Banca centrala a Japoniei a suplimentat lichiditatile de pe piata cu suma record de 30 miliarde de dolari, pentru a calma piata imprumuturilor de o zi. Ratelor dobanzii la imprumuturile overnight au depasit cu mult tinta stabilita de Banca Japoniei din cauza cererii mari de finantare de la sfarsitul anului financiar, potrivit NewsIn care citeaza agentia Reuters.

Pietele financiare din Japonia au ramas relativ calme in comparatie cu cele din Statele Unite si Europa, iar bancile straine au fost fortate sa imprumute lichiditate la dobanzi foarte mari, pentru ca bancile japoneze au devenit deosebit de prudente in ultima zi a anului financiar, au spus traderii.

"Bancile sunt in general prudente in a acorda imprumuturi pentru ca tind sa devina conservatoare in ultima zi a anului fiscal, in timp ce incearca sa asigure lichiditatea cat mai repede posibil", a declarat un dealer din cadrul unei mari banci japoneze.

Traderii au spus ca in prima parte a sedintei, bancile japoneze ofereau imprumuturi overnight la dobanzi de aproximativ 0,62%, in timp ce bancile straine strangeau fonduri la dobanzi overnight de 0,75%.

Dupa operatiunea bancii centrale a Japoniei, dobanzile overnight au scazut brusc sub 0,6%, insa cererea mare din partea bancilor straine a dus din nou dobanda la 0,65%, cu mult peste tinta de 0,5% stabilita de institutie, a spus un alt dealer.

"Finantarea in dolari ramane extrem de redusa si ar putea ramane asa si dupa finalul trimestrului", a spus acesta, adaugand ca nivelul dobanzii practicate pe piata interbancara de la Londra, Libor, a atins 3,5-3,6% in ultima vreme, cu mult peste tinta bancii centrale americane, Federal Reserve, de 2,25%.