Factorul principal care ar putea impinge Romania catre recesiune este "un soc extern", precum o incetinire puternica a exporturilor catre celelalte tari din Uniunea Europeana, care se confrunta deja cu recesiunea, a declarat joi presedintele Curtii de Conturi, Nicolae Vacaroiu, citat de NewsIn.

  • "Exista unele sanse ca Romania sa intre in recesiune, insa personal apreciez ca nu vom cadea sub nivelul de 4% al cresterii economice. Baza de la care pleaca Romania este negativa. Societati viabile au fost inchise, situatie ce ar putea provoca un soc extern, avand in vedere ca mai mult de 68% din exporturile Romaniei se fac catre tarile din UE", a afirmat  Nicolae Vacaroiu, la finalul festivitatii de aniversare a 60 de ani de la infiintarea Facultatii de Finante din cadrul Academiei de Studii Economice.
  • Presedintele Curtii de Conturi a dat exemplul Germaniei, "cu o crestere economica de 0,5-0,6% in ultimii ani", tara ar putea sa isi stopeze din contributiile catre Uniunea Europeana.
  • "Tarile din UE au intrat in recesiune chiar de 5-6 ani. Au camuflat aceasta situatie in ideea ca vor reusi sa scape. Germania cu greu cred ca va continua sa contribuie catre Uniunea Europeana, avand in vedere problemele cu care se confrunta. De aici ar putea rezulta si reducerea fondurilor nerambursabile pe care Romania le-ar putea primi", a mai spus presedintele Curtii de Conturi.
  • Nicolae Vacaroiu a prezentat Romania ca o zona de interes la nivel european si mondial, insa a precizat ca "batalia pe care Romania o duce este un joc de interese in care trebuie sa stii sa intri".
  • In ceea ce priveste efectele crizei economice mondiale anul urmator, Nicolae Vacaroiu sustine ca este esentiala corelarea politicilor economice in ce priveste relansarea creditarii, insa "2009 va fi un an greu din toate punctele de vedere".