Probabil ca va sunt cunoscute pamfletele lui Dan Popa reunite sub titlul “Jurnalul unui bancher“. Daca nu, macar de jurnalul lui Tetelu din Academia Catavencu ati auzit. Prin astfel de exercitii de imaginatie patrundem in mintea unor persoane cu influenta pentru a le observa incompetenta, ipocrizia si vulgaritatea. Totusi, nimic nu e mai bun decat originalul. Atunci cand un tetel bancher trimite un email la adresa gresita, iar acesta este facut public, poti vedea ce gandeste cu adevarat. Despre un astfel de caz discut in acest articol. Angelo Mozilo, co-fondator si fost CEO al Countrywide Financial, si-a adus in mod involuntar contributia la jurnalul smecherilor de pretutindeni.

Cine sunt Angelo Mozilo si Countrywide?

In 2007, cand criza economica era doar criza subprime, Mozilo si compania lui erau in centrul atentiei. Countrywide fusese un lider in piata subprime. In 2005 si 2006, Countrywide fusese pe primul loc in ceea ce priveste volumul de ipoteci subprime administrate. Ca volum de ipoteci finantate, in 2005 fusese pe locul doi, iar in 2006 pe primul loc. In a doua jumatate a lui 2007, urmarile incepeau sa apara. Actiunile CFC scazusera cu 50% de la maxim, iar Mozilo dadea vina pe speculatori si zvonuri nefondate. In octombrie 2007, cand compania a raportat o pierdere trimestriala de 1,2 miliarde USD, prima dupa 25 de ani, managementul anunta ca se asteapta ca din urmatorul trimestru sa revina la profitabilitate. Nu s-a intamplat asa, trimestrul patru aducand o pierdere de 422 milioane USD si trimestrul intai al 2008 o pierdere de 893 milioane USD. Intre timp, in ianuarie 2008, Bank of America facuse o oferta de nerefuzat celor de la Countrywide - 0,1822 actiuni BAC pentru o actiune CFC. Dealul s-a incheiat la sfarsitul lui iunie, cand actiunile Countrywide erau 4,25 USD, mai putin de 10% din maximul inregistrat in ianuarie 2007. Practic, Bank of America a cumparat aproape pe nimic o companie aproape falimentara. Din 1 iulie, Mozilo a incetat a mai fi CEO-ul Countrywide.

Declaratii publice

In primavara lui 2008, vazand cum Countrywide s-a prabusit iar Mozilo s-a umplut de bonusuri, congresul american l-a chemat pe Mozilo sa-si expuna punctul de vedere. Bineinteles, din punctul lui de vedere, bonusurile erau mult mai mici decat se vehicula prin presa, Countrywide nu era vinovata de loan sharking, iar autoritatile ar fi facut bine daca relaxau conditiile de creditare pentru ca altfel nu se putea iesi din criza. Iata ce avea de spus Mozilo pe tema evitarii executarii silite:

“In primul rand as vrea sa subliniez care este scopul meu personal cel mai important: mentinerea cat mai multor oameni in casele lor. In acest efort, Countrywide este un lider.

CUM AJUTA COUNTRYWIDE

Countrywide si-a intensificat eforturile de a ajuta oamenii cu probleme financiare sa-si pastreze locuintele. In 2007, am ajutat peste 81000 de familii sa evite executarea silita. Aici sunt incluse peste 55000 de modificari de imprumuturi prin care termenii contractelor au fost ajustati pentru a oferi accesibilitate pe termen lung. In plus, in 2007 am transformat prin refinantare peste 50000 de imprumuturi subprime in imprumuturi prime.

Executarea silita afecteaza toate partile implicate - afecteaza detinatorii de case care ar prefera sa isi mentina locuintele, afecteaza comunitatile si afecteaza creditorii. Totusi, cel mai important este impactul asupra familiilor care isi vad finantele personale in pericol. De aceea Countrywide ramane implicata in initiative de a ajuta debitorii sa evite executarea silita.

Detinatorii de case care au dificultati in efectuarea platilor pentru ipoteci ar trebui sa discute cu companiile care le administreaza ipotecile. Countrywide are peste 3000 de angajati dedicati ajutarii celor cu probleme. Desi incercam sa contactam clientii telefonic si in scris, ii indemn pe debitorii Countrywide care au nevoie de asistenta sa sune la Divizia de Mentinere a Caselor. “

Se pare ca debitorii, Countrywide si comunitatea in general au un interes comun: mentinerea oameniilor in casele lor.

Un email mai putin protocolar

In mai, Daniel Bailey Jr., un client Countrywide care dorea modificarea termenilor ipotecii sale pentru ca nu mai facea fata platilor, ii trimite lui Mozilo un email in care ii explica situatia in care se afla. Mozilo citeste emailul, adauga comentariile sale si vrea sa il forwardeze, dar din greseala apasa pe reply. Comentariul lui Mozilo era urmatorul:

” E incredibil. Cele mai multe scrisori au aceeasi formulare. Evident sunt consiliati de catre cineva sau de catre internet. Dezgustator.”

Aceasta era opinia sincera a lui Mozilo despre evitarea executarii silite intr-un mod organizat: dezgustator.

Citeste si comenteaza pe blogul lui Virgil Petrea.