Fondul Monetar International (FMI) avertizeaza intr-un raport ca economia mondiala a devenit tot mai slaba si avertizeaza ca este "extrem de vulnerabila la diferite socuri". Institutia mai spune ca slabirea enomomiei globale s-a produs pe "fondul cresterii turbulentelor financiare si a scaderii preturilor activelor", potrivit documentului citat de BBCNews.

Raportul FMI vine inainte de reuniunea ministrilor de Finante G20 si a guvernatorilor bancilor centrale programata la Shanghai la sfarsitul acestei saptamani.

FMI adauga ca incetinirea cresterii economiei chineze se adauga problemelor economiei globale. Economia Chinei, a doua cea mai mare din lume, cunoaste cea mai mica rata de crestere din ultimii 25 de ani.

"Cresterea economica in tarile cu economii avansate este modesta deja sub pragul de baza, in timp ce cererea slaba in unele tari si o slabire ampla a potentialului de crestere continua sa franeze redresarea", scrie in raportul FMI.

FMI remarca, de asemenea, ca orice previziune privind cresterea globala in viitor "ar putea fi modificata de turbulentele de pe pietele bursiere, prabusirea pretului petrolului si de conflictele geopolitice".

Institutia cu sediul la Washington a cerut grupului G20 sa planifice noi mecanisme pentru a proteja tarile cele mai vulnerabile.

La inceputul acestui an, FMI a coborat prognoza de crestere economica la nivel mondial. Se asteapta ca activitatea economica globala sa creasca cu 3,4% in acest an si cu 3,6% in 2017.