Game. Set. Match. Am pierdut lupta cu banca. Vineri, de mana cu sotia mea, am mers la avocat si am semnat dosarul de dare in plata a locuintei, asa cum, in urma cu 8 ani, semnam impreuna un credit pe 35 de ani de peste 145.000 de franci elvetieni pentru un apartament de 50 mp cu doua camere intr-un bloc vechi din Bucuresti. Eram mai tineri, joburi stabile, ne crescusera salariile, voiam un copil. Banca ne spunea ca francul a fost stabil in ultimii 10 ani, 'analistii' prevesteau noi cresteri la pretul locuintelor. Am gresit. Nu am banuit o secunda ce va urma.
Game
Spuneam ca am luat un credit de peste 145.000 de franci, nu? Ei bine, nu a fost singurul credit. La inceputul lui 2008, francul era 2,4 lei, iar cei peste 145.000 de franci nu insemnau decat vreo 90.000 de euro. Era varful preturilor la locuinte. Pe cei 50 de metri patrati, recent mobilati de la Ikea, proprietarul cerea 100.000 de euro. Asa ca am mai facut un credit de nevoi personale de 14.000 de euro pe 8 ani. Aproape 4.000 de euro s-au dus la notar si la agentul imobiliar.
La acel moment, gradul de indatorare al familiei era la peste 40%.
Set
A venit insa criza economica. Preturile locuintelor au inceput sa se duca rau de tot in jos. In 2010 ne-au taiat amandurora salariile. Nu-i nimic, am zis. Impreuna la bine si la greu. Poate vor veni si timpuri mai bune. Am mai taiat din cheltuieli. Nu masina. Nu concedii costisitoare.
Am devenit parinti. Mai putin timp, mai multe cheltuieli. Dar cat de minunat este! Mi-am mai luat un job. Ne-am descurcat cum am putut.
In 2014, mai aveam un an si am fi scapat de creditul de nevoi personale. In toamna acelui an insa, francul a explodat si a trecut de pragul de 4 lei. Inca o lovitura. De data asta a fost prea mult. Am mers la banca la care aveam cel mai mare credit, cel in franci, sa incercam sa gasim o solutie. Ne-au oferit 1 an de gratie si restructurarea creditului, dar in conditii imposibil de acceptat. Ceea ce ne puneau sa semnam nu era un simplu act aditional, ci aproape nou contract in care rescriau in favoarea exclusiv a bancii toate conditiile contractuale, astfel incat intr-un eventual proces institutia financiara sa fie acoperita din toate punctele de vedere.
Ulterior, toate bancile au introdus pentru cateva luni niste reduceri de dobanda astfel incat sa mai acopere costurile debitorilor din cresterea cursului.
Stiam ca nu va dura la nesfarsit. Am incercat sa imi mai iau niste colaborari. Ne-am imprumutat la rude si am achitat creditul de nevoi personale. Ne-am mai facut deci cu o datorie, dar macar nu ni se aplica dobanda.
In toti acesti ani, in oricare banca am intrat nu am simtit vreo clipa ca am putea negocia ceva sau gasi o solutie. De ce nu am facut conversia pana acum? Pentru ca nu am putut. Reducerea veniturilor si scaderea pretului bunului adus garantie au fost argumente suficiente sa fim respinsi de orice banca.
Match
Suntem, prin urmare, la zi cu ratele. Dar pana cand? Maine, unul dintre noi s-ar putea imbolnavi grav sau ar putea ramane fara serviciu. Copilul trebuie sa mearga la scoala.
Dupa 8 ani, cred ca am platit in total peste 40.000 de euro, dar din creditul de peste 145.000 de franci elvetieni nu am platit decat putin peste 17.000 de franci. Rata lunara este in prezent de 590 de franci, depasind veniturile unuia dintre noi. Asa nu mai putem. Nu inca 27 de ani.
Legea darii in plata: Nici urma de negociere din partea bancilor
Se spune ca marele avantaj al legii darii in plata ar fi acela ca pentru prima data ar da posibilitatea datornicilor sa negocieze cu bancile.
Fals. Nu la banca noastra. Cu vreo doua saptamani inainte de a intra in vigoare legea darii in plata, m-am dus la banca din nou pentru a negocia. Sa ne prezinte o solutie viabila. Nu vrem sa dam in plata. Ne place in camarutele astea doua, chiar daca pretul locuintei in zona a scazut in prezent la 40.000 de euro.
Copilul se simte bine la gradinita din cartier, si-a facut multi prieteni aici. Noi asemenea. Am mai plati in continuare cat ne-a mai ramas, daca si banca ar dori sa suporte impreuna cu noi o parte din toate aceste lovituri: explozia francului, scaderea la jumatate a pretului locuintei, reducerea salariilor, instabilitatea locurilor de munca etc.
Chiria in zona pentru un apartament de 3 camere mobilat este undeva la 300 de euro, ceea ce ar insemna aproape 1400 lei. Pentru doua camere, si mai putin.
Imediat dupa ce legea a fost publicata in Monitorul Oficial, m-am dus la banca sa incerc din nou o negociere. Am putea sa platim in continuare, le-am spus, dar undeva la cursul din ziua acordarii creditului. La un curs de 2,4 lei si rata lunara de 590 de franci, ar insemna sa platim peste 1400 de lei - cat o chirie nu de 2, ci de 3 camere in zona. Hai nu platim 1400 lei. 1600 lei. Se poate? am intrebat eu.
Banca ar castiga cel putin profitul pe care si l-a estimat la momentul acordarii creditului, iar pentru noi ar insemna sa ducem o viata cat de cat decenta.
'Nici vorba la acest moment', a venit raspunsul sefului sucursalei de unde am luat creditul. 'In prezent, din centrala nu ni s-au transmis posibile solutii personalizate pentru datornicii in franci pe fondul aparitiei acestei legi, dar avem doua oferte care sigur v-ar ajuta. Vi le prezinta colega mea de la front office'.
Solutia 1: Restructurare - timp de 1 an platim aproape 1700 lei, dupa care, rata sare la peste 600 de franci, adica mai mult decat in prezent.
Solutia 2: Conversia in lei: 3 ani platim undeva la 2000 de lei, dupa care rata sare la aproape 3000 de lei.
Nu ne ajuta cu nimic 'solutiile' acestea, le-am zis. Am inregistrat propunerea pe care le-am facut-o, cu rugamintea sa ne trimita un raspuns pana pe 13 mai, cand intra in vigoare legea darii in plata.
'Veti primi un raspuns in 30 de zile, asa cum prevede legea', mi-a spus doamna de la front office.
Pana astazi, 21 mai, nu am primit nici un raspuns de la banca.
Asa ca am luat legatura cu un avocat si am semnat notificarea de dare in plata....
- Nota: Acesta este primul episod. Faptele sunt reale. Va voi tine la curent cu fiecare pas pe care il fac in procesul de dare in plata.
20
30
