Guvernul a aprobat in sedinta de miercuri reducerea procentului de plata catre Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,75%. Guvernul sustine ca prin aceasta reducere nu este afectata valoarea nominala din prezent.

Adeziune la pilonul II de pensiiFoto: Rompres

"Mai precis, suma care este achitata astazi catre administratorii Pilonului II va fi cel putin aceeasi, anul viitor, dar scaderea procentului este necesara ca urmare a cresterii salariului mediu cu 20%, de la 1 ianuarie 2018, masura pe care guvernul o are in vedere in perioada imediat urmatoare", se arata intr-un comunicat de presa.

"Orice diminuare a cotei de contributie sub nivelul de 4,25% in conditiile trecerii la noul sistem de asezare a contributiilor de asigurari reprezinta o reducere a acesteia comparativ cu situatia actuala. Nivelul propus de 3,75% echivaleaza deci cu o reducere de circa 12%. Este ca si cum in conditiile mentinerii actualului sistem de asezare a contributiilor de asigurari, procentul ar scadea de la 5,1% la circa 4,5%", sustine Bogdan Dumitrescu, conferentiar universitar.

Citeste si Ce inseamna modificarea cotei de contributie catre Pilonul II

"Dupa ce au experimentat in trei etape inghetarea contributiei la Pilonul II, romanii se confrunta acum cu scaderea acesteia si, implicit, cu reducerea semnificativa a economiilor lor pentru pensie", atrage atentia miercuri si Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR). "Reducerea in premiera a contributiei de la procentul actual de 5,1% la 3,75% (in locul majorarii la 6%, conform legii) transmite insa un semnal negativ, afectand viabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii private. Decizia se traduce in pensii private mai mici cu cel putin 20% pentru viitorii pensionari si potential mai scazut de finantare a afacerilor romanesti prin intermediul pietei de capital.", spune asociatia.

Citeste si Avertisment al administratorilor fondurilor de pensii: Reducerea in premiera a contributiei la pilonul II se traduce in pensii private mai mici cu cel putin 20% pentru viitorii pensionari