Clarificarile ministrului Finantelor: In privinta impozitarii contractelor part-time, ne referim doar la cele care sunt UNICA sursa de venit. Nu luam in calcul al doilea sau al treilea job/Masura va functiona doar anul acesta si nu de la 1 iunie, ci de la 1 iulie

de Dan Popa     HotNews.ro
Luni, 8 mai 2017, 16:21 Economie | Finanţe & Bănci

Viorel Stefan, ministrul Finantelor Publice
Foto: Hotnews
"Masura se adreseaza exclusiv contractelor part-time care sunt unica sursa de venit. Si fara sa afecteze in vreun fel drepturile angajatului, pentru ca acesta e si asa "pedepsit" de angajator, care ii poate spune ca daca nu accepta cele doua ore de contract, isi poate gasi alt angajat. Masura va functiona doar anul acesta", a declarat luni, intr-o discutie cu reporterul HotNews ministrul Finanitelor, Viorel Stefan. Reamintim ca in Programul de Convergenta se mentioneaza: "Introducerea obligatiei de plata de la data de 1 iunie 2017 a contributiilor datorate de angajatori la nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata pentru salariatii cu timp partial de munca cu salariul sau cu venituri realizate sub nivelul de 1450 lei si care nu desfasoara in acelasi timp si o activitate salariala cu norma intreaga". In plus, nu va fi 1 iunie, ci 1 iulie.


Rep: D-le ministru, in Programul de Convergenta se spune asa: "Introducerea obligatiei de plata de la data de 1 iunie 2017 a contributiilor datorate de angajatori la nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata pentru salariatii cu timp partial de munca cu salariul sau cu venituri realizate sub nivelul de 1450 lei si care nu desfasoara in acelasi timp si o activitate salariala cu norma intreaga". Puteti detalia putin?

 Viorel Stefan: Aici problema este asa: se foloseste uneori contractul acesta de part-time pentru a plati la gri. Iar datele primite de la ITM ca avem circa 360.000 de contracte part-time ca unica sursa de venit. Nu luam in calcul al doilea, al treilea sau al patrulea job. Iar ca sa verifici fiecare asemenea caz nu ai cum, ca sa vezi de pilda daca nu cumva mai ia niste bani in mana la plic. Dar putem face altceva.

Rep: Ce anume?
Viorel Stefan: Sa-l obligam pe angajator ca indiferent de cui ii face contractul, sa achite pentru angajat contributiile de pensii si de sanatate, care sa se calculeze la salariul minim pe economie. Repet, masura se adreseaza exclusiv contractelor part-time care sunt unica sursa de venit. Si fara sa afecteze in vreun fel drepturile angajatului, pentru ca acesta e si asa "pedepsit" de angajator, care ii poate spune ca daca nu accepta cele doua ore de contract, isi poate gasi alt angajat. Fara sa ii pun angajatului obligatia de a-si plati cota; el ramanand la nivelul venitului realizat. Doar ca angajatorul va plati cota la nivelul salariului minim pe economie. Masura va functiona doar anul acesta.

Pentru angajat va fi mai bine pentru ca va avea si el contributii mai bune la pensie. Asta este o categorie de angajati. O alta categorie e formata din alte circa 360.000 de contracte incheiate pe minim pe economie, dar unde in realitate se realizeaza venituri de circa 700 de lei. Cum fac asta, nu stiu; le taie orele, il ponteaza mai putin, habar n-am. E treaba patronului cum il plateste. Dar cand vorbim de contributia angajatorului la pensii, normal e sa platesti la suma din contract.

Rep: Si va fi din intai iunie?
Viorel Stefan: Nu, cred ca de la 1 iulie. Desi o discutam din martie, nu cred ca 1 iunie este fezabila, ci mai degraba 1 iulie.

Rep: In acelasi program se spune: "Implementarea incepand cu 1 iulie 2017 a unui mecanism de plata defalcata a TVA, constand in plata de catre institutiile si intreprinderile publice a taxei pe valoarea adaugata aferenta achizitiilor de bunuri si servicii realizate direct in contul furnizorului/prestatorului la bugetul de stat
Viorel Stefan: E un lucru interesant si nu e inventia noastra, sa stiti. E a italienilor, care acum o extind intrucat a avut mare succes la ei. Prima etapa la italieni a fost aplicarea ideii la institutiile publice.
Practic, la fiecare factura platita de catre o institutie publica, plata sa se faca splitat: netul la furnizor/prestator, iar TVA in contul furnizorului la Fisc. Altfel spus, decontul lunar de TVA il fac cu bani in buzunarul Fiscului nu cu banii in buzunarul lui. Mut exigibilitatea de la emitere la incasare si fac match-uirea cu banii la mine, nu la el.

Italienii au estimat o imbunatatire a colectarii cu un milliard de euro. Cand au tras linie, au observat ca si-au imbunatatit colectarea cu  2,8 miliarde de euro. Desigur, a contat si faptul ca nu s-au mai putut sifona banii prin firme fantoma. Asa ca vrem sa o introducem si noi de la 1 iulie, milimetru cu milimetru dupa modelul lor. Dealtfel, chiar zilele urmatoare va pleca la italieni o echipa formata din oameni din ANAF, din Trezorerie, de la noi din Minister ca sa ia se familiarizeze cu detaliile acestui model, ca sa-l aplicam si noi cat mai degraba.

Dupa aceasta etapa, probabil vom largi aplicarea ei spre sectoarele concurentiale, pe domenii de activitate. Vedem in ce sectoare e evaziunea mai ridicata si mergem cu acest sistem acolo. Nu incalcam nicio directive europeana, ideea e verificata cu success, de ce sa nu aplicam si la noi ideile bune?

Rep: Cum a ramas cu proiectul privind infiintarea Fondul Suveran?

Viorel Stefan: Fondul Suveran este la Ministerul Economiei. Ca si concept, ca draft de act constitutiv, ca reguli de functionare- toate acestea sunt creionate. Va fi total autonom, toate creteriile de independent sa fie indeplinite, astfel ca sa nu existe obectii de la institutiile europene, cum e Eurostat, si sa fie pus in buget. Ca daca il tinem legat de buget, intra la deficit.

Ordonanta 64 spune ca nu poate fi mai putin de 50%. Dar prin Memorandum, Guvernul a aprobat mandatul prin care membrii AGA sa poata vota astfel incat sa dea anul acesta 90% din dividende. La anul, prin Memorandum, se va stabili noile mandate cu care vor merge acolo membrii AGA. Mandatul acela va fi sub rezerva ca unii au planuri de investitii au nevoie de bani si atunci, doar in anumite cazuri si in urma unei analize prealabile¬Daca ajungem sa lasam unele companii sa isi puna depoarte ca sa aiba din ce cumpara titlur de stat, ar fi chiar caraghios. Adica eu nu le iau banii sip e urma ma duc la ei ca sa ma imprumut din banii mei...ar fi aiurea...


Citeste mai multe despre   










23618 vizualizari

  • +12 (22 voturi)    
    aha (Luni, 8 mai 2017, 17:27)

    Nevermind [utilizator]

    Deci cine are un contract de munca unic pe 4 ore, ar putea sa ramana fara.

    S-a gandit cineva la cazurile in care exista 2 contracte a cate 4h? Practic, erau platite darile in integralitate ca pentru un contract de 8h. Acum, se va ajunge la situatia misto in care vor fi arsi ambii angajatori ca pentru 2 contracte de 8h sau cel putin unul dintre ei. Statul impune, dar nu gandeste, ca de obicei
    • +17 (19 voturi)    
      Mai e o situatie speciala (Luni, 8 mai 2017, 19:54)

      Ecce_Homo [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

      Nu s-au gandit ca multi dintre asociatii unici ai unor microintreprinderi si-au facut contracte de munca pentru o ora sau doua, uneori 4 ore pe zi, si platesc un minim de contributii (dar le platesc luna de luna) pentru a avea asigurare medicala in caz de ceva (desi multi nu apeleaza la sistemul public). Dar ii nivelam pe toti si ii bagam pe toti in categoria "nenorocitul de angajator"...
      Mi-e sila. Macar de ar face statul vreun lucru bun cu banii astia...
      • +10 (12 voturi)    
        Platesc luna de luna (Luni, 8 mai 2017, 21:37)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Ecce_Homo

        Si in caz de ceva scot din buzunar o suma cam de 20 de ori mai mare pentru tratament in sistemul privat. Dar desteptul de ministru vrea sa scape si de bruma aia de bani. Fiindca el crede ca toti asociatii unici/administratori isi vor mari salariul peste noapte la minimul pe economie.
        • +7 (7 voturi)    
          Exemplu concret (Marţi, 9 mai 2017, 9:09)

          if0014 [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

          De foarte multe ori noi avem internship-uri (platite) pentru studenti care pot lucra part-time. Merg si la facultate, invata si o meserie, castigand bani in acelasi timp. Evident ca pentru 2 - 4 ore pe zi salariul pentru cineva care n-a mai lucrat niciodata e mai mic decat minimul pe economie. Iar boul asta (puteti sa ma dati in judecata pentru injurii aduse animalelor de povara) vede munca la gri aici.

          Pai nea' plavane, aia care platesc la gri, stii ce vor face dupa? Vor plati la negru - evident. Iar aia care plateau pe bune, daca nu mai e rentabil, vor renunta complet.
    • +7 (7 voturi)    
      Te doare capul (Marţi, 9 mai 2017, 10:29)

      Calin123 [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

      Te doare capul ce aberatii au astia in cap. Am o contabila cu 2 ore si o doamna la curatenie cu 2 ore. Ambele mai lucreaza la inca vreo 5+ firme. Deci per ansamblu au peste 8 ore pe zi. Acum va trebui sa le dau in somaj pe ambele si fie sa lucrez la negru cu ele fie sa fac alta forma de colaborare.

      Apoi faza cu TVA-ul nu stiu daca am inteles-o bine, dar mie mi se pare ca doar creste birocratia si se complica toata contabilitatea. Plus ca vor fi mai multe viramente de facut deci bucuria bancilor pentru comisioane suplimentare.

      Eu inteleg ca ei vor sa penalizeze cei care fac la negru/gri dar ca de obicei in Romania nu se gasesc decat solutii cretine pentru rezolvarea fraudelor. Mai exact guvernantii ii considera pe toti infractori si ii penalizeaza pe toti. Ei cred ca toti sunt ca si Liviu al lor...
  • +2 (12 voturi)    
    Cand un angajat (Luni, 8 mai 2017, 17:50)

    t4v1 [utilizator]

    are CIM pe 2 ore si restul banilor sunt la negru. Banii aia de-i primeste in plus nu-s albi, sunt primiti tot la negru. De ex. semnezi un constructor sa-ti faca o casa. Ii dai 50% la negru primii bani si apoi 50% cu TVA pe factura la sfarsit. Tu ai platit mai putin, constructorul plateste si el angajatii, baga si ceva in buzunar, toata lumea e fericita. Problema circulatiei banilor negrii no s-o rezolvi cu astfel de masuri.
  • +22 (24 voturi)    
    Inchidem firme... (Luni, 8 mai 2017, 17:55)

    mircea_cjn [utilizator]

    ..asta va fi rezultatul tovarase Viorel Stefan.
    Habar nu aveti cum functioneaza mediul privat, toata viata ati taiat frunze la buget si acum chiar va bateti joc de saracii oameni care lucreaza in sistemul privat!

    Cine este platit acum cu 4 ore, nu de huzur vorbim ci de supravietuire. Obligand angajatorul sa plateasca dupa 8 ore, automat il trimiteti pe respectivul in somaj si in foarte multe cazuri firmele mici vor trage obloanele! Ati taiat toate investitiile si va asteptat ca firmele mici sa duduie si sa va plateasca Dvs impozite pentru votantii bugetari!

    Asta e rezultatul aberatiilor pesediste, care dubleaza si tripleaza la bugetari pentru voturi, bagand in pamant pe cei care contribuie cu adevarat- sistemul privat.

    Sa aveti noroc domnule Stefan dupa cate necazuri veti cauza cu aberatia asta, impusa probabil de puscariasul care va este sef.
  • +22 (24 voturi)    
    contract part time (Luni, 8 mai 2017, 18:00)

    .G [utilizator]

    noi avem o persoana care vine pt 2 ore de 2 ori pe saptamana si face curat, are salariul brut de 750 lei pe luna. Cu aceasta initiativa legislativa noi o sa apelam la o societate care presteaza aceste servicii si vom rezilia contractul de munca cu salariatul nostru. Cine o sa castige in cazul acesta? statul? - care in loc sa primeasca 400 de lei din contributii va primi 12 lei ca impozit micro? Oameni destepti stau la finante.
  • +21 (21 voturi)    
    banii, unde sunt banii? (Luni, 8 mai 2017, 18:04)

    81ack [utilizator]

    cauta banii si-n gaura de sarpe? de ce se aplica masura doar pentru anul acesta? de ce nu se aplica si pentru anul care vine? nu le iese socoteala deficit anul asta?
  • +22 (24 voturi)    
    Bai, nu sunteti zdraveni? (Luni, 8 mai 2017, 19:48)

    moka [utilizator]

    Care-i problema daca eu vreau sa lucrez doar jumate de norma?
    Ma faci artificial mai scump pe piata muncii fata de unul care vrea sa lucreze norma intreaga.
  • +17 (19 voturi)    
    hotul se teme de hot (Luni, 8 mai 2017, 20:03)

    Radu75 [utilizator]

    Descurajeaza munca crezandu-i pe toti hoti si corupti ca si ei! Angajatorul va renunta la orice angajat part time (mame cu copii la scoala, doamne care au nepoti in grija, studenti etc). In acest moment, in activitatea de servicii, mie imi convine sa am 2 persoane mai in varsta care sa lucreze part time si la curatenie, o a treia, tanara cu copii mici. Cu toata bunavointa, norma intreaga nu cred ca-si pot permite fizic nici ele si in mod sigur nu voi plati eu dari catre stat cat pentru 2 persoane cu norma intreaga. Prin urmare...ele vor primi ajutorul minim garantat de la PSD iar eu voi angaja o persoana tanara, in putere. Serviciile de curatenie vor fi probabil impartite intre persoanele ramase pentru ca nu se justifica o norma intreaga. Ghinion, dar uneori viata e nedreapta.
    • -11 (13 voturi)    
      Sincer (Marţi, 9 mai 2017, 2:34)

      jeanvaljeanro [utilizator] i-a raspuns lui Radu75

      Daca nu poti plati nici 2 persoane cu salariul minim, adica minim, frate, ala cel mai mic din tot UE, eu zic sa te lasi de afaceri ca nu are rost!
      • +7 (7 voturi)    
        janvaljeanro (Marţi, 9 mai 2017, 8:15)

        Radu75 [utilizator] i-a raspuns lui jeanvaljeanro

        scopul unei afaceri este in primul rand economic (obtinerea profitului) si abia apoi social. Prin urmare, daca pot obtine profit avand grija si de 3 persoane defavorizate ok, daca nu, asta este. Da, ai dreptate, afacerea mea da acum de mancare la 5 persoane si plateste lunar statului mai mult decat altele pe care le vezi la tv. De acum las statul sa se ocupe de asistenta sociala. Banuiesc ca aceasta mutare a fost bine gandita, statul va lua atatia bani de la hotii de anagajatori incat isi va permite sa sustina financiar persoanele care vor ramane acasa si poate va reusi sa-i inchida pe unii pierde vara ca mine., frate.
      • +4 (4 voturi)    
        tot sincer (Marţi, 9 mai 2017, 10:20)

        Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui jeanvaljeanro

        Ai mentalitate de vesnic angajat frustrat sau de lucrazar la stat. In ambele cazuri, crezi ca banii pica din cer. Altfel, ai cunoaste faptul ca un business inseamna si alte costuri, doh, si pot fi luni in care tragi linie si iesi pe pierdere ca "patron".
  • +15 (15 voturi)    
    unde erai (Luni, 8 mai 2017, 20:11)

    si_mort_va_vad [utilizator]

    cand firme romanesti ma trimiteau pe vase de croaziera
  • +15 (19 voturi)    
    Gogomanii la finante (Luni, 8 mai 2017, 20:14)

    moka [utilizator]

    Asta e clar o impozitare marita in ciuda a ceea ce clameaza pesedeul cum ca ei vor reduce impozitele.
    Pai asa ii ajutati voi pe oameni? Facandu-i someri?
    Caci ce altceva va rezulta in urma unui cost marit de 4 ori?
    Si cu cine faceti asta? Exact cu cei care v-au votat. Amaratii care nu au cum sa inteleaga complexitatea lucrurilor si inghit pe nemancate promisiunile de ghertoi ale psd.
    Good luck!
    • +7 (7 voturi)    
      EXACT! (Marţi, 9 mai 2017, 9:36)

      Crioan [utilizator] i-a raspuns lui moka

      "Pai asa ii ajutati voi pe oameni? Facandu-i someri?"

      corect!
      Scopul acestei gaselnite nu este doar "mai multi bani la Buget", ceea ce is doreste orice Guvern!
      Nu! Ideea de baz este tocmai falimentarea firmelor mici, a intreprinzatorilor, si aducerea cat mai multor oameni la conditia de someri, deoarece ACESTIA sunt votantii pedesere!
      Daca, prin absurd, Guvernu Dracnea ar lua masuri economice bune, si microintreprinderile ar functiona mai bine, s-ar inmulti, acesta ar fi un dezastru pentru Partidul lui Ilici - clasa de mijloc nu ii va vota in vecii vecilor!
      Ciuma rosie ARE NEVOIE de proletari!
      • +1 (3 voturi)    
        so so (Marţi, 9 mai 2017, 10:24)

        Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui Crioan

        Nu e chiar asa. Nu-mi vine usor sa recunosc, dar sa stii ca psd-ul a luat mai multe masuri de dreapta fata de partidele asa-zise de dreapta de la noi. Si pot da multe exemple.

        Pe de alta parte, asa cum recunosc cand dau ceva ok, ii si injur cand vin cu o aberatie ca asta.
        • +1 (3 voturi)    
          Sa fim un picutz serioshi! (Marţi, 9 mai 2017, 11:06)

          Crioan [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

          Este PRINCIPIAL IMPOSIBIL ca pedesereul sa ia vre-o masura buna, fie ea de stanga sau de dreapta!
          La fel ca un perpetuum mobile de speta intai!
          Sau ca violarea principiului excluziunii al lui Pauli!
          NU POATE sa ia masuri ce stimuleaza economia, pentru ca s-ar autodistruge!
          • +1 (3 voturi)    
            nu te ambala (Marţi, 9 mai 2017, 14:07)

            Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui Crioan

            In Romania nu exista pritzipii, doh.

            Pot sa-ti dau multe exemple concrete, dar tu esti pe stilul de gandire unde 1+1 nu este egal cu 2, doar pentru ca sustine x sau y.
            • 0 (2 voturi)    
              tocmai! (Miercuri, 10 mai 2017, 11:35)

              Crioan [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

              Eu stiu foarte bine ca unu si cu unu fac doi, de aceea nu pot fi niciodata cu partidul lui Ilici!
              • 0 (0 voturi)    
                mda (Joi, 11 mai 2017, 11:01)

                Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui Crioan

                Exact ce ziceam. Daca zice iliescu ca 1+1=2 zici ca spune prostii si daca spune unul "agreat" ca 1+1=3, aplauzi ca foca sau mergi pe burta, de la caz la caz.

                Eu pot sa laud psd pentru impozitul pe micro, cum pot lauda alianta da pentru cota unica de 16%. La fel cum pot injura psd-ul pentru tampenii crase ca asta de acum si pdl-ul pentru impozitul forfetar la firme cu cifra de afaceri zero sau impozitul multiplicat la mai multe proprietati.
  • +13 (15 voturi)    
    nu zau, unde erai (Luni, 8 mai 2017, 20:15)

    si_mort_va_vad [utilizator]

    cand singurul venit impozabil erau doua ore la firme care ma trimiteau ospatar pe Mediterana, pe Dunare si ma concingeau ca SPAGA NU SE IMPOZITEAZA LA OSPATARI?!!?!?!!!!!


    si_mort_va_vad nu e o gluma a mea..... E O PROMISIUNE !!!!
  • +20 (22 voturi)    
    Lumea nu poate sa lucreze mai mult de part-time (Luni, 8 mai 2017, 20:28)

    LidiM [utilizator]

    Voi va ganditi oare ca exista persoane care nu pot sa lucreze mai mult decat part-time? Eu am o doamna la curatenie care are 50 de ani, are niste boli, nicio pensie si fizic nu poate sa munceasca mai mult de 3-4 ore? Voi credeti ca eu o sa pot sa dau bani in plus pentru ea? In niciun caz, o dau afara si facem noi curat. Lege precum cele romanesti.
    • +7 (7 voturi)    
      stati linistita (Luni, 8 mai 2017, 22:25)

      moka [utilizator] i-a raspuns lui LidiM

      Nu vedeti ca masura este doar pentru 5 luni?
      E clar criza maxima la incasarile la buget. Iar 360.000 de contracte part-time (dupa cum explica onor dom' ministru) nu-s de colea. Se strang o groaza de bani.
      • +1 (1 vot)    
        eu inteleg altceva (Marţi, 9 mai 2017, 20:48)

        revo [utilizator] i-a raspuns lui moka

        6 luni impoziteaza doar contractul declarat ca norma de baza. De la 1 ianuarie probabil vor sa impoziteze toate contractele part-time pe care un nefericit le are! Ca sunt si astfel de oameni, de exemplu cotabilii care tin contabilitatea la firmele mici, care au trei lulele de contabilizat. Sa vezi atunci veselie!
  • +11 (13 voturi)    
    mda (Luni, 8 mai 2017, 21:14)

    dr_bear [utilizator]

    Sa presupunem ca domnul ministru are dreptate. Ca exista multi patroni rai care impun contracte de munca pe doua ore cand de fapt angajatul lucreaza 8.
    De ce se intampla asta? Cate firme sunt la limita supravietuirii, mai ales in zone defavorizate si care trebuie sa mearga pe preturi foarte mici ca sa-si vanda bunurile si serviciile iar angajatii ca sa ramana cu cat mai multi bani din cati poate plati angajatorul sunt platiti la negru.
    Cum stimuleaza masura asta economia? Pe cine ajuta? pe bugetarii aia puturosi care cand vor mai multi bani ies in strada si cer?
    Am un client care face cosuri din nuiele cu niste tigani in Arges si le exporta in germania. Anul asta numarul de comenzi s-a redus si ca sa ii tina totusi pe toti le-a redus programul la doua ore. Ii da statului mai putin ca sa poate avea oamenii mai mult. Acum ii va da afara pe toti si aia vor merge sa ceara ajutor social.....tare faza. Foarte tare.
  • +10 (14 voturi)    
    alea 2 sau 4 ore se vor duce la negru (Luni, 8 mai 2017, 21:42)

    AliKimiku [utilizator]

    win-win! adica salariatul si angajatorul
    Looser? statul psd-ist
  • +15 (17 voturi)    
    Șomaj (Luni, 8 mai 2017, 21:44)

    Celbland [utilizator]

    Cel puțin jumătate din cei un milion de angajați part time vor dispărea de pe piață, unii vor lucra la negru, dar toți vor lua șomaj sau ajutor social, adică vor mări cheltuielile statului, în loc să plătească taxe.

    Efectul va fi invers decât cel scontat. Este o decizie a unor oameni, care n-au construit niciodată o afacere și nu au lucrat într-o companie. Ei nu înțeleg cum funcționează.
    • +5 (5 voturi)    
      Ba da, inteleg foarte bine! (Marţi, 9 mai 2017, 9:38)

      Crioan [utilizator] i-a raspuns lui Celbland

      Exact acesta etse scopul, sa falimenteze micile companii!

      Crestrea imensa a somajului nu deranjeza de loc pe pedeseristi, dimpotriva, se bucura ca le sporeste bazinul electoral!
  • -6 (12 voturi)    
    Eu am lucrat 2 ore pentru ca am fost obligat (Marţi, 9 mai 2017, 0:51)

    SmartAss [anonim]

    Chiar daca trebuia sa ma duc la servici 8 ore...
    • +5 (7 voturi)    
      se poate (Marţi, 9 mai 2017, 1:33)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui SmartAss

      Dar daca alternativa era lipsa locului ala de munca, preferai sa tragi matza de coada in mod proletar?
    • +8 (14 voturi)    
      a naibii obligatie (Marţi, 9 mai 2017, 2:25)

      dr_bear [utilizator] i-a raspuns lui SmartAss

      te-au si batut? te-au tinut pe apa si paine mucegaita? aveau bice si pantaloni de piele si tu aveai calus la gura si catuse si nu puteai pleca?!
      Explica-mi te rog mai exact cum te obligau. Lidl face reclama in draci ca angajeaza lume (full time, 8 ore cum vrei tu) si nu gaseste oameni....probabil majoritatea sunt ca tine ,obligati, sclavi pe plantatie....
      Nu esti din Bucuresti, Cluj,Timisoara,Arad,Constanta? Vino. Lidl te asteapta.
      Eu stiu patroni de-astia care au "obligat" fix asa : mai angajatule, eu am 2000 de lei fond de salarii pentru postul tau. Vrei 1700 pe 2 ore sau 1200 pe 8? Ghici ce au ales "obligatii"?!
  • -13 (15 voturi)    
    Hahaha (Marţi, 9 mai 2017, 2:40)

    jeanvaljeanro [utilizator]

    Pe hotnews sunt doar patroni care nu sunt in stare sa plateasca un angajat full time pe salarium minim cel mai mic de UE :)) Si toti tipa ca la cate taxe platesc ei merita servicii ca in Germania, dar ei platesc taxele doar cu discount de patron 2h/zi :)))
    • +8 (8 voturi)    
      proletarului jean valjean (Marţi, 9 mai 2017, 5:55)

      mr. no comment [utilizator] i-a raspuns lui jeanvaljeanro

      La un salariu minim pe economie, pt prostul din spatele pseudonimului, angajatorul plateste statului 702 lei iar angajatul ia 1081 lei. Deci statul vrea 160 euro, indiferent cate ore lucreaza acel om pt tine. Ori aici este o problema, voi vedeti toti "patronii" exact ca si Dragnea, niste hiene rele care nu vor decat sa chinuie angajatul si sa nu ii dea omului nimic, sa opreasca ei tot. Iti fac un exercitiu doar, incearca in Bucuresti sa angajezi personal cu salariul minim sa vezi cati oameni iti vin la interviu si apoi discutam. Problema ridicata de cei de la mai sus este ca taxele la stat sunt mari nu ca angajatul e scump, daca ai intelege ceva economie, dar nu e cazul ai observa ceva in toata Europa, statul nu ia 40% din salariu la salariu minim, decat in Romania, in UK taxele pe salariul minim sunt 16%. Ori asta voi nu intelegeti, ca statul tb sa gaseasca o formula de deduceri cu care sa ajute omul, nu sa creasca patronii astia haini taxele pe salariul minim ca sa aiba ei de unde mari salariile unor putori de la stat, spun unele ca nu ii bag pe toti in aceeasi oala, si acolo sunt angajati care muncesc din greu, dar aia tot timpul sunt prost platiti.
    • +6 (6 voturi)    
      matrauna (Marţi, 9 mai 2017, 7:36)

      sun [utilizator] i-a raspuns lui jeanvaljeanro

      Putin venin pe bot nu strica !? mai frustratule!
    • +7 (7 voturi)    
      patron din ue (Marţi, 9 mai 2017, 8:00)

      .G [utilizator] i-a raspuns lui jeanvaljeanro

      tu cand mergi la carciuma sa bei o bere de 3 lei, iar carciumaru spune ca daca nu bei doua, berea te costa 5 lei, ce faci? Sunt posturi unde nu ai nevoie de full time, sunt oameni care nu pot lucra full time. O asemenea masura face rau in primul rand angajatilor, mai ales tinerilor si celor in varsta, care nu pot lucra 8 ore.
    • +8 (8 voturi)    
      Dar macar tu stii ce inseamna asta? (Marţi, 9 mai 2017, 8:03)

      mircea_cjn [utilizator] i-a raspuns lui jeanvaljeanro

      Stii ce inseamna sa platesti TU salarii, nu sa primesti salariu de la stat, pomanagiule?
    • +11 (11 voturi)    
      Deoarece... (Marţi, 9 mai 2017, 8:09)

      mircea_cjn [utilizator] i-a raspuns lui jeanvaljeanro

      ..fiecare patron isi plateste cum poate angajatii.
      Dar, uite, vin trantorii de la stat si vor ca toti privatii sa devina slugile bugetarilor !

      Ia mai mergeti voi la munca adevarata, in privat ( deveniti patroni daca sunteti in stare !) pomanagiilor !
    • +9 (9 voturi)    
      Gresesti! (Marţi, 9 mai 2017, 8:15)

      Prea_Tarziu [utilizator] i-a raspuns lui jeanvaljeanro

      Sunt persoane care efectiv nu muncesc decat o ora intr-o firma si pe care nu-ti permiti sa le platesti mai mult! Spre exemplu : femeile de serviciu! In multe locatii nu ai nevoie de ele mai mult de o ora, poate le platesti 2 ore la stat ca sa aiba asigurare de sanatate, Aceasta categorie, profund PSD-ista o sa zboare, nu mai da nimeni 3000 de lei in plus pe an pentru ele. FIrma de curatenie, externalizare curatenie, de 2 ori pe saptamana si asta este! Sau un angajat deja existent preia sarcina femeii de serviciu si il platesti in plus cateva sute de lei pe luna. Masura va duce la someri. Daca nu s-a analizat atent structura acelor 900.000 cu timp partial se pot crea multi someri.
      • +7 (7 voturi)    
        exemplu corect (Marţi, 9 mai 2017, 9:43)

        Crioan [utilizator] i-a raspuns lui Prea_Tarziu

        Si la noi la bloc , femiea de servici, angajata cu acte in regula, are grija de mai multe scari, o data la doua zile vine si lucreaza 1-2 ore pe scara noastra. Sunt mai putin de 30 de apartamente, nu are ce face opt ore pe zi, si nici Asociatai de locatair nu si-ar permite sa o angejeze si plateasca full-time!
        Inveitabil, contractul ei de munca are caracter "distibuit"!
  • +4 (6 voturi)    
    Sshhht, pesedistii muncesc (Marţi, 9 mai 2017, 3:54)

    Wanheda [utilizator]

    Atat de abitir ca ce le iese ii inebuneste pe oameni.
  • +9 (9 voturi)    
    Amatorism (Marţi, 9 mai 2017, 6:36)

    Celbland [utilizator]

    Incapabil să prevadă consecințele deciziei negândite, ministrul experimentează o nouă schemă pe seama celor care muncesc, verificând câți vor fi dați afară și vor rămâne sub limita supraviețuirii.

    Dacă vrea bani la buget, nu trebuie să lovească în cei care muncesc, ci ar putea pur și simplu să oprească asistența socială pentru cei apți de muncă. S-ar umple bugetul de bani.

    O altă sursă imensă de venituri la buget ar putea fi oprirea, pe cale administrativă și legislativă, a marilor furturi făcute de politicieni, primari, consilieri și colaboratorii lor.

    Ca de obicei, lovesc în cei ce muncesc și-i protejează pe asistați și pe hoți. Rușine !!
  • -4 (6 voturi)    
    impozitare la nivel salariu minim... (Marţi, 9 mai 2017, 8:39)

    Sorin Constantin [anonim]

    Măsura este interesantă și corectă,ar trebui suplimentată cu încă o măsură,angajatul să aibă cont bancar și salariul să se plătească în acel cont,s-ar putea verifica plata, pentru că în multe cazuri salariul nu se plătește real,nu este numai cazul în care angajatorul a plătit salariul pe 2 ore și o diferență cash.Mie îmi e cunoscut cazul taximetriei din București,Ilfov,unde majoritatea șoferilor,cu mici excepții, au contracte de muncă pe 2 sau 4 ore,dar lucrează cam 12,minim 6 zile/săptămînă și real nu li se plătește salariul,deci și aici se poate umbla.
    În restaurante,cluburi e la fel.S-a făcut mare caz pentru două plăți în cluburi,unul în Constanța,și unul în București,unde au fost două plăți foarte mari,10000 și 25000 E,ar fi interesant de verificat ce contracte și ce salarii au cei care au servit clienții.
    • +6 (6 voturi)    
      Si o mica adaugire! (Marţi, 9 mai 2017, 8:49)

      Prea_Tarziu [utilizator] i-a raspuns lui Sorin Constantin

      Pe langa cont bancar ar trebui ca angajatul sa dea si 1000 de lei la banca asa, sa o duca banca bine ca zice Sorin Constantin de pe net!
      • -1 (1 vot)    
        cont,bancă... (Marţi, 9 mai 2017, 10:42)

        Sorin Constantin [anonim] i-a raspuns lui Prea_Tarziu

        Cam cît costă deschiderea unui cont bancar,dar administrarea acestuia?
  • +7 (7 voturi)    
    Care a fost strategia gruparii infractionale PSD? (Marţi, 9 mai 2017, 10:30)

    mircea_cjn [utilizator]

    1. A promis dublari si triplari la bugetari pentru a primi votul lor. Si l-au primit.

    2. Imediat cum au venit la putere (in ianuarie,planificat era mai spre vara , dar nu mai rezistau infractorii) gruparea infractionala PSD-ALDE a introdus primul impozit mascat : marirea salariului minim la 1450 lei.
    Cu asta Dragnea si gasca lui sperau sa obtina un surplus la buget de 1,2 miliarde de euro, bani cu care sa-si mituiasca asistatii sociali de la buget.

    3. N-a mers! Cum bine explica cineva inainte, pentru acest salariu minim, pentru fiecare 1081 lei dati in mana angajatului, patronul mai trimitea lui Dragnea 702 lei. Raportat la net, asta inseamna un impozit de 54%.
    Foarte multe firme private nu au putut suporta acest impozit al lui Dragnea. Firme mici, care nu pot renegocia de azi pe maine contractele comerciale, piata nu se cupleaza pe nevoile lui Dragnea. Asa ca aceste firme au fost nevoite , fie sa de angajati afara, fie sa miscoreze timpul de lucru. Ori asta a dus la scaderea incasarilor, nu la cresterea lor, spre disperarea lui Drcnea !

    4. Si atunci vine Dragnea cu alta masura: chiar daca privatul lucreaza 2 ore, mie sa-mi trimiteti cei 702 lei lunar, ca am obligatii pentru asistatii sociali care m-au ales ! Asta inseamna in fond masura care se anunta.

    5. Si vor urma si altele, pana la chestia cu gospodaria unde vor sa impoziteze tot ce misca. Probabil vor umbla la dividende, depozite si , pana la urma, cred ca vor fi obligati toti cei care nu sunt angajati la stat , din pamant din piatra seaca, sa plateasca un bir catre Dragnea.

    Astia daca nu vor fi trimisi urgent in opozitie, nici nu stiu cum, sunt un pericol mortal pentru ţară.
  • +2 (2 voturi)    
    DL. MINISTRU (Marţi, 9 mai 2017, 10:49)

    jidanul [utilizator]

    D-le, Viorel Stefan, ministrul Finantelor Publice, NU mai spuneti bla-bla-uri si ACHITATI, extrem de URGENT, TITLURILE de PLATA emise ANRP, pentru ca ati intarziat extrem de mult si riscati sa fiti mai penibil si mai jenant decat d-na ministru de '2 lei", Anca Dragu.
  • +7 (7 voturi)    
    ?! (Marţi, 9 mai 2017, 12:12)

    neo13 [utilizator]

    Daca eu sunt administratorul firmei si-mi platesc toate impozitele, toate taxele, toate darile (sunt la zi cu toate!), dar sunt angajat unic cu 2 ore/zi, de ce sa mai platesc impozit pentru salariu de 1450 ???
    De ce ma incadrati in "zona gri sau neagra"?
    Nu am angajata femeie de servici, portar, paznic. Nu sunt decat eu.
    De ce va bagati aiurea mana in buzunarul meu?!
    • +1 (1 vot)    
      pentru ca matale muncesti! (Marţi, 9 mai 2017, 20:56)

      revo [utilizator] i-a raspuns lui neo13

      De-aia iti baga mana in buzunar, ca acolo gaseste ceva de luat! Le-au facut bugetarilor salarii absurd de mari pentru munca pe care o desfasoara, primarilor si consilierilor niste salarii hipernesimtite, lor insile s-au dat salarii, indemnizatii si pensii speciale astronomice si... de unde sa ia banii? De la fraierul care munceste pe rupte sa-si faca un rost si sa-si intretina familia!
  • +2 (2 voturi)    
    voluntar (Marţi, 9 mai 2017, 13:34)

    Dedalus [utilizator]

    Sunt f rare cazurile de plata la negru a unui salariat part-time.

    Din motivul extrem de simplu ca firma nu poate deconta ce plateste "la negru". Ca sa plateasca la negru, ar trebui sa incaseze la negru - lucru foarte rar posibil (nu imposibil, dar rareori intalnit).

    Cine vrea sa plateasca la negru, plateste tot la negru, care ar fi motivul sa plateasca jumatate asa si jumatate asa?! Or fi si cazuri de-astea, nu zic dar prea putine ca sa justifice o asemenea masura.

    ===

    Cel mai bine ar fi fost sa prevada aceasta masura cu caracter voluntar. Adica, un angajat cu part time sa poata conveni cu angajatorul sa-i plateasca taxele la norma intreaga.

    Ca dovada ca asa ceva ar fi fost muuuult mai eficient si mai cinstit pentru toata lumea si ar fi adus si bani la buget - este imbulzela celor care si-au platit echivalentul contributiilor din mana.
  • +2 (2 voturi)    
    slujitorii lui Keynes... (Marţi, 9 mai 2017, 14:22)

    Dedalus [utilizator]

    O persoana care lucreaza doua jumatati de norme in doua locuri va plati de doua ori aceasta taxa suplimentara?

    Sa fim bine intelesi: acesta este un impozit suplimentar mascat sub minciuna gogonata a "protectiei angajatului".

    Acest impozit suplimentar nu protejeaza in nici un fel angajatul, ci scopul sau exclusiv este adunarea de bani suplimentari la buget.

    ===

    De ce este nevoie de bani mai multi la buget/

    Pentru ca onor "analistii" lui Peshte Prajit care "sfatuiesc" pe cei de la guvernare au ramas la studiul economiei la lectia despre Keynes.

    Ei incearca aplicarea "teoriei" lui Keynes, de mult invalidata de practica, dupa multe si inutile dureri, precum ca daca Guvernul incurajeaza consumul, asta va conduce la relansarea economiei.

    De fapt, politicile fiscale si monetare de tip keynesian nu fac decat sa erodeze capacitatea investitorilor.
  • +1 (1 vot)    
    este evident inca o prostie (Marţi, 9 mai 2017, 16:47)

    ..13 [utilizator]

    Sub marca - nu mai am bani!
    Nimic nu are cap - totul este gandit acum si pe fuga!
    mari specialisti - de mare anvergura!!!!!

    Mai mare abrambureala in finante de mult nu am mai intalnit!

    La fel de abramburite sunt si masurile de la Primaria Capitalei!

    Prosti si multi!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version