Datoriile totale ale Chinei au urcat la nivelul record de 237% din PIB in primul trimestru, mult mai mult decat in cazul altor tari emergente, majorand riscul unei crize financiare sau al unei incetiniri prelungite a economiei, avertizeaza economistii.
Beijingul a recurs la imprumuturi masive pentru a impulsiona avansul economic, urcand datoria neta la 163.000 de miliarde de yuani (25.000 de miliarde de dolari) la sfarsitul lunii martie, incluzand atat imprumuturile interne cat si cele externe, arata calculele Financial Times.
Asemenea niveluri sunt mult mai mari ca proportie a veniturilor nationale decat in alte economii in curs de dezvoltare, desi sunt comparabile cu niveluri din Statele Unite si din zona euro.
Desi marimea poverii datoriilor din China genereaza temeri, si mai ingrijoratoare este viteza cu care a fost acumulata: datoriile chinezesti echivalau cu doar 148% din Produsul Intern Brut la sfarsitul anului 2007.
"Toate tarile majore cu cresteri rapide ale datoriei s-au confruntat fie cu o criza financiara fie cu o incetinire prelungita a cresterii PIB", a scris Ha Jiming, strateg-sef pentru investitii la Goldman Sachs, intr-un raport de anul acesta.
Nivelul actual al datoriei, si legaturile crescande al Chinei cu pietele financiare globale au facut caFondul Monetar International sa avertizeze recent ca tara prezinta un risc tot mai mare pentru economiile dezvoltare.
Economistii spun ca este dificil pentru orice economie sa foloseasca in mod productiv o asemenea cantitate de capital pe termen scurt din cauza numarului limitat de proiecte profitabile din orice moment.
Pe masura ce randamentele investitiilor tot scad, si mai multe imprumuturi risca sa devina neviabile.
Potrivit datelor Bank for International Settlements (BIS), in trimestrul trei al anului trecut, grupul pietelor emergente avea, colectiv, un nivel mult mai scazut al datoriilor, de 175% din PIB.
Datele BIS, cazate pe o metodologie similara cu cea folosita de Financial Times, apreciaza datoria chinezeasca la nivelul de 249% din PIB, comparabil cu cel de 270 de procente al zonei euro si cel de 248% din SUA.
Beijingul jongleaza cu sprijinirea cresterii pe termen scurt si cu reducerea gradului de indatorare, pentru a reduce riscul financiar pe termen lung.
In ultima vreme, insa, pe masura ce temerile privind o “aterizare dura” s-au intensificat, a inclinat in mod decisiv spre stimulare monetara.
Noile imprumuturi au urcat cu 6.200 de miliarde de yuani in primul trimestru din 2016, cea mai mare crestere la trei luni consemnata vreodata, cu peste 50% mai mare decat ritmul de anul trecut.
Economistii sunt aproape toti de acord ca sanatatea economiei este supusa riscului, opiniile fiind insa diferite despre ce se va intampla.
Unul dintre scenariile extreme este o criza financiara acuta - un moment Lehman ce va semana cu cel din SUA din 2008, cand bancile s-au prabusit si au paralizat pietele creditarii.
Alti economisti prezic o stare proasta cronica, precum in Japonia, in care cresterea economica incetineste pentru ani buni, sau chiar timp de decenii.
Jonathan Anderson, sef la Emerging Advisor Group, se plaseaza in prima tabara. El avertizeaza ca bancile ce au generat uriasa expansiune a creditului de dupa 2008 se bazeaza din ce in ce mai mult pe finantari volatile pe termen scurt prin vanzarea de produse financiare de management a averii cu randamente mari, mai degraba decat depozite stabile.
Asa cum s-a vazut in cazul Lehman Brothers si Bear Sterns in 2008, acest tip de finantare se poate evapora rapid cand creste numarul falimentelor si nervii investitorilor se intind.
"La nivelul actual al expansiunii, este doar o problema de timp pana cand unele banci se vor gasi in situatia de a nu putea sa-si finanteze activele in mod prudent. Si in acel moment este probabila o criza financiara", apreciaza Anderson.
Altii considera ca Banca Poporului din China (PBoC) isi va mentine abilitatea de a evita crizele.
Prin inundarea sistemului bancar cu cash, PBoC se poate asigura ca bancile vor ramane lichide, chiar daca rata creditelor neperformante va creste rapid.
Cel mai mare risc al datoriei excesive, argumenteaza ei, este scenariul japonez: un “deceniu pierdut” de crestere lenta si deflatie.
1
18
