Proiectul de buget trimis de Finante patronatelor si sindicatelor prevede cheltuieli totale din bugetul consolidat de 205,52 miliarde lei (51,4 miliarde euro), echivalent cu 35,5% din produsul intern brut (PIB), relateaza NewsIn.

Nivelul este putin peste cel indicat joi de ministrul Gheorghe Pogea, care preciza ca veniturile din resurse interne, luate in considerare la fundamentarea bugetului, reprezinta 31,63% din PIB, fondurile de preaderare reprezinta 0,79%, cele de postaderare sunt de 0,88%, la care se adauga deficitul bugetar de 2% din PIB.

Din resursele bugetare totale, 48,05 miliarde lei (12 miliarde euro) sunt alocate pentru bugetele locale, 39,96 miliarde lei (10 miliarde euro) pentru bugetul de asigurari sociale, 1,62 miliarde lei vor fi cheltuieli din bugetul de somaj, 15,996 miliarde lei pentru Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate (FNUASS), 13,13 miliarde lei reprezinta autofinantare, iar 5,5 miliarde lei sunt cheltuieli pentru alte bugete.

Defalcat, bugetul de stat prevede cheltuieli de 94,5 miliarde lei si venituri de 75,68 miliarde lei, deficitul urmand sa fie de 18,82 miliarde lei (3,25% din PIB). Cu tot cu fonduri europene si venituri proprii, cheltuielile bugetului de stat insumeaza 107,78 miliarde lei.

Celalalt mare buget, al asigurarilor sociale de stat, ar urma sa aiba un excedent de 221,4 milioane lei, la venituri de 40,13 miliarde lei si cheltuieli de 39,909 miliarde lei.

Incluzand sistemul de accidente de munca si boli profesionale, prevazut cu un excedent de 239,8 milioane lei in 2009, bugetul asigurarilor sociale de stat ar urma sa inregistreze in acest an un excedent de 461,2 milioane lei.