Camera de Comert Americana in Romania (AmCham Romania) urmareste cu deosebit interes dezbaterea legislativa pe tema pachetului de legi ce reglementeaza domeniul achizitiilor publice, respectiv progresul realizat in aceasta directie, si semnaleaza importanta adoptarii de urgenta de catre Parlamentul Romaniei a celor patru legi si a aplicarii lor integrate, se arata intr-un comunicat al AmCham. Organizatia este cea mai reprezentativa asociatie profesionala de afaceri, infiintata in anul 1993 de un grup de firme americane, care reuneste peste 400 de companii. Acestea au cumulat investitii totale de peste 20 miliarde dolari, generand circa 250.000 de locuri de munca.

AmCham Romania a sustinut constant importanta realizarii reformei sistemului achizitiilor publice, cu impact direct asupra dezvoltarii economiei romanesti si a mediului de afaceri, atat din perspectiva cresterii nivelului absorbtiei fondurilor europene, cat si in vederea accelerarii proiectelor de investitii prioritare. AmCham a contribuit semnificativ cu amendamente la proiectul de reforma a legislatiei achizitiilor publice si va continua sa sprijine activ acest proces, pe baza expertizei interne si internationale existente la nivelul companiilor membre, prin formularea si transmiterea punctelor de vedere si a opiniilor furnizate de membrii sai catre factorii de decizie.

Daniela Nemoianu, Presedinte AmCham Romania si Presedinte al Grupului de Lucru pentru Fonduri Structurale si Achizitii Publice din cadrul Camerei de Comert Americane considera ca "Achizitiile publice trebuie sa devina un instrument transparent, functional si eficient care sa asigure alocarea eficienta si competitiva a fondurilor bugetare sau europene catre proiecte viabile economic, cu impact in dezvoltarea pe termen mediu si lung a tarii."

AmCham sustine promovarea unor criterii de atribuire care sa tina cont de valoarea generata pe intreaga durata de viata a proiectelor, de randamentul economic si utilitatea sistemica sau de impactul replicator, de calitatea tehnica a executiei si de experienta specializata a contractorilor. Efectul devastator al dictaturii pretului celui mai scazut in licitatiile publice din Romania va fi imposibil de neutralizat pentru perioada trecuta, insa remediile exista pentru viitor. Din perspectiva mediului privat, conteaza transparenta procedurilor si a dialogului cu autoritatile publice, stabilitatea legislativa si dezvoltarea economica, eficienta procesului competitiv, precum si o selectare avizata a proiectelor pe criterii de oportunitate si sustenabilitate.

Prioritatile sunt numeroase, iar constrangerile bugetare mari pentru Romania anilor 2016-2020.

Toate acestea implica un exercitiu amplu de proiectii strategice sustenabile sistemic pe termen mediu si lung, capabilitati sincronizate de administrare si management extinse din partea autoritatilor si institutiilor publice, resurse specializate si dedicate acestui segment important al achizitiilor publice, capacitatea de a propune proiecte viabile si eligibile, eficienta si transparenta la toate nivelurile si pe parcursul tuturor etapelor.

Pe o nota generala, dar foarte importanta, AmCham subliniaza ca fiind provocari cronice, cultura imediatului, coruptia, lipsa de viziune sistemica integrata, decalajele acumulate si restrangerea capacitatii administrative, ce pot fi remediate pe fond doar prin conturarea si calibrarea unui Proiect de Tara multi-generational, respectiv a unei directii competitive si a unor prioritati strategice care sa tina cont de valorile nationale si de interesele tarii, precum si de rolul sau in formula europeana si transatlantica.