"Luni, 18 decembrie 2017, domnul senator Daniel Zamfir si domnul Ion Tiriac au reluat in spatiul public neadevaruri flagrante, demne de epoca post-adevar, privind Banca Nationala a Romaniei (BNR). Au fost reluate minciuni legate de Centrul de perfectionare profesionala si activitati sociale (CPPAS), unde se afla si arenele de tenis. Toate acestea au fost sustinute la un post de televiziune, in seara zilei respective, si de domnul deputat PNL Florin Roman", se arata intr-un comunicat semna de Mugur Stet, fostul purtator de cuvant al BNR, in prezent Director adjunct la Centrul de perfectionare profesionala si activitati sociale BNR.

Arenele BNR, pe cand se mai juca tenis acoloFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Ce spune Stet in comunicatul transmis marti:

"Surprinderea este cu atat mai mare cu cat documentele care atesta fara niciun dubiu proprietatea Bancii Nationale a Romaniei asupra terenului in cauza i-au fost prezentate atat domnului senator Daniel Zamfir, personal de catre subsemnatul, atunci cand a vizitat CPPAS impreuna cu membri ai Comisiei economice, industrii si servicii din Senatul Romaniei, cat si domnului Ion Tiriac prin intermediul domnului Ilie Nastase, caruia, tot personal, i-am pus la dispozitie documentele mentionate. Cu toate acestea, domnul Zamfir a prezentat o serie de confuzii, neadevaruri si diversiuni - voite sau nu - in incercarea de a-si sustine punctul de vedere. In folosul cui?

  • 1.    Dreptul de proprietate al BNR este certificat prin documente si nu a fost contestat niciodata

In anul 1946, cand seful statului roman era Regele Mihai I al Romaniei, Banca Nationala a Romaniei a cumparat de la Societatea de Dare la Semn Bucuresti -prin actul de vanzare-cumparare si de schimb - terenul pe care se afla astazi Centrul de perfectionare profesionala si activitati sociale. Valoarea platita in anul 1946 de catre BNR a fost de 2.250.000.000 de lei, echivalentul a peste 254 milioane de euro in anul 2017.

In ceea ce priveste Protocolul incheiat de Banca Nationala a Romaniei cu Ministerul Tineretului si Sportului (MTS) in anul 1991, acesta a fost necesar pentru ca BNR sa preia administrarea terenului care ii apartinea de drept, iar MTS sa poata primi banii investiti in cladirile construite pe acest teren in perioada comunista. Banca Nationala a Romaniei a fost de buna credinta atunci cand a acceptat sa plateasca 51.435.300,00 de lei (843.201,64 USD), ceea ce reprezinta echivalentul a 1.275.000 EUR in 2017, pentru constructiile realizate pe terenul respectiv in perioada in care nu a administrat BNR acest patrimoniu.

De altfel, cei care au citit Protocolul, subliniez, cei care au citit, au constatat chiar de la art.1 ca se recunoaste proprietatea Bancii Nationale a Romaniei asupra acestui teren.

Domnul Zamfir invoca un "draft" al acestui document, care ar solicita pentru intrarea in vigoare o Hotarare de Guvern. Nu stiu ce documente are domnul senator, dar de cand un draft are valoare legala? Cum poate un draft sa fie considerat "document", in timp ce Protocolul autentic, semnat de toate partile, este contestat?

  • 2.    BNR a respectat intocmai Protocolul din 1991. A investit si nu a castigat bani de pe urma arenelor

A fost invocat faptul ca BNR nu a respectat Protocolul care prevedea finalizarea investitiilor si continuarea activitatilor sportive. Nimic mai fals. Ne-am angajat la anumite investitii si am facut mai mult, mult mai mult decat ne-am angajat. MTS a preluat in 1990 o baza compromisa, un maidan de fapt, cu niste constructii in stare avansata de degradare pentru ca fusesera retrase toate fondurile de intretinere si reparatii. BNR a asigurat dezvoltarea facilitatilor sportive existente prin investitii noi, atat timp cat prevederile legale au permis acest lucru. In 1996, a fost construit de la zero stadionul de fotbal cu capacitate de peste 15.000 de locuri. Eu am si propriile amintiri, veneam in zona pe vremuri si tin minte bine ce era aici: asa-zisul stadion ajunsese un teren gol si atat. Vechile tribune fusesera dezafectate si transportate in alta parte, inca din 1985. BNR a facut aici stadionul. BNR a reamenajat terenul de joc, a construit tribune, practic a pregatit stadionul pentru a fi functional pentru prima liga de fotbal in care activa FC National, echipa sprijinita financiar si de BNR. Multi dintre cei care au lucrat pentru clubul Progresul au fost angajati ai BNR pana la pensionare. Stadionul de fotbal a gazduit meciuri din cadrul Campionatului European de Tineret - 1998.

Incepand cu 1991, la Arenele BNR din Parcul cu Platani s-a desfasurat, pana in 2015, turneul de tenis masculin din circuitul profesionist ATP (Association of Tennis Professionals), care a beneficiat de sustinerea totala a BNR. Organizatorii au beneficiat de un contract de comodat, astfel incat au platit doar minimul cerut de lege, adica doar costul utilitatilor (apa, curent electric etc.), fara niciun fel de chirie. In aceleasi conditii de comodat a fost organizat (si continua sa fie organizat pe terenurile secundare) si turneul de tenis din circuitul feminin profesionist WTA (Women￯s Tennis Association), incepand cu 2014, anul primei editii. De asemenea, au fost organizate numeroase intalniri de FED Cup (campionatul rezervat echipelor nationale feminine, organizat de Federatia Internationala de Tenis, echivalentul feminin al Cupei Davis) si Cupa Davis. In Arena, s-a investit permanent pana in 2004, in perioada in care legea permitea BNR sa faca investitii si in asemenea structuri (instalatia de nocturna, consolidari).

Terenurile de tenis au fost mereu bine intretinute. Numai pentru mentinerea lor dincolo de perioada de competitii sportive (cateva luni bune pe an, in timpul sezonului rece) au fost investite peste 5 milioane de lei.

Nu in ultimul rand, sa amintim de sustinerea pentru sportul national al romanilor ￯ oina. Pe stadionul din cadrul Parcului cu Platani s-au organizat nenumarate intalniri din campionatul national, Cupa Romaniei, meciuri demonstrative, care au contribuit la popularizarea jocului de oina, o mostenire culturala de marca a natiunii noastre.

  • 3.    Nu exista nicio decizie a instantelor de contestare a proprietatii din Parcul cu Platani care sa fi impiedicat intabularea

Atat domnul Zamfir, cat si domnul Tiriac se mira cum BNR a putut intabula un teren a carui posesie a fost contestata de Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ). Cum nu se poate mai fals! Nu exista o asemenea decizie. Domnii respectivi invoca ￯ din neintelegere, dorinta de diversiune sau greseala ￯ o decizie a ICCJ care vizeaza un alt imobil, un alt caz, nu terenul in discutie din Parcul cu Platani. Ce relevanta are atunci acest apel la instante, atata vreme cat se bazeaza pe o confuzie voita sau nu? ICCJ s-a pronuntat, intr-adevar, intr-un litigiu patrimonial, dar intre BNR si BRD, pe rol fiind, deci, un cu totul alt caz, legat de un imobil din str. Doamnei. Dar ICCJ nu a judecat si nu a dat nicio decizie privind Arenele din Parcul cu Platani. Ramane intrebarea cum s-a putut face o asemenea afirmatie cu seninatate tocmai in cladirea Senatului?!

  • 4.    BNR nu a cerut niciodata milioane de euro pentru terenurile de tenis si a fost mereu deschisa la orice modalitate legala de repunere in circuit a Arenei centrale

Din nou domnul Zamfir lanseaza afirmatii pe care nu le poate proba, spunand ca BNR ar fi solicitat 35 de milioane de euro pentru cedarea arenelor de tenis. Este o minciuna prin omisiune. Este omis faptul ca, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, negocierile privind transferul din proprietatea Bancii Nationale trebuie facut raportat la valoarea activului care este transferat. Fara o evaluare oficiala, facuta nu de noi, ci de un evaluator independent, nu se poate face nici un pas inainte.

Noi nu am scos terenurile la vanzare, asta ar fi implicat o licitatie, si nu am cerut niciodata aceasta suma. Legea spune limpede, orice transfer de proprietate implica o evaluare data de un evaluator independent in conditiile legii. Daca am face altfel, banca ar incalca legea, ceea ce ar avea consecinte penale. De altfel, proiectul de lege depus in Parlament ca urmare a demersurilor noastre pe langa trei guverne (Ponta, Ciolos, Tudose) de a gasi o solutie legala in privinta repunerii arenelor in circuit prin investitii masive si care propune un schimb de terenuri prevede realizarea unei evaluari certificate de un evaluator profesionist. Schimbul de terenuri nu va implica nicio plata din partea statului.

Este straniu faptul ca, intr-un stat de drept, in care insasi Constitutia garanteaza dreptul la proprietate (art.44 alin 2 "Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular") mai exista persoane pentru care proprietatea este un moft. Trist este faptul ca aceste persoane vorbesc in calitate de membri ai Partidului National Liberal, partid care a fost fondatorul Bancii Nationale a Romaniei. Si, ca totul sa culmineze cu o minciuna prin confuzie, personajele amintite mai sus vorbesc de Centrul de perfectionare profesionala si activitati sociale ca si cum ar fi proprietatea "personala" a Guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, si nu proprietatea de drept a Bancii Nationale a Romaniei, asa cum rezulta din documente, asa cum a fost intabulata in Cartea Funciara. In folosul cui? Si de ce tocmai acum este reluat acest subiect, cand, printr-un proiect de lege depus de alti parlamentari, se intrevede o solutie legala de repunere in circuitul sportiv a Arenei centrale, dupa ce domnul senator Zamfir a vizitat arenele si parea edificat in legatura cu ce a fost facut si cu ce trebuie facut din perspectiva interesului public si privat fata de Centrul de pregatire, parc si Arene?"

Context:

Ion Tiriac a dat luni in judecata Banca Nationala pentru Arenele BNR. "Dau in judecata BNR in calitate de cetatean. Eu, ca cetatean roman. Federatia de Tenis e alaturi de mine. De 16 ani, de 15 ani de 12 ani, tot vorbesc cu Isarescu. I-am si facut de 100 de ori propuneri: ori sa-l bagam intr-o Fundatie si sa ramana al Fundatiei nu al meu personal... Dadeam si bani pentru revigorat, pentru facut tot ce trebuie...", a declarat luni pntru HotNews Ion Tiriac, dupa o conferinta de presa organizata la Senat, cu privire la soarta Arenelor Romane.

"Sunt documente pe care noi le-am prezentat Judecatoriei Bucuresti astazi, deci astazi incepem procesul impotriva Bancii Nationale a Romaniei. Cine suntem? Suntem niste sportivi care am fost, niste sportivi care suntem si, daca este nevoie, in urmatoarele saptamani, pot sa adun pana la 200.000 de semnaturi ale sportivilor care vor fi", a mai adaugat omul de afaceri Ion Tiriac. El a venit luni insotit de Simona Halep, Ilie Nastase, Camelia Potec, George Cosac, Florin Segarceanu si Cosmin Fodor.

Disputa cu privire la Arenele BNR dureaza de cateva luni, Banca Centrala sustinand ca detine dreptul de proprietate al Arenelor (vezi aici un comunicat al BNR pe aceasta tema), in vreme ce senatorul liberal Daniel Zamfir sustine ca Protocolul in baza caruia BNR a primit acel complex este nul de drept.

Vezi aici discutiile de luni din cadrul conferintei de presa din Senat.