Ministrii de finante europeni au avut, marti, o discutie aprinsa pe tema reducerii ratei standard a TVA si au decis ca nu este o masura care ar trebui implementata la nivel comunitar. Ei au plasat problema in mainile sefilor de stat si de guvern, care se vor intalni la Consiliul European din 11-12 decembrie si vor discuta despre reducerea TVA la servicii care presupun munca intensiva si la produsele verzi, propuneri aflate in planul Comisiei de relansare economica si care trebuie adoptat de statele membre la Consiliu.

ECOFIN, consiliul ministrilor de finante europeni, a avut in agenda de lucru de marti, de la Bruxelles, si reducerea nivelului TVA, pe termen nelimitat, la servicii locale care nu prezentau riscul de a face concurenta neloiala pe piata comuna europeana. Este vorba despre servicii care presupun 'munca intensiva', cum sunt numite, si anume servicii de catering, de reparatii in constructii si reabilitari, gradinarit, servicii de retusuri vestimentare si reparatii de incaltaminte.

Ministrul de finante francez, Christine Lagarde, a spus intr-o conferinta de presa la finalul reuniunii ca ECOFIN nu este in masura sa propuna o reducere a TVA pentru anumite servicii la nivel comunitar pentru ca nu a existat unanimitate in Consiliu. Exista insa posibilitatea ca o reducere a TVA sa fie aplicata acestei categorii de servicii si produselor ecologice, daca sefii de stat si de guvern se vor pune de acord asupra unei astfel de masuri la Consiliul European din 11-12 decembrie.

Atunci statele membre trebuie sa adopte planul de relansare economica prezentat de Comisia Europeana pe 26 noiembrie, iar reducerea TVA pentru aceste categorii de servicii si produse sunt incluse ca masuri in acest document. Altfel, dezacordul asupra reducerii TVA la nivel comunitar face imposibila luarea unei astfel de decizii, chiar daca ea poate fi o alternativa, o masura luata de statele membre individual, asa cum a fost cazul Marii Britanii si al Ciprului.

Legislatia europeana – Directiva 2007/112/EC – cere insa statelor membre sa aplice o rata standard a TVA la majoritatea bunurilor si serviciilor. Nivelul minim este de 15% si se aplica pana in 2010.

Statele membre mai pot aplica o rata a TVA de 5% la unul sau doua categorii de produse de baza, precum alimente, produse energetice pentru incalzire sau iluminat si produse farmaceutice.

Comisia Europeana a indicat clar in momentul prezentarii planului de relansare economica faptul ca nu s-a dorit o reducere la nivel comunitar a nivelului TVA, chiar daca nu se opune unei astfel de masuri luata de statele membre, cu conditia ca minimul de 15% sa nu fie depasit. Intr-o conferinta de presa, luni seara, presedintele Eurogrup, Jean-Claude Junker a spus ca EU16 a decis ca rata standard a TVA sa nu fie redusa, pozitie care urma sa fie comunicata restului statelor membre in ECOFIN.