Conform studiului "Evolutia afacerilor in 2017" lansat marti de Valoria, in a doua jumatate a anului companiile au operat ajustari semnificative la valorile previzionate anterior pentru cifra de afaceri, profitul, numarul de angajati, nivelul salariilor si al investitiilor din acest an. Procentul companiilor care se asteapta la scaderea profitului este acum 20% fata de numai 6% la inceputul anului, iar al celor care spun ca nu fac investitii in 2017 este de 26% in a doua jumatate a anului fata de 10% in semestrul anterior.

"Evolutia afacerilor in 2017 este o cercetare privind mediul de afaceri din Romania. Adresam managerilor intrebarile cele mai importante, care isi gasesc raspuns pana la urma in contul de profit si pierdere sau in fluxul de numerar al companiei. Aceasta analiza arata cum a evoluat sentimentul de business la nivelul companiilor din Romania in a doua jumatate a anului 2017. Din pacate datele comparative indica o alterare a sentimentului de business, apetitul pentru investitii fiind cel care s-a erodat cel mai mult, ceea ce indica un instinct de conservare activat deja de evolutiile fiscale si legislative din ultimele luni", spune Constantin Magdalina, Expert Tendinte si Tehnologii Emergente, co-autor al cercetarii.

Previziuni privind evolutia cifrei de afaceri

Fata de prima jumatate a anului 2017, perspectiva de crestere a companiilor ramane si mai conservatoare. In ultimele 6 luni, vedem o usoara crestere procentuala a companiilor care se asteapta la cifre de afaceri negative in acest an, de la 13% la 17%. Pe palierele de crestere a cifrei de afaceri ajustarile negative sunt de 1-4 puncte procentuale, compensate cu un plus de 8 puncte procentuale pe intervalul 5%-10%.

In constructii si imobiliare numarul companiilor care prevad o crestere a cifrei de afaceri in 2017 este de 65% in a doua jumatate a anului fata de 83% anterior. In cazul companiilor de IT numai 65% preconizeaza cresteri acum, fata de 89% la inceputul anului, iar in cazul firmelor de servicii profesionale procentul scade tot la 65% fata de 94% anterior.

  • Previziuni privind evolutia profitului

Previziunile privind evolutia profitului in a doua parte a anului 2017 sunt mai pesimiste. Desi 31% dintre companii (fata de 32% anterior) se asteapta ca profitul lor sa creasca cu 1%-5%, 19% se asteapta ca profitul companiei sa fie mai mare cu 5%-10% si 10% previzioneaza sa obtina cresteri de la 20% la peste 30%. Cea mai mare scadere o vedem pe palierul 10%-20% unde procentul scade de la 21% la 12%. De asemenea, in septembrie 2017, 28% dintre companii (fata de 12% anterior) au asteptari negative in legatura cu profitul pe care il vor avea in 2017.

La nivel de industrii, 20% dintre firmele de IT preconizeaza o crestere a profitului de 10-20%, in timp ce 40% dintre firmele de productie industriala se asteapta la un profit in crestere cu 1%-5%, la fel ca 50% din turism, 64% din transporturi si 83% dintre companiile de utilitati si energie.

  • Previziuni privind evolutia investitiilor

Conform rezultatelor cercetarii, 26% dintre companii (fata de 10% in prima parte a anului) spun ca nu vor face investitii in 2017. Mai mult, companiile care vor sa creasca investitiile scad de la 79% in martie la 68% in septembrie 2017. Observam, de asemenea, ca pe acest palier pozitiv, doar 15% dintre firme vor sa isi creasca investitiile cu 10%-30% fata de 36% anterior. Cele mai multe firme din telecomunicatii (50%), contructii si imobiliare (38%) si din servicii profesionale (25%) spun ca nu fac investitii in acest an.

  • Previziuni privind evolutia numarului de angajati

Companiile care nu se asteapta la nici o crestere a numarului de angajati in 2017 cresc ca procent de la 17% in martie la 24% in septembrie 2017. In acelasi timp, 28% dintre companii fata de 39% anterior spun ca se asteapta ca personalul lor sa creasca cu 1%-5% in acest an. Doar 15% dintre companii (fata de 24% in martie 2017) se asteapta ca numarul de angajati sa creasca cu 5%-10%.

Dintre toate cele 12 industrii analizate comparativ, numai in telecomunicatii si servicii profesionale sunt cele mai multe companii (50% si respectiv 31%) care spun ca mentin si in 2017 acelasi numar de angajati ca in 2016.

  • Previziuni privind evolutia nivelului salariilor

Daca la inceputul anului 93% dintre companii previzionau cresteri salariale, numai 6 luni mai tarziu procentul lor scade la 84%. Cele 9 puncte procentuale din diferenta se transfera la companiile care spun ca nu vor creste nivelul salariilor in 2017. O alta ajustare importanta este la companiile care se asteptau ca salariile sa creasca intre 5% si 10%. Procentul lor scade la 31% in septembrie de la 41% in martie 2017. De asemenea, companiile care previzionau salarii in crestere cu 10%-20% scad cu 5 puncte procentuale in aceste 6 luni.

Industriile in care cele mai multe companii spun ca vor creste salariile cu 10%-20% in acest an sunt: industria farmaceutica si de sanatate (38%), constructii si imobiliare (35%), cercetare si dezvoltare (33%) si agricultura (30%).

  • Top 5 provocari si oportunitati

Cele mai importante provocari pentru companii in a doua jumatate a anului 2017 sunt: instabilitatea politica si legislativa (54% fata de 28% in prima parte a anului), starea generala a economiei (49% fata de 41%), problemele cu forta de munca (35% fata de 17%), cresterea accentuata a nivelului salariilor (27% fata de 13%) si reducerea nivelului investitiilor interne (21% fata de 23%). Practic tot tabloul se rearanjeaza.

Cele mai importante oportunitati pentru companii in a doua jumatate a anului 2017 sunt: cresterea consumului (la 65% fata de 19% in prima parte a anului), exportul si deschiderea altor piete (59% fata de 33%), digitalizarea si oportunitatile din online (42% fata de 37%), parteneriatele create cu alte companii (31% fata de 27%) si accesarea fondurilor europene (30% fata de 17%).

"Aceasta analiza este consecinta nevoii de a intelege mediul economic din Romania. Ea consemneaza opinia companiilor respondente referitoare la evolutia cifrei de afaceri, profitului, investitiilor, numarului de angajati, salariilor. La inceputul anului 2017 raspunsurile companiilor indicau un optimism rezervat. Chiar daca realitatile fiecarei industrii sunt specifice, in analiza comparativa prezentata in editia de toamna a studiului Valoria se vede o ajustare negativa importanta a acestor indicatori operata de companii intr-un an care a pus mare presiune pe mediul de business din Romania. Vom vedea cum vor fi reflectate aceste tendinte anul viitor cu ocazia urmatorului blitz survey din martie 2018", spune Elena Badea, Managing Partner Valoria.

Sumarul executiv al studiului poate fi descarcat de alaturi

documente

Studiu_Evolutia_afacerilor_Sumar_executiv

(11 Oct 2017) PDF, 1MB