Scaderea record a productiei, cresterea brusca a somajului, consumul in cadere libera. Este o noua serie de indicatori publicati vineri de autoritatile nipone, care confirma gravitatea recesiunii in Japonia, in timp ce vestile proaste nu contenesc sa vina din partea marilor companii.

Potrivit statisticilor oficiale, productia industriala a scazut cu 9,6%, in decembrie 2008, un nou record istoric, rata somajului a urcat pana la 4,4%, in timp ce consumul si-a accelerat scaderea (-4,6%).

Pana acum, preturile de consum sunt singurele care au ramas pe plus in decembrie 2008, cand au fost cu 0,2% mai mari decat in aceeasi perioada a lui 2007, scrie AP.

Toate aceste cifre sunt mai pesimiste decat anticipasera economistii.

Intre timp, presa nipona scrie ca gigantul auto Toyota, cel mai mare producator auto din lume, se pregateste sa anunte pierderi pe anul fiscal ce expira in martie, care vor atinge cifra colosala de 400 de miliarde yeni, adica circa 3,3 miliarde de euro, fata de doar 150 miliarde yeni cat era asteptat.

Informatia se adauga rezultatelor execrabile publicate joi de grupurile electronice Sony si Toshiba, care se asteapta, de asemenea, sa incheie exercitiul financiar pe rosu si au anuntat mii de concedieri.

Si alte mari companii precum Honda, grupurile electronice si de informatica Nec si Fujitsu, grupul bancar Mizuho Financial ar urma sa anunte, vineri, rezultate financiare trimestriale in scadere.

Pe fondul acestor probleme economice, bursa din Tokyo a scazut cu 3,5%, vineri dimineata.