Cutremurul de pe piata financiara a SUA, declansat de preluarea bancii de investitii Bear Stearns de catre JP Morgan Chase, si-a transmis unda de soc in Asia, Europa, si, la scara mai mica, in Romania. Acordul de preluare incheiat intre cele doua banci la pret de second-hand, coroborat cu declaratia apocaliptica a fostului guvernator FED, Alan Greenspan, a dus la o accentuare a neincrederii investitorilor de pe pietele externe, care s-a transferat in randul investitorilor locali ca urmare a corelarii dintre piata romaneasca si cele externe. Rezultatul? Scaderi importante pe toate bursele. Inclusiv la Bucuresti.

In sedinta de luni a Bursei de Valori Bucuresti, investitorii au plasat mai multe ordine de vanzare decat in mod normal, cotatiile inregistrand deprecieri importante. Indicele compozit al bursei, cel care reflecta evolutia tuturor titlurilor listate cu exceptia SIF-urilor, a coborat cu 3,17%, pana la nivelul de 5.090,33 puncte, iar indicele celor mai lichide zece titluri listate, BET, s-a depreciat cu 3,26%.

Euro a fost cotat luni la 3,7608 lei

In ceea ce priveste moneda nationala, aceasta a fost cotata la 3,7608 lei/euro, indicand o depreciere fata de euro de 1,36%, adica peste cinci lei, in ton cu monedele din regiune. Potrivit brokerilor, stirile negative de pe piata bancara a Statelor Unite au dus la deprecierea tuturor monedelor din regiune.

"E o tendinta regionala de depreciere fata de euro, ca efect al crizei creditelor si al anuntului Fed. In plus, pretul aurului se mentine la niveluri record de peste 1.000 dolari pe uncie, iar francul elvetian se apreciaza, semn ca investitorii prefera plasamentele cu grad scazut de risc", a declarat Georgiana Constantinescu, analist Credit Europe Bank, citata de pentru NewsIn.

Pe piata interbancara, leul a incheiat sedinta de luni in depreciere cu un ban fata de finalul saptamanii trecute, sub 3,74 lei/euro, dar si-a revenit fata de prima parte a zilei, cand leul s-a depreciat brusc la 3,76 lei pentru un euro.

Bursele europene au consemnat pierderi substantiale

Si bursele europene au inregistrat pierderi importante luni, pe fondul semnelor de agravare a crizei financiare. Potrivit AFP, indicele Bursei din Frankfurt a pierdut in sedinta de luni 4,18%, in vreme ce indicii burselor din Londra si Paris s-au depreciat cu 3,86%, respectiv 3,51%.

Indicele Eurostoxx 50, ce grupeaza actiunile celor mai importante 50 de companii europene, a scazut cu 3,78%.

Alan Greenspan: Cea mai grava criza financiara de dupa al doilea razboi mondial

Actuala criza de pe pietele financiare va fi considerata, probabil, drept cea mai grava de dupa al doilea razboi mondial, a sustinur Alan Greenspan, fostul presedinte al FED, intr-un editorial publicat de Financial Times. Greenspan, fost sef la Fed in perioada 1987 - 2006, a mai spus ca "aceasta criza va face numeroase victime", adaugand ca "sistemul actual de evaluare a riscurilor va fi in mod particular atins".

"Problema principala este ca modelele actuale - de risc si econometrice - oricat de complexe au devenit, sint totusi prea simpliste pentru a putea lua in calcul toate variabilele care guverneaza realitatea economica globala", mai spune Greenspan in editorialul sau.

Seful FMI: Europa trebuie sa limiteze efectele crizei

Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a declarat luni la Paris ca "prioritatea Europei este de a limita efectele crizei". "Este o sarcina dificila, mai ales ca inflatia si recesiunea sunt probleme potentiale pentru guvernele Europei", a adaugat Strauss-Kahn, citat de AFP.

In materie de fiscalitate, "dificultatea majora va fi reformarea unor politici care nu mai stimuleaza munca", a adaugat Strauss-Kahn. Una dintre masurile sugerate de seful FMI este "reducerea taxarii, pentru a stimula angajarile".