Spuneam in postul anterior ca ne confruntam cu o criza de incredere si nu cu una de lichiditate. De aceea, masurile bancilor centrale si ale guvernelor nationale - axate pe aport de lichiditate in sistem - au avut un succes limitat in revitalizarea pietelor financiare globale. Ca urmare a prabusirilor succesive, deja nu mai vorbim despre limitarea pierderilor de pe pietele bursiere, despre salvarea vreunei banci sau alta institutie financiara de la faliment, nici macar despre redresarea vreunei piete nationale (vezi Islanda) ci pur si simplu despre evitarea unui colaps generalizat al intregului sistem financiar mondial.

Intr-o lume in care modelele matematice de calcul al riscului, ratingurile date de agentii, politele de asigurare si instrumente similare (de gen Credit Default Swaps) sau chiar si track, recordurile nepatate nu mai reprezinta nici o garantie reala impotriva falimentului de pe azi pe maine, institutiile financiare si investitorii pur si simplu nu mai pot evalua riscul, preferand sa nu mai imprumute/investeasca. Banii nu mai circula de la cei care ii au dar se tem sa-i piarda la cei care au nevoie de ei si ar fi dispusi sa plateasca pentru a-i obtine.

Iar aceasta lipsa de incredere iata ca incepe sa impacteze si economia reala, comertul international, care incepe sa dea semne de blocaj. Bazat in mare parte pe acreditive - acele credite documentare prin care o banca promite sa plateasca un furnizor de marfa (prin banca lui) daca acesta aduce anumite documente si indeplineste anumite conditii - comertul international se confrunta cu o noua dilema: cumparatorii obtin din ce in ce mai greu acreditive de la banca lor, iar vanzatorii nu mai au incredere in bancile care au emis acreditivul. Astfel se rupe o veriga esentiala in comertul international si anume plata la termen, ce permitea plata bunurilor pe credit, dupa ce acestea erau expediate/livrate beneficiarului.

Diversele bunuri ajung astfel sa fie produse si sa se acumuleze fara sa poata fi vandute altfel decat contra numerar. Pierd astfel si vanzatorii care au nevoie sa-si recupereze banii imobilizati cat si cumparatorii care nu pot satisface o cerere sau inregistreaza blocaje in productie din lipsa de materii prime sau utilaje.

Toate acestea pentru ca increderea nu mai exista. Sau cum ar spune JP Morgan:

“The first thing is character. Before money or anything else. Money cannot buy it … a man I do not trust could not get money from me on all the bonds in Christendom“

Citeste si comenteaza pe blogul lui Emil Stoica.