Se vorbeste de ceva vreme despre noul impozit pe venitul anual global pe gospodarie, pe care Guvernul intentioneaza sa-l promoveze in locul actualului impozit pe venit, iar in ultimele zile discutiile au devenit si mai intense, fiind reflectate pe larg in mass-media. In mare masura, opiniile exprimate au vizat aspectele de natura substantiala fiscala, adica, daca in cele din urma persoanele fizice vor fi sau nu supuse unui impozit mai mare. Doar tangential au fost abordate si aspectele legate de administrarea fiscala a noului impozit, privite in special dintr-o perspectiva pur-bugetara, anume,d aca Romania isi permite sau nu sa riste scaderea incasarilor la bugetul de stat, luand in calcul gradul semnificativ de neprevazut pe care noua reglementare il implica, aceasta fiind considerata de multi o aventura sau o extravaganta fiscala.
Am afirmat cu multe alte ocazii ca procedura fiscala trebuie sa-si depaseasca rolul de Cenusareasa pe care, din pacate, chiar fiscalistii i-au acordat-o.
Aceste randuri incearca sa identifice si sa semnaleze din start cateva puncte nevralgice ale noii reglementari, sperand sa putem contribui astfel fie la corectarea acestor aspecte , fie chiar, in masura in care nu sunt gasite solutii potrivite, la amanarea adoptarii noului proiect in forma actuala, pana la momentul in care cineva va putea aduce raspunsurile potrivite la aceste chestiuni.
Trecerea de la un sistem de impozitare individual la unul colectiv, in care sunt vizate veniturile obtinute de persoanele care gospodaresc impreuna, ridica o serie implicatii majore de ordin procedural fiscal, dar nu numai. Astfel, sunt necesare in primul rand identificarea si definirea corespunzatoare a conceptelor de baza cu care noua reglementare ar urma sa opereze, cum ar fi, de exemplu, cel de "gospodarie" in privinta caruia ar trebui gandite, la nivel de maxim detaliu ce poate fi anticipat, ipotezele care pot sa apara in practica, nu putine, fata de cele 7 milioane de gospodarii pe care initiatorii proiectului de lege se asteapta a le vedea supuse impozitarii.
Un asemenea demers poate fi cu atat mai complicat cu cat notiunea de "familie", pe baza careia este de asteptat ca initatorii proiectului legislativ s-au fundamentat la initierea acestuia, nu este definita ca atare nici de legea civila insasi, care face referire la ea in mai multe randuri, fiind astfel posibila desprinderea mai multor intelesuri ale sale din practica.
In egala masura, va trebui clar delimitata situatia persoanelor care nu sunt incluse in notiunea de familie, astfel cum ea va fi definita de legea fiscala, dar pe care totusi legiuitorul intentioneaza a le inregimenta in aceeasi gospodarie in sensul legii fiscale.
In al doilea rand, ar trebui definit in lege extrem de precis regimul juridic al gospodariei, prin raportare la elemente sale fundamentale definitorii, cum ar fi, de exemplu, caracterul obligatoriu sau facultativ al inregistrarii ca gospodarie in sensul legii fiscale pentru orice familie/persoane care gospodaresc impreuna, intrucat pe aceasta cale se va stabili daca pentru asemenea persoane fizice va fi in continuare posibila impozitarea lor individuala (ca si cum ar fi in situatia persoanelor singure) sau, dimpotriva, daca singura posibilitate de impozitare pentru acestea ramane impozitarea colectiva.
Or, in legatura cu fiecare dintre aceste doua optiuni de regim juridic se pot ridica probleme majore in practica, mai ales in masura in care nu sunt in mod clar si corespunzator definite de lege. Daca impozitarea colectiva va fi una obligatorie, ar trebui clar prevazute regulile dupa care urmeaza sa se stabileasca "reprezentantul gospodariei", intrucat este de asteptat ca, fata de consecintele fiscale, contraventionale sau chiar penale pe care le presupune orice activitate de administrare fiscala, multe persoane sa nu doreasca sa actioneze intr-o asemenea calitate, fiind discutabila legalitatea masurii prin care statul ar putea sa le oblige sa procedeze astfel contrar vointei lor, in masura in care in discutie este impozitul pentru veniturile obtinute de o alta persoana, chiar daca din aceeasi familie/gospodarie.
Apoi, trebuie stabilite regulile clare cu privire la inregistrarea din oficiu a gospodariilor, in masura in care acestea nu vor proceda ca atare in termenul prevazut de lege (in prezent estimat a fi 1 iunie 2018), intrucat consacrarea caracterului obligatoriu al inregistrarii fiscale este practic inutila fara un mecanism de control si, mai ales, sanctionarea juridica a celor care incalca legea, inclusiv prin luarea masurilor adecvate de intrare in legalitate.
Mai mult, orice deficiente de comunicare, eventual adaugate imperfectiunilor legii, vor putea conduce fie la ramanerea ca neinregistrate a unora dintre persoanele fizice in noul sistem de administrare fiscala, sub forma unei gospodarii fiscale, cu un posibil impact financiar major atat la nivelul persoanelor care nu-si vor putea plati obligatiile la bugetul de stat, cat si asupra resurselor statului; fie, dimpotriva, acestea vor putea fi urmate de inregistrarea persoanelor in mai multe gospodarii fiscale, ceea ce va determina o crestere a sarcinii fiscale a acestora, dar si o inmultire exponentiala a numarului de litigii fiscale.
Pe de alta parte, daca se va accepta caracterul facultativ al unei asemenea inregistrari, cu posibilitatea pentru membrii familiei de a-si inregistra fiecare dintre ei o gospodarie in sensul legii fiscale, ar trebui reglementate la nivel de detaliu situatia persoanelor care se afla in intretinerea sotilor (de exemplu, copii minori).
In al treilea rand, aplicarea regulilor de calculare a impozitului potrivit noii reglementari va avea impactul unui veritabil tsunami procedural fiscal nemaintalnit in istoria moderna a Romaniei, atat pentru contribuabili, indiferent de forma lor de gospodarire, cat si pentru stat. Ar trebui reamintit pentru cei care au uitat cat de dificil s-a facut la noi pana si implementarea impozitului pe venitul global la inceputul anilor 2000. Astfel, desi o mare parte dintre persoanele fizice nu erau obligate sa inregistreze declaratii fiscale, iar in continutul declaratiei fiscale, nu trebuia calculat si impozitul datorat, marea majoritate a destinatarilor legii fiscale, atunci cand si-au indeplinit obligatiile fiscale, au ales sa o faca, daca nu in ultima zi a termenului legal, macar in ultima saptamana, cozile formate la administratiile fiscale fiind imense.
Or, acum discutam despre o chestiune infinit mai complicata, chiar daca in demersurile aferente noii reglementari, exista intentia implicarii unei armate de consultanti fiscali, care sa sprijine contribuabilii, dar sa fie platiti de stat. Astfel, chiar daca vor fi depasite impedimentele de ordin logistic legate de necesitatea inregimentarii si, mai ales formarii, acestor noi specialisti in administrarea fiscala, raman in discutie alte aspecte sensibile legate de regimul juridic al acestora, prin raportare, pe de o parte, la contribuabil si, respectiv, pe de alta parte, la stat.
Problema majora care se pune aici este daca acesti specialisti vor avea aceeasi pozitie pe care o au cei care desfasoara in prezent profesia reglementata a consultantului fiscal, caz in care vor avea o datorie de a servi in principal interesele contribuabilului, desigur, cu respectarea legii sau, dimpotriva, daca statul va externaliza catre ei functia de administrare fiscala a stabilirii impozitului pe venit, asa cum se intampla in cazul medicilor de familie, caz in care vor trebui sa urmareasca interesele statului, al carui alter-ego vor fi.
Problemele decurg de aici in cascada, intrucat in functie de raspunsul dat la chestiunile de mai sus, pot apare noi intrebari. Astfel, putem discuta despre posibilele conflicte de interese care ar putea sa apara in situatia acestor consultanti fiscali, deloc comparabila cu cea a medicilor de familie, intrucat acestia vor trebui sa serveasca interesele contribuabilului pe care il asista la depunerea declaratiei de impozite, dar vor fi platiti de catre stat, fata de care, in lipsa unui mecanism adecvat de protectie, s-ar putea simti intr-un sens sau altul datori sa stabileasca impozitele intr-un cuantum cat mai mare.
De asemenea, se pune problema alocarii raspunderii fiscale intre contribuabili si acesti consultanti fiscali. Astfel, existenta unui sistem de deduceri la calculul impozitului poate implica, prin raportare la experienta administrarii fiscale din alte domenii (e.g. impozit pe profit, impozitul pe venituri din activitati independente) o serie de complicatii si dificultati majore in practica, ceea ce presupune in mod absolut necesar o definire corespunzatoare a acestora in cadrul noii reglementari. Aceasta implica in mod inevitabil crearea unui sistem de control al utilizarii acestora, ceea ce presupune in mod absolut necesar stabilirea regimului juridic al unui asemenea control (i.e. tipul controlului, competenta organelor de control etc.).
Or, daca deciziile de impunere care vor fi emise in cadrul noului sistem de impunere, de prezumat de catre organele fiscale, iar nu de catre consultantii fiscali, care ar trebui sa aiba un rol doar in comunicarea impozitului de achitat de catre gospodarie, vor beneficia de suportul semnificativ al consultantilor fiscali care vor asista contribuabili, astfel incat am putea accepta ca exista o asteptare rezonabila sa fie prezumate cat mai corecte posibil, acestia consultantii fiscali nu vor putea sa substituie activitatea de inspectie fiscala, intrucat ei nu sunt si ar fi de asteptat sa se considere parte din organele fiscale, fata de menirea pe care legea intentioneaza a le-o da.
In aceste conditii, este imposibil de imaginat ca statul se va limita la a lasa administrarea fiscala a acestei categorii de venituri exclusiv in sarcina consultantilor fiscali, daca ei nu vor fi un alter-ego al statului, fara a mai proceda la verificarea rezultatului muncii lor (i.e. declaratiile fiscale depuse). Aceasta inseamna ca practic intr-o zi organele fiscale ar trebui sa decida cate dintre cele 7 milioane de decizii de impunere anuale aferente gospodariilor pe care se asteapta sa le inregistreze fiscal ar urma sa fie supuse inspectiei fiscale, ceea ce, oricat de relaxate ar fi criteriile care vor sta la baza unei analize de risc, ar urma sa conduca la un numar extraordinar de mare de inspectii fiscale care ar trebui derulate.
In plus, legea va trebui sa stabileasca in ce corelatie se afla cu raspunderea fiscala a contribuabilului, astfel incat daca vorbim despre pure erori in aplicarea legii, iar nu in declaratii necorespunzatoare, prin ascunderea adevarului de catre contribuabilul, va raspunde doar consultantul fiscal sau va raspunde si contribuabilul, care a fost asistat de catre consultantul fiscal platit de catre stat si, mai ales, in ce fel de conditii si conform carei proceduri?
Pe de alta parte, chiar daca statul ar decide sa externalizeze total functia de stabilire a declaratiilor fiscale catre acesti consultanti fiscali, este de asteptat ca acestia sa fie controlati oricum de Curtea de Conturi, care, de altfel, este in orice conditii de asteptat ca va pune presiune asupra activitatii lor.
Dincolo, insa, de aceste aspecte, raman o serie de probleme de ordin practic absolut imposibil de imaginat cum ar putea fi solutionate, in conditiile in care, in prezent, activitatea de inspectie fiscala este una extrem de aglomerata, durata de derulare a acesteia depaseste intotdeauna semnificativ limitele maxime prevazute de lege. Mai mult, controalele la persoanele fizice sunt astazi numeric vorbind mai degraba nesemnificative, fie ca vorbim despre inspectia fiscala, fie de verificarea situatiei fiscale personale (utilizata cel mai adesea in practica pentru controlul persoanelor cu averi mari, unde in 5 ani de aplicare a reglementarii, au fost derulate doar cateva zeci de actiuni de control).
Nu in ultimul rand, ar trebui avut in vedere impactul bugetar al masurilor de administrare fiscala introduse de noul sistem de impozitare, atat pe termen scurt, cat si pe termen mediu si lung. Astfel, cat priveste termenul scurt (18 luni), statul se va vedea lipsit de platile prin retinere la sursa, in conditiile in care in toate statele membre UE, impozitul pe salarii se retine la sursa de catre angajatori, dar si de platile anticipate cu titlu de impozit pe venit din activitatile independente, astfel incat primele sume din venitul anual vor fi incasate peste 18 luni de la momentul in care va incepe sa se aplice noul sistem de impozitare, o perioada de timp in care bugetul de stat va fi privat de o parte consistenta din sumele care il alimentau pana la acel moment.
Apoi, ar trebui sa avem in vedere ca noul sistem de impozitare presupune si o schimbare profunda de mentalitate pentru contribuabili, care vor trebui sa calculeze pe tot parcursul anului cat anume din venituri pot cheltui si cat trebuie sa pastreze pentru plata impozitului anual in viitor.
In plus, trebuie luata in considerare perioada de adaptare a populatiei, a fiscului si a consultantilor la noul sistem fiscal, cu toate dificultatile sale de ordin practic, dintre care o parte anticipate mai sus, ceea ce de asemenea se va traduce in venituri mai mici decat cele preconizate, dar si faptul ca orice inspectie fiscala cu privire la aceste venituri nu se va produce la mai putin de 2-3 ani de la prima data de plata a impozitului.
Cel putin aceste chestiuni expuse, si, desigur multe altele care ar necesita zeci de pagini pentru a fi schitate in scris, credem ca implica o analiza aprofundata a problemelor, consultari cu specialistii romani din mediul de afaceri, mediul universitar, instantele de judecata si, de ce nu, cu specialisti straini unde expertii romani sa faca stagii de documentare, pentru a intelege cum anume functioneaza asemenea institutii in alte tari, dar si particularitatile mediului legislativ si social in care sunt aplicate.
In fine, tot vorbim despre modele din legislatiile straine, dar preluarea unor idei din cuprinsul acestora nu este o chestiune care sa se faca pe genunchi si peste noapte. O lege foarte buna intr-o tara straina functioneaza in niste conditii sociale si legislative specifice, care trebuie comparate cu cele din tara in care aceasta urmeaza a fi importata, intrucat altfel, s-ar putea dovedi daca nu un esec, atunci foarte greu de implementat si mereu generatoare de probleme. Tocmai de aceea, daca ne dorim sa ne raportam la asemenea experiente straine, americane, franceze sau de oriunde altundeva, discutiile ar trebui purtate in timp cu specialistii straini, pentru a intelege coordonatele de baza ale reglementarii respective, dar si interactiunea sa cu alte norme juridice.
Reamintim ca reforma fiscala din anii 2000 a fost introdusa prin cooptarea unor specialisti straini si, chiar si asa, legislatia noastra fiscala a cunoscut de-a lungul anilor modificari de ordinul sutelor, impactul asupra societatii romane fiind adesea unul profund destabilizator.
Orice neglijare a acestor aspecte nu se poate traduce decat in sacrificarea cerintelor de certitudine a legislatiei fiscale, dar si afectarea predictibilitatii si stabilitatii acesteia, urmata de o crestere exponentiala a litigiilor fiscale, de natura a aduce atingere nu doar situatiei contribuabililor care vor fi afectati in mod direct, ci, in cele din urma, a societatii romane in ansamblul sau.
Prin urmare, trecerea rapida la acest sistem, fara o perioada de adaptare si fara o analiza prealabila corespunzatoare si fundamentata, este nu doar nerealista, ci de-a dreptul vatamatoare pentru interesele contribuabililor priviti individual, dar si ale societatii in ansamblul sau.
0
2
