Cei mai multi romani sustin ca isi platesc la timp datoriile si isi administreaza eficient bugetul

de Dragos Comache     HotNews.ro
Joi, 27 noiembrie 2008, 14:03 Economie | Finanţe & Bănci

84% dintre respondentii din Romania ai unui sondaj sustin ca isi platesc la timp obligatiile financiare, situandu-se pe locul al doilea dupa cehi, unde 87% dintre respondenti nu intarzie cu plata datoriilor. Studiul, citat de NewsIn, a fost realizat de TNS AISA la cererea GE Money in sase tari europe. In acelasi timp, 72% dintre romani sustin ca stiu exact sumele pe care trebuie sa le plateasca lunar, fiind urmati la acest capitol de letoni cu 63% si de polonezi cu 61%.

  • 37% dintre romani sunt influentati de familie si prieteni in gestionarea veniturilor
  • Aproape 20% dintre polonizi si 15% dintre cehi apeleaza la sfaturile unor profesionisti in administrarea bugetului
  • Un sfert dintre romani nu spun partenerului de viata suma reala a castigurilor lunare
  • 78% dintre romani sustin ca nu cumpara lucruri de care nu au cu adevarat nevoie
  • Romanii, letonii si rusii sunt cei mai deschisi fata de contractarea unui imprumut pentru imbunatatirea nivelului de trai

Potrivit studiului, opt din zece romani sunt de parere ca isi administreaza eficient bugetul. Conationalii nostrii sunt cei mai increzatori in capacitatea lor de gestionare a venitului, fiind urmati de letoni si maghiari cu 75% si de cehi cu 72%.

Rusii se declara cel mai putin abili la acest capitol, in conditiile in care numai 57% dintre ei considera ca isi administreaza eficient bugetul.

"Increderea romanilor in aptitudinea lor de a-si gestiona banii vine dintr-o buna cunoastere a veniturilor si cheltuielilor. 83% dintre romanii care au participat la studiu au declarat ca stiu exact cat castiga, 85% stiu cat datoreaza si 81% dintre ei stiu exact cat cheltuiesc in fiecare luna", se arata in studiul publicat de GE Money.

Romanii sunt cel mai adesea influentati de familie si de prieteni in gestionarea veniturilor, 37% dintre acestia declarand ca iau hotarari in functie de sfaturile apropiatilor, fata de 27% dintre maghiari si 25% dintre cehi, mai releva studiul. Pe de alta parte, 19% dintre polonezi afirma ca isi administreaza bugetul tinand cont de sfaturile unui director de sucursala de la o institutie financiara, iar 15% dintre cehi spun ca sunt influentati de recomandarile unui consultant financiar.

Romanii au afirmat in proportie de 72% ca spun partenerului de viata suma reala a castigurilor lunare. La acest capitol, Romania este devansata doar de Cehia, cu un procent de 75%.

Tot alaturi de partenerul de viata sunt luate si deciziile legate de bugetul alocat copiilor, 53% dintre respondentii romani declarand ca nu ar da bani celor mici fara sa se consulte inainte cu sotul sau sotia, potrivit aceleiasi cercetari.

Atitudinea romanilor fata de modul in care isi administreaza bugetul reiese si din semnificatia pe care o atribuie cumparaturilor. Astfel, 73% dintre ei nu percep aceasta activitate ca pe o forma de recreere. Aceeasi parere este impartasita de 67% dintre polonezi, de 65% dintre letoni, la polul opus aflandu-se cehii, cu numai 58%.

In plus, 78% dintre romani declara ca evalueaza toate posibilitatile de a-si reduce cheltuielile curente si sustin ca nu cumpara lucruri de care nu au cu adevarat nevoie.

Potrivit aceluiasi studiu, romanii, letonii si rusii sunt pe primul loc in ceea ce priveste deschiderea fata de contractarea unui imprumut pentru imbunatatirea nivelului de trai, insa 77% dintre romani considera ca aceste imprumuturi trebuie sa fie mai mici decat averea lor. La polul opus se afla maghiarii care nu considera imprumuturile o modalitate viabila de crestere a standardului de viata.

La studiu au participat 3.600 de persoane - aproximativ 600 de respondenti din fiecare tara -, cu varste cuprinse intre 18 si 65 ani din Cehia, Ungaria, Polonia, Romania, Rusia, Letonia. Studiul a fost realizat in perioada iulie-august 2008.













Articol sustinut de Superbrands

AmCham  - 25 de ani de impact in Romania, prin sustinerea consultarii intre mediul public si privat, pentru dezvoltarea Romaniei

Camera de Comert Americana in Romania (AmCham Romania) este de 25 de ani intre cele mai reprezentative asociatii ale comunitatii de afaceri din Romania, fiind recunoscuta drept un promotor al dialogului public-privat pe teme ce privesc mediul de afaceri, politicile publice cu impact asupra economiei, competitivitatea Romaniei sau dinamica relatiilor comerciale intre SUA si Romania.

527 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    care-i realitatea (Joi, 27 noiembrie 2008, 15:01)

    gruia [anonim]

    Citind titlul am avut o intrebare Care-i concluzia -Romanii isi platesc datoriile sau sunt cei mai mari mincinosi ?. Continutul articolului nu a raspuns.
    Si mai e o observatie: Ce misto e sa produci studii d'astea pe bani.
  • 0 (0 voturi)    
    ce minciuni (Joi, 27 noiembrie 2008, 16:05)

    catalin [anonim]

    la cat de snobi si ipocriti suntem normal ca asa raspundem... studiu tb sa aiba si asta in vedere, noi avem iphone dar mancam prostii ca nu avem bani, avem mercedes dar nu si bani de benzina ba mai mult stam cu chirie....cam astia suntem, studiul nu are nici o valoare!
  • 0 (0 voturi)    
    intrebare de baraj? (Joi, 27 noiembrie 2008, 16:43)

    realwahl [anonim]

    Cum se impaca cele 2 afirmatii:
    1. 78% dintre romani sustin ca nu cumpara lucruri de care nu au cu adevarat nevoie
    2. romanii, letonii si rusii sunt pe primul loc in ceea ce priveste deschiderea fata de contractarea unui imprumut pentru imbunatatirea nivelului de trai (77%).

    Ce legatura are "cresterea nivelului de trai pe credit" cu "cheltuielile inutile"?


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică