Procedura din Romania privind inregistrarea in scopuri de TVA este printre cele mai dificile in Europa, se arata intr-un studiu realizat de Deloitte Romania. In toate statele care au raspuns chestionarului procedura este considerata simpla/directa, cu exceptia Romaniei si a Cehiei. Procedurile cel mai simplu de parcurs sunt in Olanda, Austria si Italia, iar procedura interviului cu autoritatile fiscale, dupa depunerea cererii de inregistrare, exista in 3 state (Romania, Cehia si Slovacia).

Ramona Trusculescu si Vlad BoeriuFoto: Hotnews

In Romania se solicita cele mai multe documente (inclusiv dupa eliminarea formularului 088) de indeplinit criterii dintre 12 state membre ale Uniunii Europene (studiu Deloitte)

Deloitte Romania a colectat informatii privind procedurile de inregistrare in scopuri de TVA, prin intermediul unui chestionar, de la profesionistii din reteaua internationala Deloitte. Scopul demersului este sa analizeze comparativ practicile similare din alte tari.

Principalele concluzii ale studiului sunt:

  • In toate statele care au raspuns chestionarului procedura este considerata simpla/directa, cu exceptia Romaniei si a Cehiei
  • In Romania se solicita cele mai multe documente (inclusiv dupa eliminarea formularului 088). Pe locurile urmatoare se plaseaza Germania, Cehia si Slovacia.
  • In 9 state, autoritatile fiscale pot solicita aditional documente fata de cele prevazute, dar nu exista o lista similara cu cea din Romania, solicitarile fiind punctuale, de regula in functie de profilul/activitatea societatii
  • In 4 din 13 state (Estonia, Bulgaria, Italia si Croatia), autoritatile fiscale nu solicita alte documente in afara de cele prevazute de legislatie
  • Procedurile cel mai simplu de parcurs sunt in Olanda, Austria si Italia
  • Scorul pentru evaluarea cererii nu este disponibil in niciun stat (in cazul unora nu exista un scor)
  • Refuzul de inregistrare are loc in majoritatea statelor doar daca exista dovezi ca au fost furnizate informatii false, compania nu exista sau reprezentantii acesteia nu pot fi contactati
  • Procedura interviului cu autoritatile fiscale, dupa depunerea cererii de inregistrare, exista in 3 state (Romania, Cehia si Slovacia)
  • In celelalte 10 state, autoritatile fiscale pot face control inopinat la sediul entitatii care a solicitat inregistrarea, dar numai in masura in care nu pot contacta reprezentatii acesteia sau au suspiciuni/dovezi ca societatea nu exista
  • In unele state, Olanda fiind exemplu de buna practica in acest sens, procedura se desfasoara in paralel cu inregistrarea la Registrul Comertului care transmite electronic documentele catre autoritatile fiscale. Prin urmare, contribuabilii nu trebuie sa efectueze un demers separat pentru obtinerea codului de TVA

"Toate statele aplica un filtru pentru acordarea codului de TVA. Este o procedura binevenita in conditiile in care TVA este taxa cea mai expusa fraudei. Totusi, Romania se remarca printr-o birocratie mai mare, probabil si pentru ca abordarea s-a schimbat drastic in 2015, cand s-a trecut de la o formalitate (o bifa in formularul de inregistrare fiscala) la o procedura foarte complicata (formularul 088). Dupa cum stim, de la sfarsitul lui 2015 si pana la jumatatea lui 2016, procedura a generat un blocaj care a afectat multe societati", a declarat Vlad Boeriu, partener Deloitte.

"Desi a fost ameliorata anul trecut, iar de la inceputul lui 2017 s-a renuntat la celebrul formular 088, problema de fond nu s-a schimbat decisiv. In practica, multe societati se confrunta in continuare cu birocratia care reprezinta o bariera pentru initierea si derularea afacerilor. Insa abordarea mai restrictiva a autoritatilor romane ar putea fi explicabila avand in vedere ca diferenta dintre suma potentiala de colectat din TVA si cea incasata efectiv (gap) este cel mai mare din UE, de aproape 40%. Urmatorul raport al Comisiei Europene pe acest subiect ne-ar putea arata in ce masura a ajutat aceasta procedura la combaterea evaziunii", a mai spus Boeriu.

La randul sau, Ramona Trusculescu, senior manager Deloitte, care a condus acest studiu, a spus: "Scopul studiului a fost sa analizam comparativ procedurile din cat mai multe state UE - avand in vedere ca toate se supun acelorasi principii si directive in materie de TVA europene - pentru a vedea unde se plaseaza Romania. Am constatat ca cerintele de la noi se regasesc si in alte state. Insa niciunul dintre cele care au raspuns chestionarului nu le aplica pe toate. De exemplu, practicile cele mai apropiate de cea din Romania sunt in Germania, Slovacia si Cehia. Am considerat importanta comparatia pentru ca o astfel de procedura poate reprezenta un dezavantaj atunci cand investitorii iau o decizie de business, chiar daca Romania are atuuri foarte mari in alte zone".

In cadrul studiului au fost adresate 16 intrebari si au raspuns solicitarii 12 state membre care au facut si comentarii pe marginea acestora.

"Am observat ca majoritatea statelor nu trateaza atat de drastic procedura de inregistrare in scopuri de TVA si pun accent mai mare pe verificarile ulterioare pentru a depista eventuala existenta a fraudelor. Ideea de la care se pleaca este ca, desi procedura este relevanta din perspectiva combaterii evaziunii fiscale, nu trebuie sa devina un obstacol pentru intrarea pe piata a unor business-uri care au potential sa aduca valoare adaugata in economie", a mai spus Ramona Trusculescu.