Camera Consultantilor Fiscali saluta decizia Comisiei pentru Buget din Senatul Romaniei cu privire la plata TVA defalcat

de DP     HotNews.ro
Miercuri, 27 septembrie 2017, 12:04 Economie | Finanţe & Bănci

Camera Consultantilor Fiscali (CCF) saluta decizia Comisiei pentru Buget, finante, activitate bancara si piata de capital din Senatul Romaniei prin care prevederile cu privire la plata TVA defalcat cuprinse in OG nr. 23/2017 devin obligatorii, incepand cu 1 ianuarie 2018, doar pentru persoanele juridice aflate in relatii contractuale cu institutiile publice si pentru companiile cu capital majoritar de stat, urmand ca pentru toate celelalte categorii de persoane impozabile, sistemul de plata defalcata a TVA sa ramana in continuare optional pana la data de 1 ianuarie 2019.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri redactiei noastre, Camera Consultantilor Fiscali a militat ca in procesul de dezbatere in Parlament a OG nr. 23/2017, sa fie aduse amendamente care sa prevada aplicarea optionala a TVA defalcat si dupa data de 1 ianuarie 2018.  Apreciem decizia membrilor Comisiei de a tine cont de solicitarile venite din partea tuturor reprezentatilor mediului de afaceri, care, in ultima perioada, si-au prezentat ingrijorarea cu privire la consecintele pe care aplicarea obligatorie si intr-un termen foarte scurt a unui astfel de sistem de plata a TVA le-ar putea avea asupra intregii activitati economice din Romania.

Totodata, mai arata membrii CCF, "ne exprimam speranta ca aceasta decizie de prelungire a aplicarii optionale a sistemului de plata defalcata a TVA va fi mentinuta in procesul de aprobare in sedinta de plen a Senatului, cat si in cadrul dezbaterilor ce vor urma in Camera Deputatilor.  Subliniem inca o data ca, in opinia CCF, mecanismul de plata a TVA defalcat trebuie sa fie un mecanism optional si nu obligatoriu, pana cand agentii economici vor reusi sa-si adapteze si sa-si organizeze evidentele interne pentru a se conforma noilor prevederi"

"Atragem insa atentia asupra faptului ca textul OG nr. 23/2017, asa cum a rezultat in urma amendamentelor aprobate de catre Comisia pentru Buget din Senatul Romaniei, necesita in continuare o serie de corectii tehnice cu privire la prevederile tranzitorii legate de aplicarea optionala a sistemului de plata defalcata a TVA de catre unele companii incepand cu data de 1 octombrie.  In acest sens, CCF va intreprinde toate demersurile necesare pentru identificarea modificarilor necesare pentru asigurarea unui cadru legislativ corespunzator pentru toate persoanele impozabile, care vor aplica acest sistem in toata aceasta perioada, spre a fi avute in vedere in dezbaterile ce vor urma in Camera Deputatilor privind sistemul de plata defalcata a TVA", se mai arata in documentul remis HotNews.ro


Citeste mai multe despre   












[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

1098 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Rusine CCF !! (Miercuri, 27 septembrie 2017, 12:41)

    deval [utilizator]

    Ii felicita pentru ca o sa murim anul urmator,si nu anul asta ?!
    Ii felicita pentru ca in 2018, vor muri doar o parte dintre noi ?
    Conducerea Camerei Consultantilor Fiscali dovedeste ce este : o adunatura de slugi fara urma de profesionalism, niste anexe ale minsterului politruc !!
    Au decis asa pentru a ne diviza pe noi si pentru ca le creea lor probleme uriase de aplicare !!
    In relatia oricui cu statul se poate introduce taxarea inversa -de maine !!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri