Societatea de administrare a investitiilor OTP Asset Management a intrat pe piata romaneasca de investitii prin lansarea a trei fonduri mutuale, in care aportul de capital din partea grupul OTP va fi de aproximativ sapte milioane de euro, se arata intr-un comunicat al companiei. In luna februarie a acestui an, OTP Asset Management a primit de la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) deciziile de autorizare pentru fondurile deschise de investitii OTP AvantisRO, OTP BalansisRO si OTP ComodisRO.

Fondul deschis de investitii OTP AvantisRO este un fond orientat in proportie de 80% catre piata de actiuni, iar 20% investeste in depozite bancare, cont curent, obligatiuni, titluri de participare la alte fonduri, in vederea obtinerii de randamente superioare pe termen mediu si lung.

OTP BalansisRO este orientat in proportie de 50% spre instrumente cu venit fix, iar 50% in actiuni in vederea obtinerii de randamente superioare depozitelor bancare.

Pe de alta parte, fondul deschis de investitii OTP ComodisRO investeste in proportie de 90% in instrumente de pe piata monetara, respectiv depozite bancare, titluri de stat si 10% in obligatiuni, urmarind obtinerea unor randamente stabile si a unui grad foarte ridicat de lichiditate.

"Prin aceasta gama de produse, OTP Asset Management incearca sa acopere tendintele pietei locale in ceea ce priveste toleranta la risc, adresandu-se tuturor persoanelor fizice si juridice, din Romania si din strainatate, care isi doresc diversificarea investitiilor proprii. Avantajele produselor OTP Asset Management constau in beneficiile oferite de minimizare a costurilor de tranzactionare, datorita volumului ridicat de active administrate si de lichiditatea sumelor investite", se mai arata in comunicat.

"Experienta si performanta diviziilor de asset management ale OTP Group din regiune vin sa sustina si sa intareasca pozitionarea grupului atat pe plan regional, cat si local. In acest sens, estimam o cota de piata care sa ne pozitioneze in topul grupurilor financiare din Romania care activeaza in domeniul administrarii fondurilor de investitii. Aportul de capital din partea OTP Group in cele trei fonduri deschise de investitii va fi de aproximativ sapte milioane euro", a declarat Ion Mincu-Radulescu, presedinte OTP Asset Management.

Actionarii OTP Asset Management SAI sunt OTP Fund Management Ungaria, care detine 90,1% din capitalul social al companiei, si OTP Bank Romania, care controleaza 9,9% din actiuni. OTP Fund Management Ungaria opereaza in Croatia, Bulgaria si Ucraina.