Inflatia in Romania s-ar putea tempera sub 3% pana in 2010, a declarat ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, prezent la reuniunea ministrilor economiei din statele UE, repetand si obiectivul Romaniei de a adera la zona euro pana in 2014, anunta NewsIn.

De asemenea, Vosganian a repetat estimarea pentru cresterea economica a Romaniei in acest an, intre 8 si 9%, "cu mult peste estimarea de 1,4% pentru UE si de 1,3% pentru cele 15 state ale zonei euro".

Tinta de inflatie pe care banca centrala a stabilit-o pentru Romania este de 3,8% in 2008 si 3,5 in 2009, plus sau minus un punct procentual. Pentru 2010, tinta de inflatie nu a fost inca stabilita.

BNR prognozeaza, pentru sfarsitul acestui an, un nivel al inflatiei de 6,6%, potrivit celui mai recent raport asupra inflatiei, in conditiile in care, in august, inflatia anuala s-a plasat la 8,02%.

in primul semestru, economia Romaniei a crescut intr-un ritm record, de 8,8%, sustinuta mai ales de constructii si servicii.

"Guvernul Romaniei si-a atras deja criticile aspre ale UE, in conditiile in care Comisia Europeana a avertizat ca sunt semne clare de supraincalzire a economiei romanesti si ca deficitul bugetar se va apropia periculos de limita recomandata de UE", se mai precizeaza in aceeasi publicatie.

Bratul executiv al Uniunii Europene a atras atentia, in mai, ca Romania se confrunta cu o penurie de forta de munca, precum si cu o crestere a costului acesteia, sugerand ca este nevoie de interventia autoritatilor si pentru calmarea cererii in exces, in conditiile avansului rapid al creditului pentru populatie. Toate acestea, in contextul in care, in 2008 si 2009 - ani electorali - Guvernul va fi presat sa isi majoreze cheltuielile.