Veniturile bugetului general consolidat au fost anul trecut de 233,6 miliarde de lei, adica 33,1% din PIB, fiind cu 9% mai mari in termeni nominali fata de 2014, potrivit datelor furnizate de Ministerul Finantelor. Contactat de HotNews.ro pe tema asteptarilor pe 2016, seful ANAF, Gelu Diaconu, ne-a declarat ca incasarile vor fi cel putin la acelasi nivel in acest an, "doar daca presiunile si actiunile diverselor grupuri de interese private, adunate in coalitii sau in diverse functii publice, nu vor avea castig de cauza in cadrul luptei purtate in prezent pentru slabirea capacitatii adminstrative a ANAF".

Gelu Stefan DiaconuFoto: Hotnews

Seful Fiscului mai spune ca unii consultanti fiscali ai mediului privat "incearca sa reglementeze prin diverse presiuni activitatea Fiscului, atacand exact masurile care au condus la diminuarea evaziunii fiscale".

"Daca ma intrebati insa de previziunile legate de 2016, pot sa va spun ca vom avea aceleasi rezultate doar daca presiunile si actiunile diverselor grupuri de interese private, adunate in coalitii sau plantate prin diverse functii publice, nu vor avea castig de cauza in cadrul luptei purtate in prezent pentru slabirea capacitatii adminstrative a ANAF", a declarat Diaconu, contactat de HotNew.ro.

Masurile pe care le-am adoptat si care ne-au adus o crestere de doua cifre inclusiv in zona TVA colectata, sunt vizate cu precadere de persoane care se afla intr-o situatie cel putin imorala. Aceea de consultanti fiscali ai mediului privat care incearca sa reglementeze, prin diverse presiuni, activitatea Fiscului din Romania, atacand exact masurile care au condus la diminuarea evaziunii fiscale, mai spune seful Fiscului. .

Potrivit lui Diaconu, daca piedicile puse in calea reformei ANAF, in special in zona marilor contribuabili si a masurilor dure impotriva evaziunii nu vor disparea, rezultatele din 2016 nu vor putea sustine politica de relaxare fiscala, "iar eu nu voi participa la slabirea capacitatii administrative a uneia dintre cele mai importante institutii ale statului roman".

"In ce priveste veniturile, pentru noi nu sunt o chiar o surpriza. Inca din noiembrie 2014, cand se construia bugetul pe 2015, iar specialistii autohtoni de prin diverse consilii si comisii lansau prognoze apocaliptice, ne-am asumat sub semnatura in fata expertilor FMI, CE, BM, venituri suplimentare mai mari cu 8,5 miliarde lei. La finalul anului am avut nu 8,5, ci 13,6 miliarde, adica venituri suplimentare de 10 ori mai mari decat cele proiectate chiar de ei. Ne-am bazat pe masurile administrative care vizau combaterea evaziunii fiscale, masuri care, dupa cum vedeti, au adus venituri suplimentare peste cresterea economica. Ba, chiar mai mult, am inregistrat aceste cresteri, in conditii de deflatie, acoperind totodata si decizia Guvernului de relaxare fiscala majora", spune seful Fiscului.

"Din datele preliminare, in luna ianuarie vom avea o crestere cu cca 12-13% fata de ianuarie 2015, care a fost o luna foarte buna pentru incasari", a conchis acesta.