Publicatia The Guardian a alcatuit o lista a unor persoane despre care afirma ca s-ar afla la originea crizei financiare globale. "Cea mai mare criza economica de la Marea Depresiune nu este un fenomen natural ci un dezastru provocat de om in care toti jucam un rol", sustine ziarul britanic, care-i numeste, printre cei aflati la originea crizei, pe Alan Greenspan, Bill Clinton, George W. Bush, Chuck Prince (fostul sef de la Citigroup) sau premierul demisionar al Islandei, Geir Haarde.

Iata care sunt, in opinia celor de la The Guardian, cei responsabili de actuala criza financiara globala:

  • Alan Greenspan, fostul presedinte al US Federal Reserve - cel numit altadata "Oracolul" si "Maestrul" este considerat unul dintre principalii vinovati de actuala criza pentru faptul ca a permis dezvoltarea problemelor de pe piata imobilara prin dobanzile mici si lipsa legislatiei in domeniul imprumuturilor. A fost unul dintre sustinatorii imprumuturilor subprime. Recent, si-a recunoscut o parte din vina insa a afirmat ca o astfel de criza "se intampla odata la o suta de ani".

Politicieni

  • Bill Clinton, fostul lider de la Casa Alba - a intarit prevederile asa-numitului Community Reinvestment Act din 1977, pentru a-i forta pe cei care fac imprumuturi sa permita ca si cei dezavantajati sociali sa beneficieze mai usor de imprumuturi. In plus, in 1999, Clinton a abrogat Glass-Steagall Act, care a permis separarea totala intre bancile comerciale (care accepta depozite) si banci de investitii (care investesc si-si asuma riscuri). Miscarea a dus la aparitia super-bancilor si a incurajat explozia subprime.
  • Gordon Brown, premier britanic - este acuzat ca a pus interesele celor din Citi-ul financiar londonez in fata altor sectoare ale economiei. El a sprijinit adoptarea de masuri legislative relaxante pentru banci straine care activeaza in Marea Britanie.
  • George W. Bush, fostul presedinte al SUA - nu a luat masuri pentru a reglementa imprumuturile subprime acordate asa-numitilor Ninja (no income, no job applicants), care nu si le permiteau. Bush este criticat si pentru ca nu a tinut in frau Wall Street-ul cu legislatie adecvata.
  • Phil Gramm, fost senator american de Texas - politicianul democrat este considerat unul dintre cei care au militat pentru imprumuturile subprime. "Unii se uita la imprumuturile subprime si vad un lucru rau. Eu ma uit la ele si vad visul american in actiune", declara el intr-o dezbatere din Senat, in 2001. New York Times sustine ca, intre 1989 si 2002, Gramm a fost unul dintre principalii beneficiari ai sponsorilor facute de banci comerciale si in Top 5 al donatiilor facute de Wall Street, pe care il numea "un loc sfant".

Bancheri, finantisti de pe Wall Street

  • Abi Cohen, fost analist sef la Goldman Sachs - considerata altadata una dintre cele mai puternice femei din America, ea este criticata pentru ca nu a anticipat criza si a oferit prognoze optimiste.
  • Kathleen Corbet, fost CEO la Standard & Poor's - este criticata pentru ca agentia sa de rating, cea mai mare din lume, nu a reusit sa avertizeze in legatura cu riscurile creditelor subprime. SEC ancheteaza in prezent daca agentiile primeau bani de la banci pentru a le oferi un rating favorabil.
  • Maurice "Hank" Greenberg, grupul AIG - asiguratorul american a avut o expunere uriasa la criza imprumuturilor rezidentiale. Sefii AIG au mers in vacante de lux care au costat sute de mii de dolari la doar cateva saptamani dupa ce guvernul a oferit un ajutor de 124 de miliarde de dolari asiguratorului american.
  • Andy Hornby, fostul presedinte al bancii HBOS - criticat pentru strategia sa care a impins banca spre nationalizare.
  • Sir Fred Goodwin, fostul presedinte al bancii RBS - sub conducerea sa, Royal Bank of Scotland a inregistrat pierderi de 28 de miliarde de lire sterline si este detinuta in prezent de guvern in proportie de 79%.
  • Steve Crawshaw, fostul presedinte al bancii B&B - strategia sa de a imprumuta bani aplicantilor care nu trebuiau sa faca dovada venitului a dus la caderea B&B. Banca a fost nationalizata.
  • Adam Applegarth, fostul presedinte al bancii Northern Rock - banca a fost victima crizei creditelor sub conducerea sa. A primit o plata compensatorie importanta si si-a petrecut vara trecuta jucand cricket.
  • Ralph Cioffi si Matthew Tannin - bancheri angajati la Bear Stearns, au fost pusi recent sub acuzare pentru prabusirea a doua fonduri de investitii.
  • Lewis Ranieri - considerat anii trecuti drept unui dintre inovatorii secolului XX, alaturi de Bill Gates si Steve Jobs, Ranieri este unul dintre pionierii creditelor imobiliare riscante.
  • Joseph Cassano, AIG Financial Products - a condus echipa AIG care au vandut asa-numitele credite swaps in Londra si au dus la prabusirea asiguratorului american. Un congresman democrat a afirmat despre el ca "singur a ingenuncheat AIG".
  • Chuck Prince, fostul sef al Citi - desi a transformat Citi in cea mai mare banca din lume, nu a prevazut criza subprime. A primit 140 de milioane de dolari ca plati compensatorii.
  • Angelo Mozilo, Countrywide Financial - compania sa a acordat imprumuturi atat celor care nu si le puteau permite, cat si unor politicieni americani influenti. Countrywide Financial a fost salvata de la faliment de Bank of America. 
  • Stan O'Neal, fostul sef al Merrill Lynch - in momentul demisiei sale, banca a avut o expunere de 8 miliarde de dolari. Merrill a fost achizitionata dupa mai putin de un an de Bank of America.
  • Jimmy Cayne, fostul presedinte Bear Stearns - presa de peste Ocean a scris ca Jimmy Cayne a continuat sa participe la un turneu de bridge in Detroit chiar in momentele in care Bear Stearns se prabusea. Cayne si-a vandut partea in firma pentru 60 de milioane de dolari, dupa ce JP Morgan a anuntat ca vrea sa achizitioneze Bear Sterans. Cayne a fost nevoit sa-si angajeze garzi de corp din cauza amenintarilor la adresa sa.
  • Christopher Dodd, presedintele Comitetului de finante al Senatului - politicianul democrat a respins mereu incercarile de intarire a legislatiei ce privea companiile Fannie Mae si Freddie Mac. A primit donatii de campanie in valoare de 165.000 de dolari de la cele doua companii.

Altii

  • Geir Haarde, fost premier al Islandei - tara se afla in pragul colapsului financiar, dupa ce cele trei banci principale au fost nationalizate iar guvernul nordic a fost nevoit sa imprumute 1,2 miliarde de dolari de la FMI.
  • americanii - criticati pentru faptul ca nu au realizat ca imprumuta mai mult decat isi pot permite. Situatia este valabila si in ceea ce-i priveste pe britanici.
  • Mervyn King, guvernatorul Bank of England - desi semnele erau evidente, a afirmat la inceputul crizei ca aceasta nu se va extinde la nivel international. In primele momente ale crizei, a refuzat sa pompeze bani in sistemul financiar.
  • John Tiner, director executiv al Financial Services Authority intre 2003-2007 - s-a aflat la conducerea FSA in momentul in care s-au implementat masuri mai relaxate pe piata creditelor.
  • Dick Fuld, director executiv al Lehman Brothers - s-a aflat la conducerea companiei in momentul in care aceasta s-a prabusit sub efectul crizei creditelor. A fost criticat ca nu a luat masuri eficiente si ca a dat vina pe guvernul SUA ca nu a salvat Lehman Brothers.