PwC: In Romania consumul creste cu 6-7%. Din pacate, o parte va fi satisfacuta din importuri

de Dan Popa     HotNews.ro
Marţi, 15 decembrie 2015, 11:36 Economie | Finanţe & Bănci

Bogdan Belciu
Foto: Hotnews
Tendinţele recente în privinţa cheltuielilor de consum arată o creştere între 2 şi 4% faţă de anul trecut în termeni reali în cele mai multe economii occidentale, ceea ce reprezintă o veste bună pentru retaileri şi companii în perspectiva apropierii sărbătorilor de iarnă. "Cheltuielile de consum sunt fundamentale pentru companii şi pentru economii în general, iar în multe dintre statele analizate, consumul reprezintă două treimi din activitatea economică. De asemenea, consumul este principalul motor al veniturilor companiilor, ceea ce se corelează cu intenţiile de angajare ale acestora", a declarant Bogdan Belciu, Partener, Consultanţă pentru Management, PwC România.

"În România consumul creşte cu 6-7% anual pe fondul creşterii veniturilor populaţiei şi al reducerii TVA la alimente. În condiţiile în care începând cu 1 ianuarie 2016 se va reduce şi cota standard de TVA şi vor intra în vigoare majorări salariale semnificative în sectorul public, ne aşteptăm la o creştere susţinută a consumului şi pe parcursul anului viitor. Din păcate însă, o parte a acestui consum sporit va fi satisfăcută din importuri, ceea ce s-ar putea să antreneze o majorare a deficitului balanţei comerciale şi chiar presiuni de depreciere pentru moneda naţională. România ar trebui să gestioneze cu prudenţă acest moment de accelerare a creşterii economice pentru a nu reveni la dezechilibrele macroeconomice ce au caracterizat perioada anterioară crizei financiare din 2008-2009", a precizat Bogdan Belciu.

Potrivit economiştilor PwC, ambele motoare ale cheltuielilor de consum – venitul real disponibil şi rata de economisire – au jucat un rol în această tendinţă ascendentă. Cele mai multe dintre ţările analizate sunt într-o poziţie favorabilă în care venitul real disponibil al populaţiei a crescut, iar rata de economisire a scăzut, însă în Germania rata de economisire a crescut, în ciuda creşterii veniturilor.

Cu toate acestea, Grecia şi Italia, rămân într-o situaţie dificilă, în care veniturile au scăzut, iar consumatorii au fost nevoiţi să-şi consume din economii pentru a contrabalansa această situaţie.

În perioada următoare ne aşteptăm la o evoluţie pozitivă a consumului în cele mai multe economii dezvoltate. În schimb, unele dintre economiile emergente – precum Rusia şi Turcia (din pricina evenimentelor geopolitice) şi Brazilia (din pricina problemelor economice) – s-ar putea confrunta cu o scădere a consumului.

"În situaţia în care consumatorii vor continua să dea dovadă de largheţe în perioada următoare şi de mai puţină parcimonie, întregul sector de retail ar trebui să înregistreze vânzări foarte bune în perioada sărbătorilor de iarnă. În schimb, companiile şi retailerii din unele economii emergente care se confruntă cu incertitudini geopolitice şi economice ar trebui să implementeze planuri de contingență în situaţia în care s-ar materializa riscurile cu care economiile lor se confruntă", a conchis Bogdan Belciu. 


Citeste mai multe despre   











[P] Tu ce mananci azi la birou? Preparate culinare delicioase, care iti asigura energia necesara pentru intreaga zi

In intelepciunea populara se spune ca "toamna se numara bobocii". Adaptata la secolul vitezei, aceasta zicala arata ca toamna se numara proiectele, care vin pe banda rulanta si trebuie finalizate cu brio in cel mai scurt timp. Iar intr-o perioada plina de task-uri solicitante la birou, masa de pranz reprezinta singura perioada in care va puteti incarca cu energia necesara pentru a le duce la bun sfarsit. Cum, de multe ori, programul nu va permite sa gatiti acasa preparatele culinare preferate, foodpanda.ro, cea mai mare platforma de comenzi de mancare din Romania, va intampina cu cea mai variata gama de mancaruri gustoase, pline de vitamine si proteine sanatoase, care va dau energie pentru intreaga zi.
618 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă