Jurnalul economic RFI - HotNews.ro: FMI anticipeaza scadere economica in zona Euro; Gaz mai putin in Europa

de Carla Dinu     HotNews.ro
Vineri, 7 noiembrie 2008, 9:34 Economie | Finanţe & Bănci

BCE a redus dobanda cheie

Banca Centrala Europeana  a redus, joi, dobanda de politica monetara cu 0,5  procente, la 3,25%, cel mai scazut nivel din ultimii doi ani. Este a doua reducere facuta in mai putin de o luna, iar preşedintele institutiei, Jean-Claude Trichet, nu a exclus o nouă relaxare a politicii monetare. Tot ieri, Banca Angliei a surprins pietele cu cea mai mare scadere de dobanda din 1981. Reducerea dobanzii de politica monetara a fost de 1,5 la suta, intr-o incercare dramatica de a-si salva economia. Si Bancile nationale din Elvetia, Danemarca si Cehia au redus dobanzile cheie.

FMI - previziuni 2009

Fondul Monetar International a revizuit in scadere previziunile privind cresterea economica pentru statele dezvoltate in 2009. Acestea se îndreaptă spre prima perioada de 12 luni consecutive de scădere economică din ultimii 63 de ani.  In Zona Euro produsul intern brut al statelor membre va inregistra o scadere de 0,5%. Tara cea mai puternic afectata de criza va fi Marea Britanie. In Statele Unite declinul economic va fi de 0,7 procente. 

Evolutia burselor  

Rosu pe linie la marile burse internationale. La New York, indicele Dow Jones a pierdut 4,78%, iar Nasdaq 4,43%, din cauza temerilor privind o noua crestere a somajului. Bursele europene nu au reactionat pozitiv la reducerea dobanzii de catre BCE. La Paris, Londra, Frankfurt, Madrid si Milano indicii principali au cazut puternic, cu circa 6 procente. La Bucuresti, insa, bursa a inchis in crestere usoara, mai ales datorita aprecierii actiunilor Petrom si BRD.  

Curs valutar  

Moneda naţională isi incepe ziua la un curs de 3,71de lei pentru un euro, in urma deprecierii de ieri, de aproape trei bani. Dolarul american a fost cotat la 2,88 de lei, in timp valorea francului elvetian a urcat la 2,47 de lei. Pe piata internationala euro s-a depreciat masiv in fata monedei americane ajungand la 1,27 dolari.  

Pretul petrolului  

Pretul petrolului este in cadere abrupta. Ieri, a pierdut inca 5 dolari atat la Londra cat si la New York. Departamentul Energiei a anuntat o noua scadere a consumului in SUA. Aseara la New York, un baril de petrol, cu livrare in decembrie valora 60,77 dolari. La Londra a ajuns la 56,44 de dolari cel mai mic nivel din februarie 2007. Agentia Internationala pentru Energie estimeaza ca pretul petrolului va urca, pana in 2015, la peste 100 de dolari.

Gaz mai putin in Europa

Europa cumpara mai putin gaz rusesc. In luna octombrie, exportul de gaze rusesti s-a redus cu 8,3% fata de aceeasi perioada a lui 2007. Principalii clienti si-au diminuat achizitiile de la Gazprom din cauza cresterii preturilor pana la 470-520 dolari mia de metri cubi. 

Toyota - scad vanzarile

O noua victima pe piata auto. Cel mai mare producator japonez de automobile, Toyota, si-a redus la jumatate estimarile privind profitul pentru acest an fiscal. Anuntul vine dupa ce profitul net al companiei a scazut in primul semestru cu aproape 50%, din cauza scaderii fara precedent a vanzarilor de automobile.    

Yahoo! - Microsoft

Anunt surpriza la Yahoo!. Directorul executiv al companiei, Jerry Yang, a declarat ca un acord cu Microsoft ramane cea mai buna optiune pentru compania sa. Afirmatia vine dupa aproape un an in care Yahoo! a cautat alternative la oferta de cumparare inaintata de Microsoft.  

Si, la final, agenda economica a zilei:  

La Guvern se asteapta finalizarea noilor principii de salarizare a bugetarilor.  
Summit financiar al tarilor membre UE la Bruxelles.  
Prima conferinta de presa a presedintelui ales al Statelor Unite, Barack Obama.













Articol sustinut de Superbrands

AmCham  - 25 de ani de impact in Romania, prin sustinerea consultarii intre mediul public si privat, pentru dezvoltarea Romaniei

Camera de Comert Americana in Romania (AmCham Romania) este de 25 de ani intre cele mai reprezentative asociatii ale comunitatii de afaceri din Romania, fiind recunoscuta drept un promotor al dialogului public-privat pe teme ce privesc mediul de afaceri, politicile publice cu impact asupra economiei, competitivitatea Romaniei sau dinamica relatiilor comerciale intre SUA si Romania.

765 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    100 puncte procentuale = 1 procent (Vineri, 7 noiembrie 2008, 11:05)

    pink panther [anonim]

    Catre autor: o greseala frecventa la unii autori de articole este confundarea punctelor procentuale (basis points) cu procentele. Echivalarea corecta este 100 de puncte procentuale = 1%

    Asadar, corect este: BCE a redus key rate cu 50 de puncte procentuale (0.5%), si nu cum este precizat in cadrul articolului cu 0.5 puncte procentuale, ceea ce ar insemna 0.005% ......


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri