Citigroup, unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, a inregistrat pierderi nete de 9,83 miliarde de dolari in trimestrul al patrulea din 2007, ca urmare a expunerii la turbulentele declansate in sectorul american al creditelor ipotecare cu grad mare de risc, potrivit NewsIn. Ca urmare a pierderilor semnificative inregistrate de grupul financiar, agentia de evaluare financiara Standard & Poor's a revizuit in scadere ratingul pentru datoriile pe termen lung, de la "AA" la "AA minus", cu perspectiva negativa.

Pentru întregul an 2007, vaniturile Citigroup s-au ridicat la 81,7 miliarde de dolari, iar profitul net a fost de 3,62 miliarde de dolari, se arata in raportul financiar al bancii americane.

"Rezultatele noastre financiare din acest trimestru sunt cu desavarsire inacceptabile", a declarat Vikram Pandit, directorul general al Citigroup.

"Evolutia noastra slaba a fost determinata mai ales de doua elemente, deprecieri semnificative ale activelor si pierderi ca urmare a problemelor din sectorul ipotecar cu grad mare de risc si o majorare masiva a costurilor imprumuturilor din portofoliul nostru de credite", a explicat Pandit.

"Privind insa dincolo de aceste aspecte, veniturile si volumele au continuat sa creasca solid in multe afaceri ale noastre si am inregistrat rezultate record pe segmentul de clienti internationali, in serviciile de tranzactii, de gestiune a fondurilor si de consultanta", a mai aratat directorul general al institutiei.

Standard & Poor's a revizuit in scadere ratingul Citigroup pentru datoriile pe termen lung, de la nivelul "AA" la "AA minus", iar pe cel al diviziei Citibank N.A. New York de la "AA plus" la "AA", ca urmare a pierderilor inregistrate de grupul financiar.

Totodata, ratingurile pentru datoriile pe termen scurt ale celor doua institutii au fost mentinute la "A-1 plus".

"Revizuirea in scadere a ratingurilor ia in considerare faptul ca performantele Citigroup ar putea intampina dificultati in 2008, ca urmare a mediului de afaceri dificil pentru bancile americane. De asemenea, nu pot fi excluse noi reduceri ale valorii activelor", a declarat Tanya Azarchs, analist al S&P.

"Cresterea costului de creditare, mai intai in cazul celor de consum si ulterior in cel al creditelor corporatiste, ar putea duce la provizioane mai mari sau chiar la pierderi trimestriale. Pe de alta parte, masurile intreprinse de Citigroup pentru obtinerea de fonduri mentin capitalul la un nivel adecvat", a mai spus Azarchs.