Moneda nationala si-a continuat deprecierea fata de euro, cursul de referinta publicat joi de Banca Nationala a Romaniei fiind de 3,6897 lei pentru un euro, nivel cu cinci bani mai mare decat cel din ziua precedenta. Leul s-a depreciat astfel cu 1,4%, dupa ce miercuri un euro era cotat la 3,6388 lei.

Cursul de referinta nu a mai atins un nivel atat de ridicat din data de 7 aprilie 2008, cand BNR a anuntat un curs de 3,6949 lei pentru un euro.

Potrivit NewsIn, moneda nationala era cotata la 3,66 lei pentru un euro in deschiderea sedintei valutare, dupa care s-a depreciat treptat pana la 3,6910 lei pentru un euro, nivel sub care a oscilat ulterior, cu o usoara tendinta de apreciere. Astfel, la ora 14:25, bancile cumparau un euro cu 3,6810 lei pentru un euro si il vindeau cu 3,6860 lei pentru un euro.

"Leul s-a apreciat usor fata de nivelul de dimineata, insa cotatiile raman inca scazute, ca urmare a aversiunii la risc a investitorilor in urma crizei internationale. Pe pietele din regiune, a existat o tendinta de usoara apreciere, insa miscarile au fost nesemnificative", a declarat Ciprian Mihai, sef de departament in cadrul trezoreriei Volksbank Romania, citat de NewsIn.

Cursul de referinta afisat de BNR arata o apreciere usoara a leului fata de dolarul american, pana la 2,5540 lei pentru un dolar, de la 2,5606 lei pentru un dolar, cat era miercuri.

Francul elvetian a fost cotat la 2,3288 lei, cu 4,2 bani mai mult decat miercuri, in vreme ce 100 de yeni japonezi au fost cotati la 2,4421 lei, dupa ce in ziua anterioara cursul de schimb afisat de BNR era de 2,4237 lei pentru 100 de yeni.