Preturile (masurate cu ajutorul indicelui preturilor de consum) au fost in octombrie mai mici cu 0,4% in medie fata de octombre 2015, se arata intr-un comunicat transmis joi de Institutul National de Statistica. Determinata insa pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC), rata anuala a preturilor de consum a fost de +0,1%, mai precizeaza INS. Din punct de vedere european, indicele armonizat este cel care conteaza (si care e luat in calcul de Tratatul de la Maastricht), diferenta dintre cei doi indicatori tinand de metodologia de calcul.

IAPC masoara modificarile preturilor de pe teritoriul Romaniei, coeficientii de ponderare fiind derivati din structura cheltuielilor de consumatorii romani si straini. Prin urmare, indicele armonizat ia in calcul consumul de pe teritoriul economic al tarii, indiferent de venit, nationalitate, statut rezidential sau social, cu exceptia ambasadelor straine aflate in Romania. Din punct de vedere conceptual, aceasta este o diferenta majora fata de IPC, care utilizeaza principiul "national" al consumului, respectiv urmareste cheltuielile de consum ale rezidentilor indiferent daca sunt efectuate in interiorul sau in afara granitelor tarii.

In rest, intre calculul indicelui preturilor de consum (IPC) si calculul indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) nu exista diferente metodologice; cosul folosit in cazul indicelui armonizat (fara cateva diferente nesemnificative) este alcatuit din aceleasi marfuri alimentare, marfuri nealimentare si servicii. Drept este ca in cazul IAPC produsele sunt structurate in 12 grupe, in timp ce in cazul IPC sunt impartite in 3 grupe.

  •  Cel mai important factor cu impact asupra comparabilitatii internationale a IPC este modul de tratare a costurilor aferente locuintelor ocupate de proprietari. In 16 dintre cele 27 de state membre UE, aceste costuri se exclud din calculul IPC conform definitiei nationale, in timp ce in alte state membre se aproximeaza fie prin chirii imputate proprietarilor, fie prin cheltuieli asociate creditelor ipotecare. In cel de al doilea caz, se includ, de regula, si variatiile cheltuielilor cu reparatiile/amenajarile importante sau, alternativ, variatiile amortizarii estimate a locuintei. In prezent, IAPC nu include variatiile costurilor aferente locuintelor ocupate de proprietari, nefiind inca luata o decizie in aceasta privinta. Eurostat analizeaza metoda achizitiei nete, respectiv includerea variatiilor pretului de cumparare a locuintelor si ale cheltuielilor cu reparatii/amenajari importante si intretinere.
  • Actualizarea componentei si structurii cosului de consum utilizat in calculul IPC conform definitiei nationale si respectiv  al IAPC se poate face la intervale diferite. Un avantaj al actualizarii periodice (de exemplu, in fiecare an) a cosului si a ponderilor IAPC il reprezinta faptul ca indicele reflecta astfel tendintele actuale ale consumului. IAPC este un indice Laspeyres cu baza fixa care permite, dar nu impune, o actualizare anuala a ponderilor bunurilor si serviciilor in cosul de consum. Anual, este necesara o verificare a reprezentativitatii ponderilor IAPC, pentru a se putea opera modificari in cazul in care acestea influenteaza negativ relevanta sau comparabilitatea indicilor de preturi.
  • Unele institute nationale de statistica utilizeaza, pentru nivelul cel mai detaliat de agregare, formule diferite pentru calculul IPC conform definitiei nationale si, respectiv, al IAPC.

In luna octombrie 2016, ponderea marfurilor si serviciilor care au inregistrat o scadere a preturilor, comparativ cu octombrie 2015, este de 39,6%, cele care au avut cresteri cuprinse in intervalul 0 - 2,5% detin o pondere de 49,4%. Marfurile si serviciile ale caror preturi au crescut cu mai mult de 2,5% detin o pondere de 11,0%.

Rata medie a preturilor de consum in ultimele 12 luni (noiembrie 2015 - octombrie 2016) fata de precedentele 12 luni (noiembrie 2014 - octombrie 2015), calculata pe baza IPC, este de -1,6%. Determinata pe baza IAPC, rata medie este de -1,2%.

Banca Nationala a Romaniei a mentinut, saptamana aceasta, prognoza de inflatie pentru finalul anului 2016, dar a urcat usor estimarea pentru inflatia de la finalul anului viitor. Potrivit ultimelor estimari, BNR anticipeaza ca rata anuala a inflatiei va ramane la -0,4% la finalul acestui an, iar la finalul anului viitor, indicatorul va ajunge la 2,1%.