La 31 august 2017, rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei se situau la nivelul de 34.95 miliarde euro, fata de 34.63 miliarde la 31 iulie 2017, au anuntat vineri reprezentantii BNR. Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 31 august 2017 au fost de 38,62 mld. euro, fata de 38.23 mld. euro la 31 iulie 2017. Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 3.66 miliarde euro.

In cursul lunii au avut loc urmatoarele operatiuni:

  •  Intrari de 1.569 milioane euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice (inclusiv suma de 500 milioane euro dintr-un imprumut de la Banca Mondiala), alimentarea contului Comisiei Europene (450 milioane euro) si altele;
  • Iesiri de 1.250 milioane euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta, impactul aprecierii euro fata de unele monede aflate in rezerva valutara (dolarul american, lira sterlina, yenul japonez, dolarul australian, dolarul canadian, francul elvetian) si altele.

Platile scadente in luna septembrie 2017 in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice, insumeaza circa 1.384 milioane euro.