Banca ipotecara Freddie Mac a cerut Trezoreriei americane un ajutor de 13,8 miliarde de dolari, dupa ce a raportat pierderi trimestriale record cauzate de scaderea valorii activelor, potrivit International Herald Tribune. Pierderile nete ale bancii s-au ridicat la 25,3 miliarde de dolari in cel de-al treilea trimestru.

Aceste pierderi au determinat reprezentantii Freddie Mac sa solicite ajutor guvernamental, precizand ca acesti bani ar putea fi primiti pana pe 29 noiembrie.

Autoritatile americane au preluat controlul asupra Freddie Mac si Fannie Mae la inceputul lunii septembrie, dupa ce au stabilit ca cele doua banci aveau capital scazut si de slaba calitate. Henry Paulson, secretarul general al Trezoreriei, a promis ca statul va investi pana in 100 miliarde de euro in cele doua companii.

Acesta a precizat in cadrul unei conferinte de presa din data de 12 noiembrie ca preluarea Freddie Mac si Fannie Mae s-a dovedit a fi necesara.

Reprezentantii Fannie Mae au declarat insa in aceasta saptamana ca ar putea fi nevoie de mai mult decat cele 100 de miliarde de dolari promisi de Trezorerie pentru a putea rezista. "Acest angajament ar putea sa nu fie suficient pentru a ne mentine solventi daca vor mai fi inregistrate pierderi substantiale sau daca compania nu isi poate vinde datoriile negarantate", au precizat acestia.