Despre cum mor bancile

Marţi, 30 septembrie 2008, 10:21 Economie | Finanţe & Bănci

O serie de cititori ai insemnarilor mele m-au rugat sa explic pe intelesul tuturor de ce dau bancile faliment. De ce tocmai “fabricile de bani” nu mai au bani si isi inchid portile. Cu alte cuvinte, de ce mor bancile. Pentru acesti cititori, carora le multumesc pentru rabdare si intelegere, sunt randurile urmatoare.

O banca are nevoie in mod permanent de materia prima: banii. In jargonul bancar, asta se numeste lichiditate. E ca si la brutarie. Nu ai faina, nu mai ai din ce face paine, prin urmare nu mai ai venituri. Inchizi portile si te duci acasa. Numai ca “faina” bancilor este putin mai diferita. Bancile mor atunci cand au probleme ori de solvabilitate, ori de lichiditate. Despre cum mor ele, avem din pacate ocazia sa vedem pe viu in aceste zile.

Cum spuneam, bancile mor din cauza a doua mari probleme: de solvabilitate sau de lichiditate. Solvabilitatea este capacitatea de a face fata pierderilor. Ai o expunere nefericita care s-a dovedit a fi o pierdere neta? Nicio problema… Banca are fonduri proprii (in fapt banii adusi de actionarii bancii « de acasa ») cu care poti acoperi pierderile. Cazurile in care bancile au falimentat sau au trecut pe aproape din cauza problemelor de solvabilitate sunt numeroase. Imi vine in minte acum doar situatia bancii franceze Crédit lyonnais, care in 1993 a trecut la mustata de faliment, din cauza ca pierderile sale inghitisera aproape toate capitalurile proprii.

Cat despre lichiditatea bancara, ea a devenit cuvantul vedeta a ultimelor zile, ca si notiunea de incredere in sistemul bancar.

E bine de stiut ca o banca nu da credite numai din banii plasati de clienti sub forma depozitelor. Depozitele sunt doar una dintre resursele de bani a bancilor. Pe langa ele bancile isi iau necesarul de “materie prima” din piata. Ori, in ultima vreme, costul banilor a explodat, increderea interbancara fiind la cotele sale minime. Pe scurt, celelalte banci nu mai vor sa iti imprumute bani sau ti imprumuta la un cost prohibitiv, asa incat nu mai ai de unde sa acorzi credite. Imaginati-va o banca ca pe un hipermarket pe care tot mai putini furnizori il alimenteaza cu produse.

Evident ca in timp, rafturile se vor goli, clientii vor cauta alte hipermarketuri si in scurta vreme, afacerea se inchide. Comparatia unui hipermarket cu o banca este grosiera, dar mecanismul e acelasi. Cazul poate fi verificat pe Bear Stearns. Piata a inceput prin a se indoi de solvabilitatea bancii. “Oare fondurile proprii vor ajunge pentru a acoperi pierderile datorate expunerii pe piata ipotecara substandard?” se intrebau ceilalti bancheri. Aceste indoieli s-au tradus la inceput prin scaderea cotatiei bancii pe Bursa. Fenomenul s-a amplificat pana in momentul in care alti furnizori (a se citi banci) au refuzat sa mai dirijeze imprumuturi catre Bear Stearns. In scurta vreme, banca a intrat in coma. Restul sunt povesti cu bonusuri uriase, cu salarii de neimaginat si cu rasunatoare falimente.

Citeste si comenteaza pe blogul lui Dan Popa.