Economistul sef al BRD:

Romania va fi afectata marginal de criza creditelor ipotecare, perspectivele economice sunt pozitive

de Diana Zaharia     HotNews.ro
Luni, 21 aprilie 2008, 13:22 Economie | Finanţe & Bănci

Cresterea economica va fi de 6,6%, in 2008, si se va mentine peste 6% in urmatorii doi ani datorita, in principal, sectoarelor de servicii si de constructii, a declarat luni economistul sef al Bancii Romane de Dezvoltare (BRD), Florian Libocor. Inflatia anuala ar putea atinge varful anului 2008 abia in iulie, cand ar urma sa ajunga la 9%, dar se va tempera in a doua parte a anului, iar media anuala va fi de 7%. Banca Nationala a Romaniei ar putea decide, intr-un astfel de context, o noua majorare a dobanzii cheie pana la 10%, la sedinta din iulie.

"In opinia noastra, cresterea economica ar putea sa fie chiar mai mare de 6,6% in 2008, dar estimarea a luat in calcul varianta cea mai putin optimista", a afirmat Libocor, intr-o conferinta de presa. Perspectivele Romaniei sunt pozitive, iar agentia de rating Fitch, care a retrogradat recent calificativul acordat sistemului bancar, precum si investitorii isi vor revizui atitudinea, in urmatoarele sase-sapte luni, a precizat economistul sef al BRD. Acesta a preconizat o accentuare a inflatiei in iulie, pana la 9% din cauza cresterilor anuntate de preturi administrate - energie, carburanti, electricitate. "Ratele anuale ale inflatiei se vor mentine peste tintele anuntate de Banca Nationala, in 2008 si in 2009", a estimat Libocor.

In eventualitatea unei inflatii mai mari in iulie, analistul BRD a spus ca dobanda de politica monetara va creste cu 0,5%, pana la 10%, la sedinta Consiliului de Administratie al Bancii Centrale din aceeasi luna. "Au avut loc cresteri consecutive de peste doua puncte de procentuale la ultimele sedinte, iar efectul dobanzii se simte in piata abia dupa sase-noua luni. Prin urmare, ar putea ramane 9,5% in mai pentru a fi majorata la 10%, in iulie", a explicat Libocor. Acesta a precizat ca dobanda ar putea reveni la 9% in ultimele luni ale anului.

Economia romaneasca va fi afectata marginal, adica aproape deloc, de criza creditelor ipotecare "subprime", a mai opinat economistul sef al BRD, argumentand ca sistemul bancar este solid, in ciuda vulnerabilitatii create de deficitul mare de cont curent, nivelul creditelor restante este foarte redus, intermedierea financiara reprezinta mai putin de 50% din PIB, iar rezervele valutare au acoperire pentru o perioada de sase luni.

Cursul de schimb ar putea cobora pana la un minim de 3,4 lei pentru un euro in 2008 si de 3,35 lei pentru un euro anul viitor. Pentru 2009, estimarile economistului sef al BRD arata ca inflatia va fi de 5%, cresterea economica de 6,3%, iar deficitul de cont curent va urca de la 14,8%, cat este prognozat  pentru acest an, la 15,9%.

Deficitul bugetar se va mentine in limitele criteriilor economice de la Maastricht pentru aderarea la zona euro, respectiv sub 3% atat in 2008, cat si in 2009. Datoria publica, considerata a fi punctul forte al politicii fiscale, se va mentine la un nivel scazut, de 27%, in acest an si anul viitor. Investitiile straine directe vor cumula opt miliarde euro in 2008 si 8,5 miliarde euro in 2009.













Material sustinut de Superbrands

Help Net, 19 ani de excelenta pe piata farma

Help Net Farma opereaza una dintre cele mai importante retele de farmacii din Romania si face parte alaturi de Green Net - importatorul si distribuitorul de suplimenti nutritivi si dezvoltatorul lantului exclusivist Beautik Haute Perfumerie, din grupul Farmexim, primul importator si distribuitor de produse farmaceutice din Romania.

1129 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    ati uitat sa mentionati ca... (Luni, 21 aprilie 2008, 13:31)

    mircea [anonim]

    pretul apartamentelor va scadea cu 27,73%, iar agentiile imobiliare vor lua un comision de 0,1%, tva-ul fiind inclus.
  • +1 (1 vot)    
    Tot se sparge bula (Luni, 21 aprilie 2008, 13:42)

    Alex [anonim]

    Tot se sparge bula si la noi. E doar o chestiune de timp. Nu se poate sa creasca pretul incontinuu. Acum sunt investitii straine si de acolo vin banii, dar cand o fi sa se sparga bula va fi vai si amar de noi.
  • +1 (1 vot)    
    credibilitate 0 (Luni, 21 aprilie 2008, 14:56)

    zvezda [anonim]

    Pai cand se va sparge bula, cele mai afectate vor fi bancile. Normal ca nu-s nebuni sa declanseze chiar ei reactia in lant. Chiar faptul ca au iesit la rampa cu declaratii linistitoare ne arata cat sunt de speriati.
    Saptamana trecuta a fost Isarescu, acum ec sef al BRD si Vozganian. Cred ca e limpede ca ceva scartaie.
    Pina la sfarsitul anului va porni tavalugul la vale, indiferent ce spun unii si altii.
    • 0 (0 voturi)    
      sunteti paraleli! (Luni, 21 aprilie 2008, 18:25)

      johnny [anonim] i-a raspuns lui zvezda

      Mi-a fost destul de greu sa decid caruia dintre "expertii" care-au postat pana acum sa-i raspund. Am decis sa raspund acestei postari din cauza numelui terminat in "zda"!
      Niciunul dintrre comentatori se pare ca nu stie ce-nseamna "criza creditelor ipotecare subprime" si de ce sunt afectate cu preponderenta anumite tari, in timp ce altele sunt mai putin expuse. N-am sa ma obosesc cu explicatii privind modul in care s-a ajuns la aceasta criza (in cazul Irlandei, unde am locuit mai multi ani, am prevazut-o de acum 3 ani!) ci am sa le spun doar atat "expertilor": Romania nu este expusa la aceasta criza pentru ca valoarea creditelor ipotecare raportat la PIB este foarte redusa comparativ cu tarile afectate si, mai importatnt, bancile romanesti si-au pastrat prudenta, acordand foarte restrictiv un credit ipotecar, in timp ce bancile din tarile aflate in criza au ajuns sa alerge dupa clienti cu oferte de 120 la suta din valoarea imobilului, renuntand in acelasi timp la aproape orice masura de precautie!
      Ca o concluzie, criza actuala nu se datoreaza cresterii pietei imobiliare (ca-n Romania) ci distorsionarii acestei piete de catre banci, ceea ce nu-i cazul la noi! Cine spune ca la noi exista o "bula" imobiliara cred ca nu este prea informat! Tot ce se va putea intampla la noi va fi o stagnare pe anumite segmente ale pietei imobilare, dar piata pe ansamblu va avea o crestere robusta pentru multi ani de-acum incolo!
      • 0 (0 voturi)    
        uite o analiza ceva mai... inteleapta! (Luni, 21 aprilie 2008, 20:50)

        uluit [utilizator] i-a raspuns lui johnny

        Citat de pe blogul AristotelCostel:
        "...tinerii nu mai resimt presiunea de a cumpăra imediat pe motivul frivol că preţurile ar sări inexplicabil în sus datorită cererii uriaşe şi, cel mai trist, obervă că economia nu duduie, salariile lor nu cresc, mai rău, inflaţia le mănâncă din puterea de cumpărare, iar prietenii lor, "olimpicii" cu credite, au dificultăţi reale de a mai face faţă ratelor în creştere...

        Această situaţie presupune falimente în masă pe piaţa de nou, lecuirea şmenarilor de pe piaţa de vechi, scăderea chiriilor pe toate segmentele şi revenirea preţului pe metru pătrat de teren la un nivel de la care ar putea stârni interesul celor cu venituri medii.

        Esenţial de subliniat este faptul că Bucureştiul s-a lecuit pe următorii ani de investiţii străine, "tentând" investitorii cu salarii mai mari decât în restul României, deficit de forţă de muncă, preţuri penibile pe partea de "real-estate", infrastructură vax.
        Oricine altcineva vede altceva în acest domeniu, fie nu cunoaşte România, fie are interese directe în piaţă şi urmăreşte o salvare a ...investiţiilor.

        Aceste "aşezări" care vor avea loc pe piaţa imobiliară românească nu vor şterge situaţiile dramatice prin care vor trece mii de familii tinere care fie s-au îndatorat pentru o viaţă, fie s-au ales cu nişte cocioabe hâde, nemaivând alternative, fie ambele situaţii la un loc. Totuşi, pentru economiile capitaliste primitive, în care turmele au fost educate să aibă încredere în stat, bazându-se pe o predictibilitate cvasitotală a viitorului, ţeapa rămâne cea mai eficientă şi crudă formă de educare...economică."

        PS - nu pot decat sa observ decat ca, puterea de cumparare a romanilor a scazut de la an la an rabursarea datoriilor ajungand pe 54 de ani pentru achitarea unei case, ceea ce prin comparatie: Estonia in 24 de ani, iar America ceva mai putin de 20 de ani"?"
      • 0 (0 voturi)    
        mai agentule imobiliar... (Marţi, 22 aprilie 2008, 0:32)

        zvezda [anonim] i-a raspuns lui johnny

        Johnny boy, nu tot ce se termina cu "zda" se mananca.

        Daca nu stii ce inseamna o bula, uite citeste aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Economic_bubble
        http://en.wikipedia.org/wiki/Housing_bubble

        Preturile in Romania au explodat odata cu accesibilitatea creditelor, asa ca bati campii cand spui ca piata nu e deformata de credit. Piata imobiliara romaneasca nu se poate echilibra, pentru ca sunt foarte multi speculanti implicati, iar speculantii nu stau cu banii blocati pe o piata in echilibru. De crestere iar nu mai e loc, nu pentru ca s-ar fi terminat fraierii, ci pur si simplu pentru ca preturile actuale forteaza deja limitele de creditare (care n-au nici o legatura cu PIB-ul, specialistule). Asadar, piata va trebui sa o ia in jos, iar cei care vor da tonul prabusirii vor fi chiar speculantii. Si cand se vor panica speculantii si vor incerca sa vanda toti deodata, atunci sa vezi distractie.
        Nu cred ca pina la sfarsitul anului va fi altceva decat stagnare, acum se aduna masa critica pentru explozia de la toamna. Cine e fraier cumpara acum, cine e destept vinde. Si cine e agent se usureaza contra vantului pe forumuri.
        Si daca tot te crezi mare specialist, contacteaza Standard&Poor's si demonstreaza-le ca habar n-au meserie. Ma refer la stirea asta: http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-2852925-romania-afla-printre-tarile-emergente-cele-mai-vulnerabile-cazul-agravarii-crizei-creditelor.htm
        • 0 (0 voturi)    
          scurt raspuns (Marţi, 22 aprilie 2008, 10:26)

          johnny [anonim] i-a raspuns lui zvezda

          N-am sa ma lungesc cu vorba ci-am sa te rog sa verifici urmatoarea afirmatie si s-o folosesti ca un raspuns general la toata aceasta discutrie: nu piata imobilara a determinat problemele bancilor ci bancile au determinat problemele pietei imobiliare. Analizeaza si-o sa descoperi unde gresesti!
  • +2 (2 voturi)    
    TIC, TAC, TIC, TAC (Luni, 21 aprilie 2008, 16:31)

    Gelu [anonim]

    Incep sa se limpezeasca lucrurile, zilnic asistam la declaratii care mai de care mai incurajatoare. Sa in ceapa oare sa-i arda la talpi pe "economistii" astia patentati? Se pare ca zvonul merge in ambele sensuri, adica pana acum a fost ceva de genul, luati repede pana mai gasiti ,iar acum cand stocul de lobotomizati s-a epuizat restul lumii incepe sa sa spuna "asteptam sa mai scada" si va scadea. De fiecare data se intampla la fel, ganditorii iluminati sunt batuti cu propriile arme datorita cupiditatii si nerabdaraii de a se capatui peste noapte.
    Astept noile comunicate, cred ca saptamanal o sa avem parte de asa ceva.
    E si by the way , o parte din cei plecati pe afara au doua trei apartamente, daca saracii or sa ramana pe drumuri someri prin UK, SP sau unde or mai fi, ce vor face ........vor vinde si ei cate un cotet , pe ici pe colo. Vosghaniane esti praf, daca tu crezi ca exista Economia Mondiala si Romania care evolueaza intr-o lume paralele unde totul e bine, indicatorii sunt la maxim, prostii alearga liberi si se bulucesc la credite. Tic, tac, tic, tac.....
  • 0 (0 voturi)    
    doar titlurile stirilor de azi... (Luni, 21 aprilie 2008, 17:22)

    uluit [utilizator]

    Hai sa analizam doar titlurile din editia de azi a Hotnews, este cel mai simplu sa intelegem, ce se va intampla cu adevarat cu economia romaneasca si implicit cea imobiliara.

    "Romania se afla printre tarile emergente cele mai vulnerabile in cazul agravarii crizei creditelor" - aici acord un minus (-) pe negativ.

    "Pretul petrolului atinge un nou record: 117,40 dolari/baril" - predictiile sunt ca va sari peste $120/baril. tot o influenta negativa, va fi o avalansa de crestere preturilor de larg consum. alt (-)

    "Euro, la cel mai scazut nivel in raport cu leul din decembrie 2007 incoace" - tendinta de apreciere a monedei nationale, poate fi perceputa negativ pentru investitiile straine (-)

    "Banca Angliei ajuta bancile comerciale sa depaseasca dificultatile cauzate de criza creditelor ipotecare" - la noi inca nu-i cazul, sunt alte conditii, dar poate fi loc sa-i ajungem din urma.

    In concluzie, nu pot sa fiu decat un tip "negativist", care asteapta niste evenimente importante cu schimbari radicale pe piata imobiliara si-o sa se sparga "bula" speculatiilor cat de curad!
  • 0 (0 voturi)    
    da, iar marmota inveleste ciocolata... (Luni, 21 aprilie 2008, 17:28)

    ina [anonim]

    ... in Alpi si in Romania toate's bune si frumoase...
    Cursul de 3,35 de anul viitor e cea mai tare previziune, recunoasteti :)
    Economisesc in euro si ma gandeam ce-ar fi sa transform banii in lei, sa ma bucur de dobanzile ce acopera cu generozitate inflatia, sa cant imnul cresterii economice (poate prind ritmul si invat versurile pana la urma, vad ca ni se tot repeta)...si, cine stie, poate economistul sef de la BRD imi va vinde la anu euro la cursul previzionat si astfel imi voi permite casuta mea...
    Mda...
    Ar fi tare usor sa-i crezi si sa te bucuri ca in sfarsit se intampla si lucruri bune in Romania... daca o campanie electorala n-ar costa 5 milioane... daca mancarea nu ne-ar fi de 2 ori mai scumpa ca in alte colturi de lume nebinecuvantate de cresteri economice spectaculoase... daca afacerile ar fi afaceri si nu tepe... daca economia ar dudui in liniste si n-ar face atata zgomot...
    Suntem in capitalism, unde cei bogati devin tot mai bogati iar cei saraci saracesc de tot.
    Btw, n-am gasit stirea pe hotnews ... TRI Investments a scos pe piata proiectele achizitionate anul trecut si, spun ei, tot mai multe fonduri de investitii vor incepe procesul de vanzare al imobilelor cumparate (in scop speculativ) in anii trecuti... pentru ca s-a ajuns la faza de finalizare a proiectelor... ha ha :)
    Asa ca vom avea targuri imobiliare saptamanale...
    Interesant de vazut cine va ceda primul si unde vom citit prima oara despre asta...
  • 0 (0 voturi)    
    Stirile continua (Luni, 21 aprilie 2008, 18:44)

    @Johnny [anonim]

    Banca centrală ar putea deveni în curând creditor pentru sistemul bancar, având ca efect reducerea costului lichidităţii, a declarat, luni, consilierul guvernatorului BNR Eugen Rădulescu.
    Dar declaratia de mai sus cum o interpretezi? Pea cea S&Poor de mai devreme? In comparatie cu cea apartinand Economistului sef al BRD?
    Intrebare etste mult mai simpla si nu este "ce se va intampla in sistemul bancar romanesc" ci "cand si cat de grava va fi criza".
    NU ti se pare bizar numarul imens de stiri contradictorii emise intr-o singura zi? Daca le numar pe toate ai deja cel putin 7-8 informatii importante. Mie sincer mi se pare cam mult. Pe de-o parte BNR incearca sa protejeze populatia iar pe de alta parte economistii lu peste incearca sa mai profite pana la ultimul moment, si inplus mai si stiu ca vor fi acoperiti pentru pierderi de BNR, adica de boborul nostru expert in piata bancare.
    • 0 (0 voturi)    
      ce incearca bancile centrale (Marţi, 22 aprilie 2008, 0:57)

      zvezda [anonim] i-a raspuns lui @Johnny

      BNR incearca sa faca exact ce fac si celelalte banci centrale. Incearca sa evite un dezastru de proportii turnind gaz pe foc. FED-ul american a injectat deja cateva sute de miliarde de dolari in piata pentru a amana deznodamantul multor ani de nesabuinta. Prin asta se creeaza inflatie, adica pagubele se distribuie uniform pe umerii intregii populatii. Vezi ce se intampla cu pretul aurului, care a crescut din aug 2007 de la $650 uncia la $916 astazi. De ce? Pentru ca aurul este o resursa limitata, iar investitorii sunt speriati si se refugiaza pe piata metalelor, unde nu se poate crea valoare din pix ca in cazul banilor. Daca printr-un miracol Romania ar fi neafectata de criza creditelor, am asista la un val de investitori fara precedent. Nu e cazul...


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă