Rata BNR. BNR a redus ieri rata dobanzii de politica monetara de la 10,25% la 10%. Am anticipat vinerea trecuta o scadere, insa ma asteptam la o scadere mult mai drastica. Aceasta reducere imi arata indecizie, parca BNR asteapta sa se intample ceva si evita sa actioneze, noteaza Emil Stoica pe blogul sau.

Programul anticriza al Guvernului

"Am considerat ca planul anticriza initial, strecurat de catre guvern presei, ca fiind un pas inainte, desi timid. Erau incluse masuri corecte precum reduceri de impozite si taxe, capitalizarea anumitor banci, decizii sectoriale etc. Speram ca salariile si pensiile sa fie cel putin inghetate si guvernul sa ia si alte masuri mai drastice in a taia costuri de la buget. Ma asteptam sa vad si un plan coerent de investitii in infrastructura.

Insa nu am vazut nimic din ce ma asteptam, mai ales in urma discutiilor guvernului cu sindicatele. Din contra chiar.

Programul anticriza este mult prea putin si mult prea tarziu. Si guvernul, ca si BNR, asteapta sa se intample ceva. Sa pice para malaiata. In plus, guvernul a dat dovada de indecizie, isi schimba opiniile si schimba legile de dimineata si pana seara si apoi dimineata urmatoare din nou.

Ce se intampla in economie

In economie exista incertitudine. Firme mari, precum Petrom, dar si alte firme - cu capital romanesc si strain - anunta reduceri de personal. Familiile, din cauza incertitudinii, amana decizii de investitii (fie ca e vorba de o masina - vanzarile de autoturisme noi au scazut in ianuarie cu 70%; fie ca e vorba de locuinta sau ca e vorba de alte cheltuieli). Datorita scaderii cererii, toate firmele anunta programe anticriza, de reducere de cheltuieli. Ceea ce inseamna alte concedieri. Incertitudinea alimenteaza criza iar criza alimenteaza incertitudinea.

La nivel personal, atat familiile cat si firmele iau deciziile corecte. Insa, desi toate aceste decizii sunt, in mod individual corecte, in ansamblu ne facem rau unii altora.

Sistemul bancar si economia deschisa

Dupa scandaluri gen Bancorex, dupa falimentul guvernului Vacaroiu care, timp de 4 ani intre 1992 si 1996, nu a facut reforma, Romania a intrat practic in imposibilitate de plata. La 10 ani distanta, si dupa reforme liberale, Romania a iesit din faliment pentru ca si-a deschis piata, a acceptat ideea de concurenta si acum face parte din economia mondiala.

Economia Romaniei este una deschisa. Si dependenta, in buna parte, de economia UE si, in sens mai larg, de economia mondiala. Bancile romanesti sunt controlate, in proportie de 90% de banci straine, iar buna parte din economie este dependenta de multinationale.

Peste tot in lume bancile traverseaza o perioada grea si au cam inchis robinetul creditului. Multinationalele anunta toate in cor planuri de reduceri de cheltuieli. In plus, firmele romanesti orientate pe export sufera datorita scaderii consumului in pietele de export.

Toate aceste elemente se traduc in riscuri extrem de grave pentru economia romaneasca.

Ce ar trebui sa vedem din partea autoritatilor

Spuneam mai sus ca la nivel personal, deciziile de economisire ale familiilor si firmelor sunt corecte. Insa, desi toate aceste decizii sunt, in mod individual corecte, in ansamblu ne facem rau unii altora si putem ajunge la dezastru.

Este, asadar, imperativ ca autoritatile sa ia masuri impotriva acestui cerc vicios extrem de periculos.

Deciziile autoritatilor trebuie sa fie ferme si, monetar vorbind, semnificative.

Ce am vazut pana acum din partea autoritatilor? Jumatati de masuri, indecizie, lipsa de viziune si chiar o lipsa de intelegere a realitatii economice. Masurile “anticriza” actuale sunt insuficiente.

Citeste mai mult si comenteaza pe Jeopardy.