Anuntul vine dupa ce indicele preturilor de consum a scazut in SUA, in octombrie, la cel mai mic nivel din 1947 de cand se fac masuratori. Economia americana primeste zi de zi cate o noua lovitura.
Joi, s-a anuntat ca cererile de somaj au atins cel mai mare nivel din ultimii 16 ani.
Ca urmare, Casa Alba a anuntat ca presedintele George Bush va promulga rapid legea privind prelungirea perioadei in care somerii primesc indemnizatie, lege aprobata aseara tarziu in Senatul american. Legea care prevede ca acum somerii vor primi ajutor financiar timp de 13 saptamani in loc de sase, trecuse deja de Camera Reprezentantilor.
Fara aceasta lege, circa 1,2 milioane de americani ar fi ajuns in decembrie la sfarsitul perioadei in care incasau ajutor de somaj.
Numarul somerilor in SUA a atins 10 milioane, adica 6,5% din populatia activa, cea mai mare rata a somajului din ultimii 14 ani, arata cifrele publicate joi de Ministerul Muncii, scrie AP.




















Cum anul asta avem un record, suntem primii in UE la crestere PIB, nu e necesar sa scada dobanda, insa probabil ca in 2009 BNR va reduce dobanda de referinta cu cateva procente, pt. a stimula creditarea pt. societati si particulari. Cu conditia sa vada inflatia in jos, pt. a nu afecta puterea de cumparare a oamenilor.
Romania e intr-o situatie excelenta fata de alte economii, mai ales f. mari.
Japonia e la 0,3% si nu mai are decat o foarte mica marja de actiune asupra creditului.
USA e la 1% si daca reduce direct la 0% e sinucigas, e ca la poker, fie se relanseaza totul, fie e prabusirea finala, pt. ca ulterior FED nu mai are instrument de actiune asupra pietelor.
UE sta mai bine, are inca marja de 3% pt. a relansa creditul si consumul in euro.
Romania are cateva avantaje strategice in momentul asta de criza: marja de manevra la dobanda de referinta, datorie externa mica fata de PIB, dinamica f. pozitiva in economie si investitii, rezerva valutara f. importanta (in conditiile in care alte tari sunt obligate sa se imprumute, Ungaria, Islanda, Letonia, in curand Pakistan si Turcia), somajul inca redus la 4% (deci se poate si dubla, tot ramanem sub media europeana).
Cred ca vom iesi mai bine din criza (provocata de altii, nu de noi) decat majoritatea tarilor UE!
Suntem atipici cumva????
Ataty inflatia cat si cresterea economica sunt la fel de importante, zic eu
Japonia a avut probleme cu deflatia, motiv pentru care a avut dobanda de referinta 0 intre 2001-2006. Acum e 0.3%, cred, dar am citit ca scaderea ei pana la 0 in anii trecut nu ar fi functionat, blocand mai degraba circulatia banilor prin sistemul financiar decat incurajand-o.
Mentalitatea din SUA este invers, ca doar piata poate 'stabili' ce e bine pentru cetatean, nu statul. Poate e un pic slabita acuma in timp de criza, dar cu greu se va schimba aceasta mentalitate care a produs bogatia americii si a functionat per ansamblu cu succes timp de 100 si de ani. Si chiar in vremurile actuale in timpuri de boom economic vocile care vor reducerea implicarii statului devin mult mai puternice.
FED-ul american este privat dar e o organizatie de stat deci si statul are influenta asupra ei. Cu toate astea s-a pastrat influenta privata pentru a se contrapune celei de stat.
Ar fi bine si la noi sa fie mai multa influenta privata pentru ca trebuie cineva sa reziste pomenilor electorale care curg cu nemiluita pe care le vom plati prin taxe mai mari. Si majoritatea taxelor sunt platite de cei cu venituri mai mari care exact asta nu vor, sa li se mareasca taxele. Din pacate vocea lor e prea putin auzita pe funalul maselor care tipa dupa pomana electorala.
Dar in situatia cu FED-ul americanii au exagerat.
Eu, unul, prefer ca autoritatea care controleaza aspecte importante cum ar fi dobanda de referinta si tiparirea banilor sa fie controlata de oameni alesi democratic, decat de un grup de interese al oamenilor foarte bogati.
Rezultatele se vad: in SUA inegalitatea economica (data de polarizare societatii in oameni bogati si oameni saraci) este mult mai mare decat in UE sau Japonia:
http://en.wikipedia.org/wiki/Economic_inequality
http://en.wikipedia.org/wiki/Image:Gini_Coefficient_World_Human_Development_Report_2007-2008.png
Conform coeficientului Gini (vezi link-ul de mai sus), chiar si Romania sau Rusia stau mai bine decat SUA.
O sa-ti dau un exemplu de la noi, din Romania (exemplu valabil si la triburile din Afganistan sau prin multe alte locuri):
- o satra de tigani traiesc intr-o comuna din Romania in ceea ce ei numesc "case" fara canalizare si mai ales fara nici un fel de toalete. Nici unul dintre ei nu are loc de munca.
Primarul comunei negociaza cu un investitor italian ce a deschis o fabrica in zona sa-i angajeze pe toti.
Merg baietii in frunte cu bulibasa la interviu.
Li se cere sa se spele, sa se barbiereasca si a doua zi sa vina toti curati la lucru.
A doua zi nu merge nici unul la lucru.
... te las pe tine sa tragi concluzia, insa te-as ruga sa nu bagi Romania in aceeasi oala cu Rusia.
Este interesant cum guvernele, in special cel american, se tot chinuie sa umfle conturile entitatilor financiare care sunt deasupra economiei cu planuri de ajutorare de 'jde' miliarde de dolari. Banii astia, care nu mai sunt pe piata, trebuie sa fie undeva in conturile unora care ne conduc si care in perioada asta si-au sporit averea de cateva ori.