Banca Mondiala a aprobat doua imprumuturi Bulgariei, cu o valoare totala de 142 milioane euro, pentru cresterea numarului locurilor de munca, a productivitatii si a nivelului de trai, au anuntat miercuri oficialii bancii, potrivit Reuters, citat de NewsIn.

Statul balcanic, ce a devenit membru al Uniunii Europene in 2007, este cel mai sarac din UE, avand cel mai mic venit pe cap de locuitor si una dintre cele mai mici rate de productivitate.

Criza financiara globala va afecta, cel mai probabil, economia Bulgariei si este posibil sa mareasca rata somajului, in contextul in care investitiile straine si expansiunea creditelor incetinesc.

Banca Mondiala a anuntat intr-un comunicat ca unul dintre creditele acordare se ridica la 102 milioane euro si va sprijini programele din sectorul sanatatii, social si al educatiei.

Proiectul bancii va sustine politica pentru cresterea numarului locurilor de munca si va pune bazele cresterii productivitatii pe termen lung.

Cel de-al doilea imprumut, de 40 milioane euro, este destinat stimularii includerii sociale prin sprijinirea familiilor cu venituri mici.

La finalul lunii septembrie, datoria Bulgariei fata de Banca Mondiala se ridica la 573,3 milioane euro, potrivit unor date ale Ministerului bulgar de Finante.