Utilizatorii de servicii postale dar si amatorii de fructe si peste au resimtit in iunie mai acut cresterea preturilor decat amatorii de carne de porc sau de branzeturi, reiese dintr-un comunicat difuzat miercuri de INS, referitor la preturi. Pe scurt, inflatia a ramas negativa in iunie (minus 0.8%) dar fiecare o resimte altfel. Alimentele au tinut sus cresterile preturilor, in timp ce majoritatea serviciilor si marfurilor nealimentare s-au ieftinit.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Preturile de consum, masurate prin indicele preturilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 0,8% in luna iulie 2016 comparativ cu luna iulie 2015. Determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) scaderea a fost de -0,3%. In luna iulie 2016, ponderea marfurilor si serviciilor care au inregistrat o scadere a preturilor, comparativ cu iulie 2015, este de 46,1%, cele care au avut cresteri cuprinse in intervalul 0 - 2,5% detin o pondere de 41,2%. Marfurile si serviciile ale caror preturi au crescut cu mai mult de 2,5% detin o pondere de 12,7%", arata comunicatul INS.

Cand vorbim de inflatie, o buna bucata de vreme aceasta a mai avut o componenta aproape invizibila: coruptia. Am povestit aici despre asta.

Insa Romania mai are o problema: imbatranirea Romaniei. Potrivit teoriei ciclurilor (a lui Modigliani), consumul e generat in perioada de tinerete, in vreme ce odata cu trecerea anilor ne restrangem la strictul necesar. Pe scurt, cei care consuma si genereaza cresteri ale preturilor sunt tinerii. Batranii sunt mai putin cheltuitori (prefera sa economiseasca sau au pur si simplu pensii mici si isi cumpara doar strictul necesar), la fel ca si somerii. Cu cat o tara are o populatie mai imbatranita, cu atat pericolul unei inflatii ridicate este mai mic. N-o spun eu, o arata cercetarile celor de la FED Saint Louis.

Potrivit datelor Statisticii, se fac tot mai putini copii. Copii mai putini inseamna ca profesorii, producatorii de jucarii sau de alimente destinate nou nascutilor vor avea mai putin de lucru. In cazul profesorilor, asistam deja la un prim efect: coborarea stachetei invatamantului, numai ca sa isi pastrezeunii profesori norma la catedra.

Copii mai putini mai inseamna de asemenea si reducerea viitoarei forte de munca active, adica a celor care vor plati contributiile la pensii, dar si o scumoire a aceleiasi forte de munca. Pentru ca atunci cand nu ai de unde recruta, fie platesti mai bine fie importi chinezi, vientamezi, magrebieni samd. Daca cresc salariile din aceasta cauza, cresterea se va duce fix in inflatie.

Iata mai jos 5 feluri subiective in care percepem inflatia:

1. De regula, memoria retine mai degraba scumpirea unor produse decat ieftinirea lor.

2. Cheltuielile marunte si frecvente sunt mai puternic percepute decat cele ocazionale. In ultimii ani, preturile unor bunuri si servicii achizitionate in mod frecvent au crescut peste medie. Printre acestea se numara painea si biletele de transport in comun. Adeseori, acordam o atentie prea mare variatiilor acestor preturi atunci cand ne gandim la inflatie, ceea ce ar putea insemna ca, in cele din urma, supraestimam rata reala a inflatiei.

3. Inflatia "personala" - indicele armonizat al preturilor de consum (IAPC) are la baza un cos mediu de bunuri si servicii. Acest cos mediu este reprezentativ pentru toate gospodariile populatiei. Cu toate acestea, s-ar putea ca unele familii sa resimta o inflatie mai mare decat altele. Exemplu: daca pretul benzinei creste mai mult decat preturile altor bunuri si servicii, persoanele care folosesc frecvent autoturismul propriu pot "simti" o rata a inflatiei care este mai mare decat IAPC, cheltuielile acestora cu benzina depasind media. Spre deosebire de acestea, persoanele care folosesc mai rar sau nu folosesc deloc un autoturism propriu inregistreaza o rata a inflatiei "personale" mai scazuta. Exista Ionescu, Popescu si Georgescu. Fiecare dintre acestia are un comportament de consum diferit. Ionescu e gurmand si da pe mancare 80% din venit. Popescu e cinefil si renunta la snitele pentru a vedea ultimele filme. Prin urmare, in cosul lui de consum, cinema-ul ii atarna pana la 75%. Georgescu vrea haine noi, de firma. Face foamea pentru un costum Armani. Nu mai zic de altii care dau pe chirie sau rata la apartament 80% din venituri. Fiecare isi are inflatia lui, cu alte cuvinte.

4. Ratele inflatiei sunt anuale, dar memoria noastra pastreaza informatii mult mai indepartate IPC este inclus, de obicei, in rapoarte ca ritm anual de crestere, ceea ce inseamna ca nivelul general al preturilor pentru o anumita perioada de timp - de exemplu, mai 2016 - este comparat cu cel din aceeasi perioada a anului anterior - respectiv mai 2015. In formarea perceptiilor personale, populatia are in vedere preturile din anii anteriori. Pe parcursul unei lungi perioade, tendinta preturilor este de a creste substantial, chiar si atunci cand se inregistreaza o rata anuala a inflatiei scazuta. De exemplu, daca ritmul anual de crestere a IPC este de 2%, dupa 10 ani nivelul general al preturilor va fi crescut cu peste 20%.

6. Variatii ale preturilor comparativ cu variatii ale nivelului de calitate - de cele mai multe ori credem ca variatiile pretului unui produs inseamna inflatie. Uneori, se produce in acelasi timp si o modificare a calitatii produsului. Acest lucru e luat in considerare de IAPC prin scaderea variatiei datorate calitatii. Exemplu: este posibil ca preturile autoturismelor sa fi crescut, dar noile modele includ, cel mai adesea, in versiunea standard echipamente care, anterior, erau vandute ca optiuni suplimentare (cum ar fi sistemele de navigare prin satelit, sistemul de aer conditionat sau airbag-urile). In astfel de cazuri, cresterea preturilor se datoreaza in parte unei cresteri a calitatii, si nu doar inflatiei. Daca preturile autoturismelor au crescut, sa zicem, in medie cu 5%, dar cresterea calitatii reprezinta doar 1%, atunci IAPC va indica o crestere de 4% pentru preturile la acest produs.

Franta are chiar pe site-ul Statisticii lor o aplicatie prin care fiecare isi poate masura inflatia personalizata. Pentru ca , in mod corect au remarcat ei, nu exista consumator mediu.

Despre legaturile dintre imbatranire si inflatie, puteti citi "Can demography affect inflation and monetary policy?" sau acest articol din The Economist.