Directorii generali ai celor doua agentii de plati aflate in subordinea Ministerului Agriculturii vor fi Florin Marius Faur la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) si Andrei Szakal, la Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR), ordinele de numire fiind deja semnate de ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, potrivit Agerpres. "Pe Mihai Putinei, care era director general interimar la APIA, il retrag in directia financiara din minister de unde a si venit, iar Eugen Popescu, seful AFIR, revine pe postul lui anterior, respectiv director general adjunct la AFIR. Am semnat deja ordinele de numire pentru Florin Marius Faur la APIA si Andrei Szakal la AFIR", a declarat Achim Irimescu.

In ceea ce priveste numirea noului secretar de stat in MADR, propunerea ministrului Agriculturii, respectiv Sorin Radu, directorul Centrului Regional de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Satu-Mare, trebuie semnata de premierul Dacian Ciolos si publicata in Monitorul Oficial, mai scrie Agerpres.

Florin Marius Faur a mai ocupat functia de director general al APIA, incepand cu februarie 2010, in timpul mandatelor lui Mihail Dumitru si Valeriu Tabara. In 2012, acesta a fost inlocuit de fostul ministru al Agriculturii Daniel Constantin cu Gheorghe Benu, in prezent anchetat de DNA. Ulterior, Florin Faur a revenit pe postul ocupat anterior, cel de director executiv la APIA Timis.

Florin Faur este absolvent al Facultatii de Agricultura din cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului - USAMV Timisoara, institutie la care a obtinut o diploma de master, precum si titlul de doctor in agronomie. Faur conduce APIA Timis din 2006 si are experienta in gestionarea fondurilor europene.

Noul sef al AFIR, Andrei Szakal, a ocupat functia de presedinte al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici (ANFP) din 2009 pana in aprilie 2014.

Seful MADR a mai precizat ca va modifica organigrama MADR pentru a putea da concurs pentru anumite posturi de directori din cadrul ministerului, la nivel central, inclusiv la autoritatile de management.

Irimescu intentioneaza sa-l inlocuiasca din functie pe directorul general al Autoritatii de Management pentru Programul National de Dezvoltare Rurala (AM-PNDR), Mihai Herciu, iar la Autoritatea de Management pentru Programul Operational pentru Pescuit (AM-POP), Ciceronis Cumpanasoiu, "mai are un ragaz pana la finele anului pentru a ajunge la o absorbtie de 75% pe POP", in caz contrar fiindu-i ceruta demisia.