Guvern: Alocatia de sustinere a familiei nu va mai fi conditionata de plata taxelor si impozitelor locale

de CP     HotNews.ro
Marţi, 28 iunie 2016, 19:13 Economie | Finanţe & Bănci

Acordarea alocatiei pentru sustinerea familiei, de care beneficiaza familiile cu venituri reduse care au copii in intretinere, nu va mai fi conditionata de plata impozitelor si taxelor locale pentru bunurile pe care le detin in proprietate, a stabilit Guvernul printr-o Ordonanta de Urgenta adoptata marti, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Acesta arata ca potrivit legislatiei in vigoare, familiile care beneficiaza de alocatia de sustinere au obligatia achitarii taxelor si impozitelor locale pana la 31 martie a fiecarui an, in caz contrar fiind suspendata plata acesteia. Incepand cu aprilie 2016, pentru circa 3.100 de familii beneficiare a fost suspendata plata alocatiei pentru sustinerea familiei din cauza faptului ca nu si-au indeplinit obligatia platii impozitelor si taxelor locale. Aceste familii sunt expuse riscului de excluziune sociala, considerent pentru care Guvernul a decis sa nu mai conditioneze plata acestei alocatii pentru sustinerea familiei de achitarea impozitelor si taxelor locale.

Actul normativ adoptat astazi stabileste, de asemenea, ca platile vor fi reluate din oficiu pentru familiile carora le-a fost sistat acest drept, inclusiv pentru perioada in care alocatia pentru sustinerea familiei a fost suspendata.

Alocatia pentru sustinerea familiei este o forma de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au in crestere si ingrijire copii in varsta de pana la 18 ani si se acorda in baza Legii 277/2010. Aceste alocatii se acorda familiilor ale caror venituri lunare pentru fiecare membru sunt mai mici de 530 de lei si se calculeaza in functie de numarul de copii si de venitul pentru fiecare membru al familiei.

Prin modificari legislative adoptate de Parlament in cursul anilor 2015 si 2016 s-a stabilit eliminarea conditiei platii ajutoarelor sociale acordate in baza Legii privind venitul minim garantat si a indemnizatiei pentru cresterea copilului de achitarea impozitelor si taxelor locale.


Citeste mai multe despre   











[P] Foodpanda recomanda:Cele mai gustoase preparate de sezon, care te incalzesc si te mentin in forma

Toamna nu-i ca vara, dar, cu siguranta, este mai bogata! De ce? Pentru ca toamna se numara OFERTELE foodpanda! Astfel, acum poti comanda convenabil cele mai gustoase preparate de sezon, care te incalzesc si te mentin in forma!
852 vizualizari
  • +4 (6 voturi)    
    Perfect! (Marţi, 28 iunie 2016, 19:30)

    mitg [utilizator]

    Sa dam ajutoare fara numar, fara numar, la toate minoritatile care nu-si platesc impozitele, nu nimic, dar fac copii si au pretentii!
  • +4 (6 voturi)    
    Ordonanta asta... (Marţi, 28 iunie 2016, 19:31)

    Vade Retro [utilizator]

    E o incitare la iresponsabilitate.
  • +4 (6 voturi)    
    Oribila (Marţi, 28 iunie 2016, 19:52)

    Ionut F. [utilizator]

    Absolut oribila idea. Renuntati la ordonanta !

    Alea 3100 de cazuri se vor transforma in 20.000 - 30.000 instant


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version