​​Economistul Daniel Daianu, care este membru al Consiliului de Administratie al Bancii Nationale, crede ca bugetul pe anul 2017 va fi suspus unor presiuni mari, iar estimarea de crestere economica de 5,2% pe care Guvernul Grindeanu isi fundamenteaza proiectul de buget este "poate excesiva".

Daniel DaianuFoto: HotNews.ro

"Presiunile sunt mari pe buget, eu cred ca exista o ipoteza de lucru cu care se construieste acest buget si o putem lega de declaratia ministrului de Finante Viorel Stefan, ca nu se va depasi pragul de 3% deficit. Este o misiune foarte dificila pentru dansul, insa acesta este un angajament", a declarat, pentru HotNews, Daniel Daianu.

"Poate ca 5% (cresere economica estimata - n.r.) este excesiv, se poate insa depasi 4% cu masurile din program, cele anuntate, pe care le stiu, pentru ca sunt stimuli pentru program. Insa va fi o constructie foarte, foarte complicata", a mai spus el.

Daniel Daianu a participat joi, la sediul BNR, la lansarea volumului "Criza Uniunii Europene si ordinea globala in era Trump", coordonat de profesorul de relatii internationale Valentin Naumescu. Cartea, scosa la Editura Trei, in colectia Contributors, reuneste 21 de texte printre care si unul semnat de Daniel Daianu.