Parlamentarii din comisiile reunite de buget ale Senatului si Camerei Deputatilor au votat la incheierea audierilor de joi ca raportul final privind "gaura" de 10 miliarde din bugetul pe 2016 sa fie dat cel mai tarziu in 15 februarie, data la care se va incheia si controlul Curtii de Conturi la Finante. Propunerea a venit din partea senatorului Viorel Arcas, care a condus audierile de joi si a fost votata in unanimitate. Reamintim ca joi a fost audiata Daniela Pescaru, secretar de stat in Finante, cea care se ocupa practic de intocmirea Bugetului de Stat.

Imagine din timpul sedintei de joi a comisiilor reunite de bugetFoto: Hotnews

In imaginea de mai jos, Daniela Pescaru la intalnirea cu presa , dupa audierea din Comisii.

Pescaru a admis ca inspectorii lui Nicolae Vacaroiu (seful Curtii de Conturi) au demarat o misiune de audit, care se suprapune si cu discutiile celor de la FMI cu oficialii Finantelor pe tema aceleiasi pretinse gauri. Toate intr-o perioada in care Finantele lucreaza intens la ultimele cizelari privind Bugetul pe 2017.

Potrivit discutiilor de joi, la care presa a putut participa, nu este vorba de nicio gaura, ci mai degraba de esecul pe partea de venituri a unor programe pe fonduri europene. Datele finale pe 2016 vor fi cunoscute abia saptamana viitoare, mai exact in 25 ianuarie, cand se vor putea trage concluziile. Discutiile au avut ca baza de pornire si raportul senatorului Citu, facut in baza datelor publice existente.

Cei din Finante stau in fiecare an cu sabia executiei bugetare deasupra capului. "Si anul trecut cand am facut bugetul pe 2016 ne era foarte teama ca depasim deficitul bugetar. Am avut impact pe venituri de peste 10 miliarde, pe cheltuieli de vreo 13 miliarde si ne gandeam ca o sa crapam. Ei, uite ca suntem sub deficitul programat. Nu poti sa faci calcule de farmacie pe un buget ...", au spus oficiali din Finante pentru HotNews.ro

Desi Dragnea a sustinut ca Guvernul Ciolos a provocat o gaura de 10 miliarde la buget, el a revenit ulterior , renuntand la termenul de "gaura" si solicitand celor doua comisii de buget din Camera si Senat sa ancheteze rectificarile operate anul trecut de Guvernul Ciolos.

Explicat babeste, sa presupunem ca va faceti un buget propriu pentru luna urmatoare. La venituri treceti salariul de 1000 de euro si prima promisa de sef de 50 de euro, plus rambursarea celor 300 de euro imprumutati mai demult vecinului de deasupra. La cheltuieli treceti o excursie la Paris de 1200 de euro. Asta e estimarea Dvs. Prognoza, cum ar veni. Venituri de 1350 de euro si cheltuieli de 1200. Numai ca, la finele lunii constatati ca seful nu v-a mai dat prima promisa, iar vecinul de deasupra v-a implorat sa-l mai pasuiti o luna. In final desi "visul" va arata 1350 de euro incasari, realitatea din mana era de fix 1000 de euro. Nu e cam mult sa anchetezi cine te-a furat de 350 de euro?

Revenind la buget, Dragnea l-a pus atunci intr-o situatie jenanta si pe ministrul Finantelor, Viorel Stefan, respectat de membrii comunitatii finantistilor in privinta competentelor sale. Stefan a confirmat ca nu este vorba de o „gaura” la buget, cuvant pe care a tinut sa sublinieze ca el personal nu l-a pronuntat niciodata, ci despre o „supraestimare” a veniturilor care vor fi realizate.

De unde vine diferenta dintre prognoza si banii efectiv incasati?

Pai din cele 10 miliarde, circa 9 sunt datorate lipsei capacitatii de atragere a fondurilor europene (ministere care s-au angajat la inceput de an sa atraga bani europeni dar care, in final nu au fost in stare sa-i atraga, constituind venituri ne-incasate) iar un miliard provine din neincasari ale taxei clawback, practic cheltuieli nerealizate aferente Casei de Sanatate. "Stiti ca avem formula cost-volum-rezultat pe partea de medicamente. In momentul in care Statul plateste, firma de medicamente achita si ea taxa clawback . In momentul in care cheltuiala Statului nu e efectuata pe aceste medicamente, nici clawbackul nu a fost incasat. Dar eu din buget nu pot sa tai aceste sume intrucat Casa poate face in ultima zi decontarile", a explicat luni pentru HotNews Anca Dragu.