"Niciodata de cand am deschis ochii pe aceasta lume, nu am avut atati prieteni antreprenori de succes care sa-mi spuna ca s-au saturat si ca-si vand business-ul. Niciodata! Unul dintre lucrurile care ma enerveaza cel mai tare de cand sunt in noua pozitie este atunci cand colegii imi spun "domnule, trebuie sa intelegi, acum esti pe partea cealalta a baricadei..."! Va spun sincer ca in momentul acela mi se suie sangele la cap", scrie pe Facebook Gabriel Biris, secretar de stat la Finante.

Gabriel BirisFoto: Hotnews

"Baricada inseamna razboi! Noi, in tara asta, n-avem niciun razboi. Si nici nu e un razboi intre autoritati si contribuabili. In momentul in care vorbim despre baricada, ne gandim ca suntem la razboi. Ori, atat timp cat noi nu schimbam aceasta perceptie, aceasta abordare... Trebuie sa intelegem ca NOI SUNTEM IMPREUNA! Si impreuna trebuie sa lucram pentru bunul mers al cetatii. Ca daca nu facem asa ajungem la excese si totul felul de nemultumiri. Si la situatii care, din pacate, se intampla "as we speak"...

Si asta e rezultatul baricadei. De ce trebuie sa gandim ca suntem la razboi? Eu cred ca este responsabilitatea noastra sa gasim o cale de mijloc!, mai crede Biris.

Inainte de a fi numit secretar de stat la Finante, Gabriel Biris conducea firma Biris Goran, postura din care a acuzat de multe ori autoritatile fiscale de ineficienta si mai ales de lipsa de transparenta in relatia cu contribuabilii.

Numirea sa ca secretar de stat la mijlocul lunii decembrie a fost perceputa ca o mare speranta ca "prafuitul" minister al Finantelor va fi re-dinamizat si ca va capata un suflu nou. Din pacate, acest lucru se lasa inca asteptat, birocratia, rezistenta la schimbare si proceduri lipsite de suplete facand foarte dificila reformarea MFP.

Inca de pe vremea in care Biris activa in consultanta, in iesirile acestuia publice pleda pentru reformarea ANAF, oficialii Fiscului cerandu-i nu de putine ori sa inceteze cu "actiunile sale de imagine" si sa si le pastreze in limitele decentei.

Chiar si dupa ce a fost numit secretar de stat, Biris a continuat un razboi de gherila cu conducerea ANAF-ului acelor timpuri, provocand o iesire neobisnuit de dura a fostului sef ANAF, Gelu Diaconu, la adresa lui Biris. Intre timp, Diaconu a plecat de la ANAF, fiind demis de premierul Ciolos.

Ramane de vazut daca, asa cum se asteapta reprezentantii mediului de afaceri, antreprenorul Biris va reusi sa-l reformeze pe secretarul de stat Biris sau vom ramane la doar stadiul de explicatii si proiecte.