Banca Transilvania a semnat acordul de preluare a Bancpost. Cele doua banci vor functiona independent pana la primirea aprobarilor BNR si ale Consiliului Concurentei

de DP     HotNews.ro
Vineri, 24 noiembrie 2017, 10:00 Economie | Finanţe & Bănci

Horia Ciorcila
Foto: Agerpres
BT a anuntat vineri semnarea acordului de preluare a Bancpost, urmand ca cele doua banci vor functiona independent pana la primirea aprobarilor BNR si ale Consiliului Concurentei. Dupa preluarea Bancpost, BT va ajunge la o cota de piata de 16%, ameᅡnintand pozitia BCR, cea mai mare banca dupa active, care avea la sfarsitul anului trecut o cota de piata de 16,3%.

Horia Ciorcila, Presedintele Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania, declara:"Achizitionarea Bancpost este o oportunitate pentru BT datorita potentialului de integrare cu businessul nostru. Aceasta achizitie completeaza strategia de crestere organica a Bancii Transilvania,consolidandu-ne pozitia pe piata. Suntem pregatiti sa ne adaptam responsabil noii dimensiuni BT si noilor realitati. Banca noastra va continua sa sprijine antreprenorii romani si economia locala, creand valoare adaugata pentru actionari, clienti si echipa. Multumim reprezentantilor Eurobank pentru sprijin, profesionalism si colaborare in contextul negocierii acestei tranzactii de importanta strategica pentru ambele parti"

Stavros Ioannou, Director General Adjunct, Eurobank, afirma: "Odata cu vanzarea Bancpost si a societatilor afiliate, Eurobank isi indeplineste ultima obligatie de vanzare conform planului de restructurare aprobat de Comisia Europeana. Consider ca aceasta tranzactie cu un partener de o reputatie incontestabila precum Banca Transilvania se realizeaza in interesul deplin al clientilor, deponentilor si angajatilor Bancpost. Eurobank se va concentrape dezvoltarea pietelor sale cheie. As dori sa le multumesc tuturor colegilor din subsidiarele din Romania pentru colaborarea stransa din toti acesti ani, precum si partenerilor din BT pentru finalizarea cu succes a acestui demers"

Banca Transilvania si Bancpost vor continua sa isi desfasoare activitatea independent, pana la primirea aprobarilor BNR si ale Consiliului Concurentei, estimata in lunile urmatoare. Odata finalizata achizitia, BT va integra Bancpost in businessul sau, cu sprijinul echipelor ambelor banci.

Barclays Bank PLC a fost unicul consultant financiar al Bancii Transilvania pentru aceasta tranzactie. PeliFilip a oferit consultanta juridica, iar Deloitte,consultanta financiara pentru aspecte contabile si de diligenta.Mediobanca - Banca di Credito Finanziario S.p.A. si HSBC Bank Plc au fost consultantii financiari ai Eurobank pentru tranzactie, iar Shearman & Sterling LLP si Schoenherr si Asociatii SCA au asigurat consultanta juridica.

Cu peste 13% cota de piata si active totale de54,9 miliarde lei (11,9 miliarde euro), Banca Transilvania este a doua banca din Romania. BT are peste 7.o00 de angajati, 2,2 milioane de clienti, lider de piata in domeniul cardurilor si aproximativ 500 de sedii. Povestea bancii inceput acum aproape 24 de ani, in Cluj-Napoca, cu o echipa formata din 13 persoane. Este prima banca din Romania cotata la Bursa de Valori Bucuresti si unul dintre cele mai puternice branduri romanesti. Bancpost este pe locul 9 in topul bancilor din Romania, cu aproape 3% din piata si active de 11,6 miliarde lei (2,5 miliarde euro).Echipa sa cuprinde peste 2.000 de angajati, iar reteaua, aproximativ 150 de sedii. Peste 1 milion de clienti lucreaza cu Bancpost.


Citeste mai multe despre   












Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

2519 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri