Pentru noi este putin curios ca un guvern tehnocrat nu vrea sa clarifice unele ingrijorari ale BNR, BCE si Comisiei Europene (raport)

de DP     HotNews.ro
Joi, 21 aprilie 2016, 11:03 Economie | Finanţe & Bănci

De la adoptarea legii darii in plata euro a trecut de 4,48 lei
Foto: sxc.hu
EUR/RON a terminat miercuri marginal mai jos, dar a ramas peste 4,48 la inchidere. Acest nivel a fost sub cel din prima parte a sedintei, in conditiile in care perechea s-a apropiat de 4,49 (maximul de 2 luni) la amiaza. Din nou, leul a ignorat miscarea regionala de apreciere, fapt ce subliniaza ca in spatele deprecierii recente se afla cauze interne. Pentru astazi, in pofida faptul ca ne asteptam la o retorica favorabila politicii relaxate din partea BCE, credem ca EUR/RON ar trebui sa ramana sub presiuni de crestere in conditiile in care este probabil sa continue iesirile din titlurile de stat in lei, se arata in raportul unei banci comerciale, difuzat joi.

In plus, mai arata documentul, repozitionarea pentru anumite riscuri externe (iesirea Marii Britanii din UE, negocierile Grecia- FMI si posibilele alegeri anticipate in Spania) ar putea avea un impact pe leu.

Intr-un raspuns la un comentariu de pe o retea de socializare, premierul Ciolos a spus ieri ca nu va trimite legea darii in plata la Curtea Constitutionala. Pentru noi, este putin curios ca un guvern tehnocrat nu vrea sa clarifice unele ingrijorari ale BNR, BCE si Comisiei Europene, care ar putea pune presiuni suplimentare asupra costurilor de finantare ale Romaniei. Mai mult, initiativele legale precum aceasta ar putea avea consecinte negative pentru rating-ul de tara din cauza faptului ca lovesc in stabilitatea sistemului bancar local.

Acum, presedintele va avea ultimul cuvant de spus despre aceasta lege. Reducem substantial probabilitatea privind un scenariu favorabil la 30% de la 60%, ceea ce inseamna ca acum scenariul nostru principal este cel negativ.

Consideram ca implementarea legii darii in plata in forma actuala ar trebui sa fie negativa pentru activele locale si ar putea impinge EUR/RON inapoi la maximele din ianuarie 2016, de peste 4,55, posibil chiar mai sus de acest nivel.

De cand Parlamentul a adoptat legea, randamentul obligatiunilor la 10 ani a crescut cu 15 puncte de baza, la 3,53% mid, in timp ce randamentul titlurilor Ungariei si Poloniei cu scadenta similara a scazut cu 4, respectiv 2 puncte de baza. RON Ne asteptam ca licitatia de astazi pentru obligatiuni de 600 milioane lei la 3 ani sa inregistreze un randament maxim de 1,88% (nivelul bid de inchidere de ieri) in conditiile in care titlul deja a corectat cu 4 puncte de baza ieri. Rascumpararea mare de titluri de stat de la finalul lunii ar trebui sa ajute cererea., mai arata autorii raportului citat.


Citeste mai multe despre   











Material sustinut de Provident

​INTERVIU Stefan Liiceanu - trecerea de la carti la produse japoneze traditionale via piata financiara

Dupa 17 ani petrecuti in Japonia, timp in care a lucrat in domeniul financiar, Stefan Liiceanu a decis sa deschida in locul fostei Librarii Humanitas din Fundul Curtii, Takumi - un magazin in care sunt comercializate produse japoneze traditionale. In cadrul, proiectului "10 ani", Provident vrea sa arate cum se vede Romania ultimilor 10 ani, dar si Romania urmatorilor 10 ani, prin ochii unor tineri care au avut succes. "Cred ca cel mai important este sa faci ce iti place. Productivitatea se vede atunci cand faci ceva cu pasiune, nu cand faci ceva pentru ca trebuie."
3294 vizualizari
  • -11 (17 voturi)    
    normal (Joi, 21 aprilie 2016, 11:19)

    bogdan1477 [utilizator]

    Incepe incet, incet, sa vina nota de plata pentru maririle sa salarii, pensii si ajutoare sociale de tot felul, plus bomboana de pe colica cu darea in plata. Cind randamentul obligatiunilor va ajunge pe la 5%, va simti si bugetul o crestere de 1 mld eur/an la serviciul datoriei publice.
    • +8 (14 voturi)    
      ... (Joi, 21 aprilie 2016, 12:17)

      pathfinder [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

      Darea in plata...
      Domnu' Bogdan, las-o moale ca macane!
      • +1 (3 voturi)    
        hehe (Joi, 21 aprilie 2016, 17:10)

        bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui pathfinder

        Sa vezi ce-o sa macane darea in plata peste vro 6-12 luni cind isi va fi aratat toate "binefacerile". Acu abia se testeaza motoarele, inca nu s-au pornit cu adevarat contra-masurile... Daca tu crezi ca bancile vor inghiti galusca si vor aduce baqni de acasa fara a incerca sa-si recupereze din paguba.... inseamna ca nu intelegi mare lucru din capitalism. Cind vei vedea avans de 35-40%, dublat de injumatatirea volumului in constructii civile si triplat de cresterea dobanzilor, in special la imprumuturile catre stat... atunci probabil vei intelege ca cotonogeala la adresa finantei mondiale vine si cu ceva costuri.
  • +13 (19 voturi)    
    Sigur... (Joi, 21 aprilie 2016, 11:29)

    tonne [utilizator]

    ... si pentru noi e cel putin ciudat cum in sistemul camatar din Romania exista contracte cu clauze abuzive ... si cel putin la fel de ciudat este faptul ca sistemul camatar din Romania nu pune in aplicare sentinte judecatoresti definitive!!!!!
  • +14 (14 voturi)    
    Cine sunt de fapt autorii raportului? (Joi, 21 aprilie 2016, 11:29)

    anghelson [anonim]

    Nu rezulta din text. O banca comerciala... este cam vag!
    • +11 (11 voturi)    
      e ING (Joi, 21 aprilie 2016, 12:24)

      justin [utilizator] i-a raspuns lui anghelson

      Tot ei dadeau procente intr-un raport de acum vreo doua saptamani.

      Atunci, nea Popa, s-a sinchisit sa ne spuna despre ce e vorba. Nu ca ar fi fost interesant, caci oricum nu este interesata parerea unei banci in subiect, dar macar a incercat sa pastreze o oarecare deontologie jurnalistica. Acum a uitat si de aia.

      Hai sa-l vedem si pe Iohannis acum
    • 0 (2 voturi)    
      Banca respectiva este... (Joi, 21 aprilie 2016, 15:59)

      luavardna [utilizator] i-a raspuns lui anghelson

      ING. Intr-un raport initial ei ziceau ca probabilitatea ca legea sa nu se aplice este de 60%, acum au redus-o la 30%...

      La fel de profesionist au estimat si in trecut evolutia RON/EUR, functie de interesul propriu. Tot in interesul ING si al bancilor este si acest articol

      Rapoartele lor sunt PRAF!
  • +8 (8 voturi)    
    ... (Joi, 21 aprilie 2016, 12:15)

    pathfinder [utilizator]

    HN, nu ati precizat despre ce "document" este vorba.
  • +6 (8 voturi)    
    CIUDAT, E CHIAR CIUDAT (Joi, 21 aprilie 2016, 13:05)

    jidanul [utilizator]

    E foarte ciudat, ca unii din groparii romanilor, sdica Mugur Isarescu mai ocupa finctia de guvernator la BNR. E foarte ciudat ca BNR-ul mai are consiliul asta, de administratie. E ciudat ca un popor saracit, o data, prin taierile de salarii si pensii, a mai fost saracit, inca o data, de politicile BNR-ului si de banci, prin abuzurile comise impotriva clientilor din Romania, care si-au batut joc de sanatatea si viata romanilor cu acordul BNR-ului. Si e foarte ciudat ca BNR-ul, care este Banca NATIUNII Romane si-a tradat concetatenii si a fost si este in complicitate bancherii si bancile care i-au saracit pe romani, punand in grav pericol siguranta financiara a romanilor si a Romaniei. Si sunt multe lucruri ciudate si cu "guvernul meu", asta de tehnoratati a unui presedinte hot, mincinos si plin de fite si mofturi.
  • +6 (6 voturi)    
    ca sa vezi (Joi, 21 aprilie 2016, 13:43)

    cinev@ [utilizator]

    autorul articolului este contrazis de cursul afisat mai sus...care a scazut...nu stiu pe cine ajuta informatiile din articol sau cine a cerut un astfel de articol, dar poate nu toate ciornele merita sa fie publicate
    • +6 (8 voturi)    
      Nu intelegi (Joi, 21 aprilie 2016, 14:32)

      Radiu [utilizator] i-a raspuns lui cinev@

      ca e propaganda disperasta a camatarilor deghizati in bancheri, care nu stiu cum sa mai ameninte si sa mai minta?


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri