Comisia Europeana a decis sa deschida o procedura oficiala antitrust impotriva Visa Europe în legătură cu taxele aplicate de companie pentru tranzacţiile prin carduri. Procedura urmareste sa stabileasca daca aceste practici incalca prevederile tratatul european care interzic fixarea preturilor. CE nu are un termen limita pana la care trebuie sa finalizeze aceasta investigatie. Dealtfel, CE nu are in acest moment dovezi ca Visa a incalcat tratatul. Durata investigatiei depinde de complexitatea fiecarui caz analizat sau de modul in care partile implicate vor coopera cu CE.

Procedura vizeaza regulile aplicate de Visa in tranzactiile transfrontaliere platite prin card in spatiul economic european si chiar in anumite tranzactii interne. Visa aplica o taxa de tranzactionare pentru fiecare plata la comercianti. Taxa este retinuta de catre banca pentru client si apoi este incasata de la banca retailer-ului. Aceste taxe devin costuri luate in calcul de banci atunci cand stabilesc preturile pentru comercianti.

O alta regula "Onorarea tuturor cardurilor" ii obliga pe comercianti sa accepte toate cardurile sub brand-ul Visa, indiferent de identitatea emitentului, de natura tranzactiei si de tipul de card emis.

In 2002, Comisia a acordat o derogare pentru aceste taxe practicate de Visa, iar compania s-a angajat ca va face reforme substantiale si va diminua nivelul acestora. Derogarea a expirat in decembrie 2007 si Visa Europe trebuie sa ia masuri astfel incat sistemul sau sa fie in concordanta cu legislatia europeana in domeniul concurentei.

Visa Europe a fost constituita in 2004 si este detinuta de 4.500 de banci europene care au emis in jur de 350 milioane de carduri. Visa Romania este parte din Visa Europe din 2007 si are in circulatie aproximativ cinci milioane de carduri.