilor bancii, inclusiv din cei ai deponentilor.

Banca Nationala a Romaniei va decide ce se va intampla cu o banca cu probleme de solvabilitate. Daca banca este considerata una de importanta sistemica, al carei faliment ar duce la probleme de stabilitate financiara, atunci BNR poate decide sa initieze procedura de rezolutie.

Banii actionarilor, ai creditorilor detinatori de obligatiuni, dar si ai deponentilor cu sume de peste 100.000 in conturi vor putea fi transformati in capital, astfel incat sa nu fie folosite fonduri publice, se arata in textul de lege adoptat cu intarziere de Parlament. Procesul poarta numele de recapitalizare interna sau bail-in si prin el UE incearca ruperea bancilor de capitalizarea cu bani de la stat.

Potrivit reglementarilor europene, depozitele bancare sunt garantate in limita unui plafon de 100.000 de euro per deponent, per banca, atat pentru persoane fizice cat si pentru persoanele juridice prevazute de lege.

Plafonul are aceeasi valoare - 100.000 Euro - in toate tarile membre ale Uniunii Europene. Pentru depozitele mai mari de 100.000 euro, suma care depaseste aceasta valoare nu este garantata (sursa).

Potrivit unui amendament, conducerea BNR, care va lua decizia de a confisca banii actionarilor, creditorilor si/sau pe cei ai deponentilor nu va putea fi trasa la raspundere in procese civile daca a actionat cu buna credinta si fara neglijenta, potrivit unui amendament formulat chiar de catre BNR si adoptat de deputati, precizeaza Profit.ro.

Reamintim ca, la finele lunii octombrie, Comisia Europeana a decis sa sesizeze Curtea de Justitie a Uniunii Europene impotriva Romaniei si a altor cinci state membre UE, pentru ca nu au transpus in legislatiile nationale o directiva europeana privind mecanismul de redresare si falimentul bancilor.

Comisia sublini atunci ca aceasta directiva (2014/59/UE) este "un element central al cadrului de reglementare instituit pentru a crea un sector financiar mai sigur si mai solid in urma crizei financiare".

Noile norme introduse prin directiva BRRD ofera autoritatilor din statele membre UE  instrumentele si competentele necesare pentru a atenua si a gestiona dificultatile majore sau falimentul bancilor si ale marilor firme de investitii din toate tarile UE.

Obiectivul declarat de Comisie este acela de a se garanta faptul ca bancile aflate in pragul insolventei pot fi restructurate fara a obliga contribuabilii sa plateasca, in vederea mentinerii stabilitatii financiare, pentru bancile aflate in dificultate.

In acest sens, ele prevad, printre altele, ca actionarii si creditorii bancilor sa isi suporte partea lor din costuri, prin intermediul unui mecanism de "recapitalizare interna", conform directivei europene.

"Este extrem de important ca aceste norme sa fie in vigoare in toate statele membre. Data-limita pentru transpunerea acestor norme in dreptul national a fost 31 decembrie 2014", subliniaza Comisia.












[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
2822 vizualizari
  • +1 (5 voturi)    
    Banii deponentilor sunt confiscati la faliment (Miercuri, 11 noiembrie 2015, 17:55)

    r.m. [anonim]

    Sa vedem cine va prefera sa isi mai puna banii la banca , daca, in caz de faliment, li se pot [confisca] bani din cont. Poti sa iti iei adio de la bani, daca e asa


    Ori trebuie sa ai prea multi, ori sa fi fraier. Traiasca salteaua.


    Textul spune ca bancile falimentare vor fi recapitalizate din banii creditorilor bancii, inclusiv din cei ai deponentilor.
    • +2 (4 voturi)    
      Re:Banii deponentilor sunt confiscati la faliment (Miercuri, 11 noiembrie 2015, 18:33)

      for r.m. [anonim] i-a raspuns lui r.m.

      Banii deponentilor care au peste 100.000 EUR - pana la acest nivel sumele sunt garantate conform reglementarilor nationale si UE
    • +3 (3 voturi)    
      Dar uite un pic si la reversul medaliei! (Miercuri, 11 noiembrie 2015, 19:18)

      Cristioan [utilizator] i-a raspuns lui r.m.

      Nu am avut niciodata "sume de peste 100.000 in conturi", doar daca as vinde apartamentul as putea atinge aceasta valoare.
      Din punctul de vedere al deponentilor, da, si asa dobanzile erau mici, chiar real negative, tineai banii in banca in ideea ca sunt mai protejati, dar acum, ce motive ai avea?!
      Traiasca salteaua!
      Insa cineva spune "nu exista dezavantaje, exista doar avantaje ascunse!"
      Pentru baietii destepti, masura va fi una geniala: acorzi imprumuturi neperformante, faci faliment fraudulos, pleci cu banii. Ramane o gaura uriasa la banca, dar nu este problema, nu va mai fi umpluta cu fonduri de la Stat, ci din banii depunatorilor! Toata lumea este multumita, mai putin cei ce au avut depozite la banca, dar pe ei cine ii intreaba?!
      • 0 (2 voturi)    
        scenariu fantezist (Miercuri, 11 noiembrie 2015, 19:33)

        pehash [utilizator] i-a raspuns lui Cristioan

        nu mai suntem in era bancorex, nici nu suntem la nivelul tehnic al Chisinaului... azi nu mai poti sa faci "faliment fraudulos" si sa mai pleci cu banii... transferurile de sume mari sunt verificate inclusiv de Interpol, deci oricati ai mitui, tot nu scapi.
        • +2 (2 voturi)    
          Aoleo! ne-ai spart pe toti (Miercuri, 11 noiembrie 2015, 21:20)

          gianny [anonim] i-a raspuns lui pehash

          adica nu l-au detectat aia pe Pescariu cu 2 mil euro in sacosa, pe aeroport, i il ghiceste'n cafea Interpolul lu peste'. Pai aia ginesc pe cine le sunt dati in primire , nu asa ... 1
        • +2 (2 voturi)    
          Tu pe ce lume traiesti.... (Joi, 12 noiembrie 2015, 9:48)

          scosmin [utilizator] i-a raspuns lui pehash

          ...bancile fura tot ce prind.
          Pana acum furau de cei creditati marind abuziv dobanzile si comisioanele. Daca cei creditati nu mai pot sa plateasca vin actionarii sa-i plateasca creditul?

          Deci acum daca o banca face manareli si ajunge in insolventa, poate sa foloseasca si banii deponentilor. Beton.

          Daca o banca are probleme de ce sa nu fie recapitalizata pe banii actionarilor daca mai vor sa continue activitatea?
          • +1 (3 voturi)    
            care actionari??? (Joi, 12 noiembrie 2015, 16:00)

            pehash [utilizator] i-a raspuns lui scosmin

            Tocmai asta este rolul bancilor - sa acorde imprumuturi din depozite! Cand iti pui banii intr-un depozit la banca, devii practic actionar. Primesti dobanda.. dobanda este un castig.. orice ban castigat fara munca implica un risc.. pana in 100.000 euro statul iti acopera riscul.

            Daca esti suficient de fraier incat sa iti pui banii intr-un cont cu dobanda sub rata inflatiei, iti meriti soarta! Daca falimentul survine ca urmare a unor activitati ilegale, atunci e caz penal si banii se recupereaza de la cei care au incalcat legea. "manareli" nu intra la recapitalizare..

            Toti astia care sunteti convinsi ca "bancile fura tot ce prind", fiti consecventi si nu mai lucrati cu banci.. Atat. Nu va obliga nimeni!
            • 0 (2 voturi)    
              Hai ca esti glumet ... (Joi, 12 noiembrie 2015, 16:17)

              scosmin [utilizator] i-a raspuns lui pehash

              Deci : "orice ban castigat fara munca implica un risc". Daca este asa te rog sa-mi spui care este riscul pe care si-l asuma bancile?

              Cazuri penale sunt detule, deja ANPC a castigat al treilea proces colectiv impotriva bancilor (stiu.. deocamdata e civil), iar din cate stiu in Franta s-a inceput urmarirea penala a unei banci pentru inselaciune.

              Zici sa nu mai lucrezi cu banca???

              Statul limitează plăţile cu numerar pentru persoanele fizice. Dacă vrei să plătiţi cu banii jos, atunci suma lăsată la casa marilor magazine, de tip cash&carry sau către o firmă oarecare, nu trebuie să depăşească 10.000 lei. Pe de altă parte, plăţile şi încasările între persoane fizice nu pot depăşi 50.000 lei.

              Canta la alta masa.
              Incet, incet sper sa nu mai fraieriti pe nimeni!!
            • 0 (2 voturi)    
              ???? (Joi, 12 noiembrie 2015, 16:28)

              scosmin [utilizator] i-a raspuns lui pehash

              Chiar in lege spune : "Banii actionarilor, ai creditorilor detinatori de obligatiuni, dar si ai deponentilor cu sume de peste 100.000 in conturi vor putea fi transformati in capital".

              Te rog sa-mi spui de ce se face precizarea "dar si a deponentilor" daca ei devin actionari.
              Sa presupunem ca eu depun 100 de lei in banca cu dobanda 5% pe luna deci banca trebuie sa-mi dea 105 lei la sfarsitul lunii.
              Sa zicem ca in luna respectiva banca produce din banii depusi de mine 20 de lei. Trebuie sa-mi dea mie 5 lei si sa zicem ca mai are 5 lei alte cheltuieli, asa ca mai raman 10 lei.
              Daca eu as fi actionar asa cum sustii tu (de-a proasta) atunci banca trebuie sa imparta cu mine si acest profit ceea ce nu se intampla dar in schimb daca intra in pierdere poate sa-mi confiste banii.
              • 0 (2 voturi)    
                cam mare lacomia.. (Joi, 12 noiembrie 2015, 22:23)

                pehash [utilizator] i-a raspuns lui scosmin

                amice,.. care Caragiale o vorba..

                daca 5 nu-ti ajung si aia 10 lei ti se par asa lejer de obtinut, nu te opreste nimeni sa cumperi actiuni la o banca in loc sa pui banii intr-un depozit!..

                diferenta este ca daca ai fi actionar nu ti-ar mai garanta nimeni nimic, nici actiuni, nici dobanzi, nici profit. dar atunci cand contribui la capitalul bancii cu un depozit, dobanda este clara.
                risc mai mic, castig mai mic. economie din manualul de liceu.
                • 0 (2 voturi)    
                  Amice... (Vineri, 13 noiembrie 2015, 17:40)

                  scosmin [utilizator] i-a raspuns lui pehash

                  ...esti cu cine vrei tu... nu cu mine.

                  NU stiu ce liceu ai facut tu... dar bancile sunt in afara logicii economice.
                  Nu mai departe de acum cativa ani bancile au fost salvate cu bani de la FMI via BNR. Iar acum prin legea asta se confirma inca o data ca bancile pot face orice dar nu sa dea faliment... deci riscul actionarilor de care vorbesti tu e ZERO.
                  • 0 (2 voturi)    
                    deci le inchidem?.. (Sâmbătă, 14 noiembrie 2015, 11:41)

                    pehash [utilizator] i-a raspuns lui scosmin

                    pentru ca nu intelege scosmin de pe hotnews logica economica, sa le inchidem pe toate, sa ne imprumutam intre noi direct cand avem nevoie si daca nu-mi platesti imprumutul la timp, cum ai promis, si eu nu mai am bani de mancare pt copii din cazua ta, sa-ti iau gatul ca deh.. cam asta ar fi falimentul in relatia debitor-creditor pe logica ta economica?

                    citeste din nou articolul. actionarii risca cel mai mult:
                    1. actiunile lor nu le mai aduc dividende.
                    2. banii actionarilor vor fi folositi pentru recapitalizarea banci, deci platesc si cu profiturile anterioare..
            • +1 (1 vot)    
              Nu este chiar asa! (Vineri, 13 noiembrie 2015, 12:46)

              Cristioan [utilizator] i-a raspuns lui pehash

              Cum sa nu ne oblige nimeni?!
              Guvernul Ponta a limitat drastic platile in numerar.
              Dar mult inainte de asta, din 2004 la noi la firma primim salariul pe card. Asa ca nu exista optinunea "sa anu mai lucram cu banci"!
              • 0 (2 voturi)    
                si?.. (Vineri, 13 noiembrie 2015, 16:47)

                pehash [utilizator] i-a raspuns lui Cristioan

                te duci a doua zi si-ti scoti banii din banca!! ii pui la saltea, la chimir.. unde vrei tu! daca da faliment fix in ziua ta de salariu si nu ai primit mai mult de 100.000 de euro luna aia esti in siguranta.. te despagubeste statul!

                vrei sa-ti cumperi masina de 50.000 de euro si nu-ti permite plafonul de plati in numerar? deschizi un cont la banca, pui banii, platesti din cont a doua zi, il inchizi la sfarsitul lunii! care e problema?...

                subiectul articolului sunt depozitele la banci. va fura banca? nu va convine dobanda? vi se pare un abuz ca va trebui sa contribuiti cu milionul de euro din economii la recapitalizare? nu va obliga nimeni sa va depuneti banii acolo!!! ce mai stam la povesti.. ingropati cufarul in beci si gata!
  • +4 (4 voturi)    
    Grozav! (Miercuri, 11 noiembrie 2015, 18:26)

    Alfabetix [utilizator]

    Bnr nici o raspundere daca inchid ochii la magariile bancilor, ce sa te astepti de la acesti "profesionisti" si tatucul Isarescu cel cu vinul prost :((
    Liber la jumulit clientul, ca si pana acum
  • +1 (1 vot)    
    confiscare??? (Miercuri, 11 noiembrie 2015, 19:05)

    Vlad [anonim]

    "conducerea BNR, care va lua decizia de a confisca banii actionarilor, creditorilor si/sau pe cei ai deponentilor nu va putea fi trasa la raspundere in procese civile, indiferent de modul in care isi exercita mandatul"

    Cu alte cuvinte ar putea confisca toti banii deponentilor, indiferent de suma, fara sa raspunda. Astfel poate fi inteles: "indiferent de modul in care isi exercita mandatul".
  • +2 (2 voturi)    
    intrebarea, e , (Miercuri, 11 noiembrie 2015, 21:22)

    isaroiu [anonim]

    pentru cine se pregteste baietii?
    Who's next ? Ca prea e cu dedicatie, baieti.
  • +2 (2 voturi)    
    Perfect.... (Joi, 12 noiembrie 2015, 10:13)

    scosmin [utilizator]

    Daca e vorba sa protejam bancile se poate...
    Cand e vorba sa facem dreptate celor imprumutati... e risc sistemic.

    isarescu (i intentionat) ce zice: sa-i ia .... de oameni prosti, daca vor sa depuna banii in banci sa plateasca, iar daca vor sa ia credite ... bineinteles sa plateasca fara numar ca doar nu ne doare mana sa crestem dobanzile si comisioanele.
    Deci bancile si actionarii lor sunt niste sfinti pe care sa nu-i atingem... cat despre oameni sa moara de foame ... bancile sa traisca si actonarilor sa le creasca averea.
  • +2 (2 voturi)    
    Rugaminte... (Joi, 12 noiembrie 2015, 10:35)

    scosmin [utilizator]

    Rog pe bnr, arb, isarescu si restul "tehnocratilor" de carton sa comenteze urmatoarea stire:

    ANPC a câştigat al treilea proces colectiv împotriva băncilor
    http://www.bursa.ro/autentificare/alpha-bank-va-trebui-sa-elimine-unele-clauze-din-toate-contractele-de-credit-anpc-a-castigat-al-t...&s=autentificare&s_a=banci-asigurari&a_articol=283100.html
  • +2 (2 voturi)    
    O noua rugaminte.... (Joi, 12 noiembrie 2015, 10:52)

    scosmin [utilizator]

    Pentru preafericitii conducatori ai sistemului camatar... scuza bancar:

    Decizie definitivă într-un dosar deschis după achitarea creditului:

    Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză unui client într-un dosar intentat împotriva OTP Bank după ce creditul fusese achitat integral.
    Banca va restitui bani respectivului debitor, după ce Tribunalul Bucureşti a declarat nulitatea de drept a contractului de împrumut.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri