In Romania nu mai este loc pentru reduceri de taxe, avand in vedere ca tara noastra are, deja, cel mai mic buget din Uniunea Europeana si, cu toate ca anul 2017 arata bine din punct de vedere macroeconomic, istoria demonstreaza ca putem avea cifre record de crestere, dar si cifre record de recesiune, sustine Radu Craciun, director general BCR Pensii, citat de Agerpres. "Suntem intr-un proces de neoprit pentru scaderea impozitelor. Dar acest lucru nu mai este posibil. Deja suntem tara cu cel mai mic buget din Uniunea Europeana. Ca tara, nu putem sa continuam la nesfarsit sa scadem veniturile bugetare", a explicat joi Radu Craciun.

Radu CraciunFoto: Arhiva personala

Potrivit acestuia, indiferent ce procente din PIB se aloca unor domenii, spre exemplu pentru Aparare, sumele raman insuficiente in conditiile unor venituri bugetare in scadere.

In acest context, economistul citat a facut un apel la mediul de afaceri sa spuna stop reducerilor de impozite, pentru ca o scadere suplimentara a veniturilor bugetare se va rasfrange asupra costurilor de operare ale companiilor, cele cu forta de munca, cu timpul pierdut cu transportul marfurilor etc.

Mai mult, Radu Craciun atrage atentia asupra faptului ca nu trebuie sa ne limitam la anul 2017 cand analizam situatia macroeconomica a Romaniei, ci este mai important sa privim in dinamica, cel putin pentru anii 2018 si 2019.

"Provocarea acestui an este sa nu sacrificam 2018, 2019, 2020. (...) 2017 este doar un element de detaliu al tabloului general. Cred ca am face o mare greseala sa ne limitam doar la 2017. Anul acesta va arata super din punct de vedere macroeconomic. Inflatia va ajunge la 2%, nivel perfect pentru Romania, vom avea probabil, din nou, cea mai mare crestere economica din Europa, impozitele scad, consumul este si el foarte puternic, si atunci de ce ne-am ingrijora? Noi am mai fost aici! Am mai avut in Romania cresteri record, cand consumul trecea de tavan. Dar am vazut si ca economia romaneasca are o volatilitate foarte mare. Am avut cifre record de crestere, dar si cifre record de recesiune", a mai spus Radu Craciun.

Mai mult, seful BCR Pensii sustine ca, din nou, autoritatile stimuleaza economia prin politica fiscala, care deja creste sustinut, ceea ce duce la o noua crestere record in Europa, dar "ne pregatim sa avem si deficit record in Europa".

Pe de alta parte, economistul citat sustine ca, in aceasta perioada, riscurile externe care planeaza asupra Romaniei nu sunt de natura economica, ci de natura geopolitica.

"Spre deosebire de anii precedenti, in care am asistat la evolutii liniare, in acest moment, transformarile contextului geopolitic din care suntem parte sunt revolutionare, istorice si, mai presus de toate, nu doar ca se intampla repede, dar odata ce se vor consolida, vor defini lumea pentru urmatorii 50 ¬ 100 de ani. Din punct de vedere economic, contextul international nu arata rau deloc. America arata bine din punctul de vedere al cresterii economice, in UE, in sfarsit apar elemente care sugereaza ca inflatia incepe sa creasca, avem crestere economica in accelerare, retragerea SUA de pe pietele internationale va ridica mingea la fileu marilor exportatori europeni, in frunte cu Germania. Deci principalul risc extern pentru Romania nu provine din zona economica, ci din cea politica si geopolitica", a mai spus Craciun.

Referitor la apartenenta la Uniunea Europeana, acesta sustine ca, prin ceea ce se intampla in prezent, Romania confirma faptul ca UE trebuie sa aiba doua viteze, pentru ca sunt state, precum Romania, care sunt in afara tabloului, din punct de vedere al valorilor europene, si nu numai.

"Nu putem sa continuam sa luam decizii proaste, dar sa avem pretentia de a fi fruntasi. Avem politici fiscale care, in mod clar, ne pun in situatia de a depasi deficitul de 3% din PIB, avem politici legate de justitie, care sunt discutabile... Toate acestea ne identifica a fi elevul corigent al Uniunii", a adaugat Radu Craciun.